Publicat de: adidobre | Martie 24, 2014

Iartă-mă, nea Doru…

Tureanu

Telefonul sună. Mă trezesc brusc, ca în armată. Doar am făcut-o la pompieri. Înjur. Ştiu cine e. Aproape în fiecare noapte sună. Găsesc cu greu telefonul. Mă uit pe ecran şi văd: „Tureanu 2”. „Nea Dorule, mama mă-sii, iar n-ai somn?”, întreb în gând. N-am chef să-i răspund. Mă uit la ceas. E ora 2.00 dimineaţa. „Nea Doru iar are chef de bancuri”, îmi zic. Dau telefonul pe „silenţios” şi-mi pun pătura pe cap.

Telefonul sună. Sar ca la alarmă, doar am făcut armata la pompieri. Înjur. Mă uit pe ecran. Faţa zâmbitoare a Alexandrei îmi alungă toate gândurile războinice. Răspund. „Tati, e ora 7, ne duci la şcoală?”, întreabă Alexandra. „Da, tati, plec în zece minute”, îi răspund. O juma de ceaşcă de cafea rămasă de ieri e salvarea mea. Ies pe balconaş la fumat. Nea Florian mă pune la curent cu toate. Cu vremea, cu ce e util.
Mă întorc în celulă, trag un trening pe mine şi fug la „Poarta 4”. „330” ne e bun. Doar cu „311” şi cu „101” ajung aproape de Sălăjan. La a patra staţie, la cimitirul de pe „Postăvarului”, cobor. Le sun pe fete. „Tati, haideţi, coborâţi. Ne întâlnim în intersecţie”, le zic în fugă.
Când nu suntem presaţi de timp, mergem pe jos până la şcoală. Şcoala 195 e la două staţii de Sălăjan. Acum, însă, ne grăbim. Urcăm repede într-un „102”. E plin. Telefonul sună. Ştiu cine e. Mă uit pe ecran; „Tureanu 2”. „Cine e, tati? Nenea hocheistul? De ce nu îi răspunzi”, mă întreabă Larisa. „Da, tati, el e. Îl sun eu mai târziu”, îi răspund. Şi fetele ştiu de obiceiul lui nea Doru Tureanu de a mă suna la cele mai nepotrivite ore.

Am lăsat fetele la şcoală. Merg încet spre casă. Mă opresc în dreptul bisericii de lângă Policlinica Titan. Mă închin. Mă închin doar atunci când sunt singur. Nu îmi place, de exemplu, să mă închin atunci când sunt în autobuz, când toţi blatiştii şi toţi „hoţii de buzunare” îşi întrerup activitatea şi îşi fac cruce.

Ajung în Mexic. Îmi fac o cafea. Butelia încă mai are viaţă. Povestesc diverse cu nea Florian. Şi-a terminat treaba. A măturat şi a spălat toată scara.

Pipera… Redacţie… Citesc ziarele, „răsfoiesc” agenţiile de presă. Sună telefonul. Mă uit: „Tureanu 2”. Închid. „Nea Dorule, te sun mai târziu”, îmi zic în gând. Telefonul sună din nou. Nu e nea Doru. E altcineva: „Ştii, a murit nea Doru Tureanu”. Am impresia că sunt victima unei farse de proporţii. „Cum să moară nea Doru, eşti nebun?”, întreb. „Te-am pupat”, vine răspunsul, şi un ton de ocupat îmi răsună în ureche.

Îl sun pe nea Mihai Popescu, „Goe” Popescu, fostul mare hocheist, omul în casa căruia l-am cunoscut pe Doru Tureanu, cel mai tare hocheist român al tuturor timpurilor. „Adi, a murit azi dimineaţă. N-am alte amănunte. Te sun eu când aflu mai multe”, îmi zice „Goe”. Mai dau două telefoane. „Doru Tureanu a murit”, e mereu răspunsul. „Nu, e cu neputinţă”, îmi spun… Pun mâna pe telefon şi apelez „Tureanu 2”. Pe nea Doru Tureanu l-am băgat în memoria telefonului cu toate numerele de pe care m-a sunat în ultimii ani. Aşa am ajuns să am „Tureanu 1”, „Tureanu 2″, Tureanu 3”, chiar şi „Tureanu 4”. Avea, probabil, mai multe cartele. În ultima vreme, însă, mă suna doar după „Tureanu 2”. Telefonul sună. Sună… Răspunde o voce bărbătească. „Mă scuzaţi că vă deranjez”, zic. „E greşeală”, vine răspunsul automat, deşi nu spusesem mai mult, iar omul îmi închide telefonul în nas. „Nea Doru n-a murit”, zic, „N-are cum să moară”. Sun din nou. Nu mai răspunde nimeni…

Ies în parcarea unde îşi fac veacul fumătorii de la Evz. Mă pierd printre maşini şi plâng. „A murit nea Doru”… Plâng de furie. Plâng pentru că îmi dau seama că am greşit…

Doru Tureanu a fost cel mai mare hocheist român al tuturor timpurilor. Doru Tureanu a fost pentru hocheiul românesc ceea a ce a fost nea Gicu Dobrin, un alt prieten al meu, pentru fotbalul nostru. Adică cel mai bun. Până acum câţiva ani nu îl văzusem pe Doru Tureanu decât la televizor. Ca provincial, n-am ajuns la „Patinoarul 23 August” decât după Revoluţie. Doru Tureanu se retrăsese între timp. Şi a dispărut brusc din lumea hocheiului. L-am redescoperit peste ani acasă la Goe Popescu, pe „Maior Coravu”. Mă uitam la el ca la un zeu. De atunci am rămas apropiaţi.

