Valea Călugărească

Din Valea Călugărească e tata. Acolo s-a născut. În satul Pantazi, mai precis, pe malul Teleajenului. La Valea Călugărească s-au căsătorit ai mei. La Valea Călugărească am făcut liceul. Acolo, la Valea Călugărească, am bătut toate dealurile care se văd cu ochii, legând, săpând şi recoltând viţa de vie care acum e istorie…

Sâmbătă, pe ploaia aia nebună, am fost la Valea Călugărească, la vărul meu, Vali. Mama lui a fost sora mare a tatei. Şi, în plus, naşa mea de botez. Ţaţa, aşa cum îi spuneau toţi, a murit anul trecut. De supărare… N-a mai suportat moartea celui de-al doilea băiat al ei şi s-a stins în doar câteva zile.

A fost prima oară când am fost la Valea Călugărească cu fetele. M-am simţit prost. Fetele au aproape 6 ani şi jumătate, iar eu n-am avut timp să vin cu ele la rude. Au făcut cunoştinţă cu neamurile şi mi-au pus o mie de întrebări. Sunt extraordinare!

La Valea, în casa unde veneam destul de des în vacanţe, ori la sfârşit de săptămână, locuieşte Vali, vărul meu, cel mai mic dintre băieţii Ţaţei. Cu soţia, cu cei doi copii. Îşi duce viaţa cu demnitate. După mai bine de 20 de ani de muncă, Vali câştigă 5 milioane de lei vechi pe lună. Am văzut „fluturaşul” de salariu. Are în schimb o gospodărie frumoasă. Mică şi curată.

S-a bucurat enorm când m-a văzut. La sfârşit, când nu mai contenea să-mi umple sacoşele, mi-a făcut cel mai frumos compliment, legat de vizita mea: „Parcă am stat de vorbă cu mama”.

Vali mi-a propus că mă ajută să „şmecheresc” porcul de Crăciun. Era să uit, am luat porc! Nu-l cunosc, dar l-am arvunit, verbal, dar la mine cuvântul e cuvânt. Cum doamna Anişoara mi-a spus răspicat că nu o interesează subiectul şi că „să nu te prind că îmi aduci porcul acasă”, Vali mi-a promis că mă va ajuta. „Îţi fac tobă, caltaboş, sarmale, cârnaţi, tot. Vino încoace fără grijă”, mi-a zis el.

Din nostalgie, probabil, anul acesta am vrut să-mi iau porc. Sună aiurea, ştiu! Şi tot anul acesta mi-am propus, ca de acum înainte, să merg mai des la Valea Călugărească, la Vali.

Viaţa asta trăită la intensitate maximă ne-a îndepărtat de origini. Ne-a înstrăinat de rude, de prietenii vechi, ăia cu care împărţeai o bucată de pâine pe marginea drumului, ăia pe care îi luai drept aliaţi la o încăierare cu ţiganii din cartier.

E păcat că uităm. Încerc să mai repar din greşelile făcute în ultimii ani, asta mi-am propus în 2011. Mai mult ca oricând.