Publicat de: adidobre | ianuarie 2, 2010

Dorinţe în 2010?

În primul rând ar trebui să-mi închei conturile cu anul care abia s-a încheiat, 2009, un un an greu. Am dus din nou o luptă pe mai multe fronturi, o luptă extrem de solicitantă. 2009 a fost un an în care au început problemele de sănătate. Alea specifice unei anumite vârste. A fost un an în care am pierdut un văr primar, un unchi, o mătuşă şi alţi câţiva cunoscuţi. Un an în finalul căruia am salutat şi viaţa, aşa că, în ianuarie şi februarie, ne pregătim de botez. La Florin (la Ploieşti), la Roxănica (tot la Ploieşti, vara mea), la Gongu (să-i trăiască gemenele), la Lucian Moga, fostul meu locotentent de la TV Sport. 2009 a fost anul în care am revăzut două dintre marile iubiri ale adolescenţei mele, dar şi Belgradul, anul în care m-am îngrăşat peste măsură şi în care am revenit, după o lungă pauză, pe stadionul „Petrolul”. Aşa îi zic eu, „Petrolul”.

2009 a fost un an greu, dar, în cele din urmă, frumos. Spun asta gândindu-mă la apropiata zi de 13 ianuarie, atunci când vom merge, noi ăştia care nu i-am uitat încă, la Ploieşti şi vom aprinde o lumânare la mormântul Cătălinei şi al lui Valeriu, dragii noştri prieteni. Când mă gândesc la ei, preţuiesc şi mai mult viaţa. Când mă gândesc la ei, îmi dau seama că sunt privilegiat să fac umbră acestui pământ şi tocmai de aceea încerc să fac această umbră cât mai utilă.

Dorinţe în 2010? Multe. În primul rând să-mi trăiesc viaţa în demnitate, să mă bucur de fete. Să mă fac vecin cu Florin la Izvoarele. Să scriu pe blog. Să aud cât mai multe veşti bune. Să aud cât mai puţine rele. Sunt multe dorinţele mele. Prea multe. Deocamdată le ţin doar pentru mine. Iar, din când în când, în 2010, le voi face cunoscute şi în blogosferă.


Răspunsuri

  1. Multumi ADi. La Multi Ani si Multa Sanatate. Azi Old Firm:) nu ai specificat nimic despre el pe blog, da nui nimic oricum va castiga Rangers:P


Lasă un comentariu

Categorii