Nea Doru, aşa cum îi spuneam, deşi el insista să-i spun pe nume, mă suna în mod regulat. De cele mai multe ori doar ca să-mi spună vreun banc sau să bată câmpii. Îl ascultam fermecat. Era Doru Tureanu. Nu mai conta altceva. Iar el mă suna pe mine! Îmi aduc aminte că, atunci când am făcut un interviu cu el, la Goe acasă, dacă n-ar fi fost gazda, n-ar fi ieşit absolut nimic. Rar mi-a fost dat să stau de vorbă cu cineva şi să nu reuşesc să pun cap la cap apoi mai mult de 4-5 fraze. Nea Doru sărea de la una la alta. Acum se plângea, acum se lăuda cu cine ştie ce faptă de vitejie. Aveam în faţă un om care n-a putut trece peste faptul că viaţa lui de sportiv răsfăţat a apus. Şi trecuseră două decenii de atunci. Mai bine de două decenii. Nea Doru încă mai suferea de dorul gloriei chiar şi după atâţia ani. Nu mai călcase pe la Patinoar de ani şi ani. În plus, eşecul în plan personal îl bântuia cu o cruzime teribilă. Am şi scris la vremea respectivă câte ceva despre asta. Ţinuse mult la nevasta lui, care, într-o zi, l-a părăsit. Acest mix, alimentat şi de alte nemulţumiri, l-au măcinat încet, dar sigur. Nea Doru mi-a povestit toată viaţa lui. Cu bune şi cu rele. Ceea ce mi-a spus nea Doru de-a lungul anilor va rămâne secretul nostru, al meu şi al lui.

Au fost momente când mă dispera cu telefoanele şi cu mesajele sale. „Adi, m-am lămurit cum stă treaba cu prietenii. M-am lămurit”, spunea el, uneori, enigmatic. Auzisem că mulţi fugeau de el. Din cauza felului său de a fi. M-a sunat de Revelion. La puţin timp după aceea a făcut 60 de ani. M-a sunat, spre ruşinea mea, să-mi spună că e ziua lui. Eu uitasem.

În ultimii ani, nea Doru îmi promitea că „tată, te bag unde vrei tu. Sunt prieten cu ăla, cu ăla, te ajut eu”, îmi spunea el. N-am apelat niciodată la nea Doru. Ştiam că, de multe ori, bagă în ele. Îmi povestea ore în şir despre suferinţele sale, îmi spunea bancuri.

În ultimele luni devenise din ce în ce mai insistent. Suna la orice oră din zi şi din noapte. Dacă auzeam telefonul la 3.00 dimineaţă, ştiam sigur că e el. Câte nopţi albe n-am făcut din cauza lui. Nu îi mai răspundeam însă.

Nea Doru Tureanu, cel mai mare hocheist român al tuturor timpurilor, a murit. Mi-au confirmat mai mulţi, chiar dacă telefonul după care m-a apelat în ultima perioadă încă mai sună. Doru Tureanu s-a dus aşa cum s-au dus multe dintre valorile acestei ţări, uitate de toţi. Sau aproape de toţi…

Mă simt vinovat. Mă simt vinovat în primul rând pentru că nu i-am răspuns la telefon în ultima perioadă. Mă simt vinovat că nu l-am preţuit mai mult, că n-am petrecut mai mult timp alături de el, chiar dacă uneori mă plictisea. Mă simt vinovat…

Iartă-mă, nea Doru…

PS:
– Am în cap aceste gânduri de multe zile, de când a murit nea Doru. Le-am scris însă abia acum…

– Fotografia, care circulă şi pe internet, a fost făcută de mine atunci cînd nea Doru a primit vestea că a intrat în „Hall of Fame”-ul hocheiului mondial. E al doilea român, dar primul intrat în „Hall of Fame” pe bune.

– Citiţi, dacă aveţi timp şi materialul acesta, scris demult… Românul care i-a bătut pe americani cu patinele de fier

Anunțuri

Responses

  1. Turture, odihneste-te in pace!

    Acum am aflat azi, doua saptamani mai tarziu, este ora 4h05, la Montreal.

    Uffff……si cat l-am urat! Ba chiar mai mult, cat l-am admirat! Am indraznit sa-l pun alaturi de cei care trec prin viata noastra, numai ca sa ne marcheze, sa ramanem stigmatizati tot restul vietii noastre de semnul lasaat de ei. Din categoria lor nu sunt multi, degetele de la o mana sunt suficiente: Doru Tureanu, Maurice Richard, Boby Or, Guy Lafleure… si poate inca alti cativa.
    Dar vina nu este decat a noastra, pentru ca am indraznit sa aruncam o privire la maiestria lor.

    Odihneste-te in pace!


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Categorii

%d blogeri au apreciat asta: