Publicat de: adidobre | Aprilie 2, 2014

Sfaturi utile: Mare atenţie la impozit şi la „after-căsnicie”!

Pentru că Borussia Dortmund e condusă deja cu 2-0 pe „Santiago Bernabeu”, m-am decis să scriu. Fără şase titulari, BVB n-are şanse prea multe în faţa Realului, care aliniază tot ceea ce are mai bun în acest moment în curte. Aşa că am lăsat meciul pentru blogosferă. Aş fi vrut să mă mai destind puţin ascultându-l pe Ilie Dumitrescu în pauză. E fabulos omul ăsta. A fost un fotbalist bun, ştie cu ce se mănâncă acest sport, dar concluziile, explicaţiile lui sunt decupate parcă dintr-o emisiune de umor, de pe vremuri.

Am promis că voi scrie despre biciclete! Despre cea nouă şi desprea cealaltă, că doar două biciclete am avut până acum. Am să scriu ceva mai târziu. Vreau să abordez mai întâi două subiecte interesante. Întotdeauna mi-a plăcut să-mi expun pe taraba blogului problemele. „Poate ajută. Poate îi determină pe alţii să fie precauţi”, mi-am zis de fiecare dată. Că, vorba aia, e mai bine să te maturizezi învăţând din greşelile altora, decât din ale tale.

Partea I: Despre impozit sau nu faceţi ca mine!
Moda asta cu „drepturile de autor” şi cu „colaborarea” în locul angajamentului fix, sigur şi fără bătăi de cap, ne-au transformat în multilaterali dezvoltaţi. Adică în ceea ce a vrut Ceauşescu să ne transforme, dar nu a reuşit. Ăştia, „Oamenii noi”, tot produsele comunismului ăla infect, au făcut-o.

Anul trecut m-am trezit că am de plată 7,5 milioane de lei impozit pe venit. Lei vechi, fireşte. Adică 750 de lei. De la ziar, de la Evz, şi de la Sport 1. În afara faptului că lună de lună ţi se explică de ce ţi se reţine cutare procent şi cutare procent, te mai trezeşti şi cu rest de plată. A fost primul an când am avut de dat şi nu de luat.

N-am avut niciodată în mână cei 750 de lei. Şi asta pentru că la Sport 1, de exemplu, eram întotdeauna cu cel puţin trei-patru luni în urmă cu salariul, iar la Evz bruma de bani venea de două ori pe lună şi nu ştiai ce să faci mai repede cu ei. Zilele trecute, când îmi definitivam actele pentru PFA, am fost la Fisc. Am întrebat şi de impozitul de anul trecut. Mă aşteptam la penalizări, că vorba aia, statul nu te iartă. Noi îl iertăm pe el, însă… „Domnul ziarist”, îmi zice doamna Ileana, cea care e responsabilă cu toate persoanele din Sectorul 3 ce au numele începând cu litera „D”, „păi, să ne uităm”. „Să ne uităm, doamna Ileana, să ne uităm, zic”, trăgând nădejde că n-o fi dracul chiar aşa de negru. „Domnul ziarist, aveţi de plată… Staţi aşa… Fix 2.210 lei”, îmi dă ea „perversa”. „Carevasăzică, 22 de milioane şi o sută de lei vechi, că văd că vă plac ăştia vechii”, glumeşte ea. Rămân pironit pe scaun. „Păi de unde, doamnă?”, întreb cu juma de glas.  Din colaborările alea ale d-stră. Plus penalizările. Plus un rest, de la aceleaşi colaborări de acum doi ani”, îmi explică femeia. „Să mă ia dracul. De fapt nu pe mine”, îi răspund.

Pe hol, zeci de oameni se calcă în picioare în ultima zi de plată a impozitelor în Sectorul 3. Este imagine a ceea ce a făcut statul din noi. Şi ăştia de se fac că ne plătesc. Să stai la coadă ore în şir să-i dai statului bani… Şi doar „cash”. Statul n-are, cum naiba se numesc, cititoare de card… Asta ca umilinţa să fie supremă.

Mă duc la Raiffeisen, bag cardul de credit în bancomat, ăla la care am zis că n-am să umblu niciodată, şi scot bani ca să-mi plătesc impozitul pe venit. N-ai cu cine să te cerţi.

Mi-am făcut PFA-ul ăsta tocmai din acest considerent. Să-mi urmăresc singur veniturile, impozitele. Ştiu, nici asta nu e soluţia cea mai bună. Dar ce dracului să facem? Cu un simplu contract de colaborare pierzi o mulţime de bani. Dacă ai două, trei sau mai multe colaborări, pierzi, nefiind angajat nicăieri, o mulţime de bani. De la fiecare colaborare. Asta am aflat-o destul de târziu.

Pe vremuri, angajatul mergea la seviciu şi era preocupat doar de meseria lui. Acum, angajatul, de fapt colaboratorul, e şi prestator de servicii şi contabil şi furier către Fisc… E de toate…

Care e ideea? De fapt ideile. Ideea de start e că trebuie să-ţi plăteşti impozitul la timp, că altfel ajungi lângă Meme Stoica, la „Mititica”, sau în situaţia subsemnatului. La mine n-au fost doar penalizările. Asta ar fi prima idee. Următoare ar fi aceea că nu trebuie să ne mai lăsăm prostiţi de angajator, indiferent la ce domeniu de activitate facem referire. Mi-au mai trecut câteva prin minte, dar astea două sunt de bază.

În România, evaziunea fiscală e fenomen de masă. Sau sport naţional. Toată lumea, scuze, aproape toată lumea, face evaziune fiscală. Sub diverse forme. Iar autorităţile închid ochii. Nimeni nu zice nimic. Şi asta pentru că statul îşi va scoate totdeauna pârleala tot de la cei care îşi plătesc impozitele.

Partea a II-a: Despre căsnicie, de fapt despre „after-căsnicie”, sau… nu faceţi ca mine!
Pentru că acum am timp liber, nemailucrând la Evz, mi-am oferit serviciile de „after school” doamnei Anişoara. Adică, fetelor mele! Am zis că aşa Ana Larisa şi Maria Alexandra se vor simţi mai bine, nu îşi vor mai face lecţii la 10-11 noaptea, doamna Anişoara va face ceva economii, iar eu… Eu îmi voi vedea fetele mai des decât până acum. Într-un cuvând va fi bine pentru toată lumea. Doamna Anişoara mi-a tăiat-o însă din start, spunându-mi că, rămânând fără serviciu, eu nu sunt un exemplu bun pentru copii. Şi dacă aş fi câştigat la „6 din 49”, aveam acelaşi răspuns.
Aşa că mă mulţumesc în continuare cu cele 4-5 week-end-uri în care am avut fetele cu mine în ultimii doi ani, de când doamna Anişoara m-a exilat în Mexic. Da, aţi citit bine: 4-5 week-end-uri în ultimii doi ani. În rest, câte 10 minute dimineaţă, în drum spre şcoală, şi alte 15-20 de minute, pe fugă, seara, o dată la câteva săptămâni, în jurul blocului. Şi asta pentru că atunci când doamna Anişoara m-a dat în judecată, venind la tribunal înarmată până în dinţi, iar eu, având mâinile goale, m-am predat necondiţionat, hai să nu zicem din bunătate,  ci mai degrabă din bun simţ, am zis că pentru liniştea tuturor, doar suntem oameni cu şcoală, cu pretenţii, cea mai bună decizie cu privire la fete o reprezintă „custodia comună”. Aiurea! Teoretic, scrie negru pe alb, copiii au domiciliu la unul dintre părinţi, dar tot ceea ce e legat de copii se hotărăşte în doi. Ce frumos sună!

Ideea e, ca să nu păţiţi precum subsemnatul, oameni buni, dacă tot n-aveţi ceva mai bun de făcut decât să divorţaţi, iar în toată această combinaţie sunt implicaţi, din NEFERICIRE, copii, făceţi-vă unul altuia program. Ascultaţi-mă, e mai bine aşa. Ce e scris e scris. Oamenii se schimbă, intervin egoismul, nesimţirea, mitocănia, rudele apropiate, care niciodată nu lipsesc de la măcel, punând gaz pe foc permanent. Şi cel mai mult suferă, credeţi-mă, copiii…

Aţi ascultat rubrica „Sfaturi Utile de la un fost ziarist”!

Anunțuri

Responses

  1. Pacat, copiii ajung sa fie implicati intr-un razboi de orgolii, din care nimeni nu iese castigator.

  2. era de asteptat sa mature real cu BVB pe jos. pe langa accidentari cred ca nemtii au gresit mult in vara la capitolul achizitii. armeanul ala zici ca-i tanase de la steaua. asteptari multe, realizari putine


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Categorii

%d blogeri au apreciat asta: