Publicat de: adidobre | Martie 22, 2014

Ziua în care am crezut că am murit

„Tati, azi ar trebui să te simţi bine. Nu zic să te bucuri, doar să te simţi bine. Ai văzut ce reacţie a avut lumea azi la postarea ta! Tati, exişti! N-ai făcut umbră pământului degeaba. A scris Tolontan, tati, de tine”, îmi zice prietenul Sorin Breazu, omul „născut” la Evenimentul zilei, ca mulţi alţii, dar care a decis, cu o lună înaintea mea, să plece, cam din aceleaşi motive. Sorin e cu exact 20 de ani mai mic decât mine. E enervant de deştept. Scrie acum la „yahoo news”. Nu s-a pierdut.
În ciuda rugăminţilor lui, nu pot însă nici să mă simt bine, nici să mă bucur. Am aşa o stare nedefinită. Parcă aş fi murit. Şi, de undeva, de acolo, de sus, privesc spectacolul vieţii.
Au trecut mai puţin de 24 de ore de când am scris pe blog, ca de obicei, ceea ce gândesc, ceea ce simt. Pentru cei care-mi citesc „inepţiile” aşternute aici de multă vreme, sunt convins, li s-a părut, sunt sigur, ceva firesc. Pentru alţii, însă, pentru cei mai mulţi, care m-au descoperit în aceste ultime ore, a fost, probabil, o surpriză, o revelaţie. Sau nimic mai mult decât un fapt divers. Habar n-am.
N-am crezut totuşi niciun moment că o simplă postare de a mea, şi, Doamne, scriu aici pe blog lucruri mult mai interesante de ani buni, va avea un asemenea efect.
Sincer, mă simt măgulit. Uite, că am găsit definiţia stării mele! Nu mai e aceea de „moarte clinică”!

Încerc să-mi revin. Să-mi revin din tristeţea aia în care nu m-a aruncat „salariul îngheţat” pe februarie, ci crunta dezamăgire a muncii de Sisif din ultimii ani. N-am amestecat niciodată lumile mele. Ca orice om, am mai multe scene pe care joc. E ceva obligatoriu până la urmă în existenţa noastră efemeră. Asta ca să exclud din start bănuiala că am scris sub apăsarea altor probleme. Cine mă citeşte aici, şi mă refer aci la prietenii mei vechi, îmi cunosc viaţa, pe care mi-am pus-o uneori pe taraba blogului, în ciuda multor critici, doar din altruism.
–––––––
Am citit toate reacţiile la ceea ce am scris joi noapte. Le-am recitit la nesfârşit. Asta fac de alte 24 de ore. Toate sunt sincere. Niciodată n-am văzut atâta sinceritate în jurul meu. Vă jur! Iar sinceritatea asta îmi dă forţă. Îmi dă speranţă. Îmi şopteşte că în ţara asta nu e chiar totul pierdut.

Aici, pe amărâtul ăsta de blog, am redescoperit în ultimii ani o mulţime de oameni pe care îi credeam pierduţi. Pierduţi de mine. Chiar şi atunci când „admin”-ul îmi arăta că am doar câţiva cititori pe zi. De cele mai multe ori aceiaşi. Am descoperit însă şi alţi oameni, toţi de o calitate ireproşabilă. Îmi amintesc cum, anul trecut, după ce am anunţat că nu voi mai posta pe blog, m-am trezit cu un telefon din Canada! O doamnă mă ruga să nu renunţ. Mi-am zis că dacă e să scriu doar pentru ea şi pentru ceilalţi, care aproape zilnic îmi dau energie pentru a ţine acest blog în viaţă, atunci merită să stau nopţile şi să-mi aştern gândurile. Alea care sunt.

„Tati, a scris Tolontan de tine! Eşti nebun?!”, îmi repetă Sorin. E bine, îmi spun, că, până la urmă, presa sportivă din România are un „ayataloah”, o „regină mamă”, ca furnicile, un om care „absoarbe adeseori toată imaginea colegilor lor, cu bune şi cu rele”.
Cele câteva rânduri scrise de Cătălin Tolontan şi toate celelalte mesaje primite, pe facebook, pe mail sau aici pe blog, reprezintă premiul cel mare pentru cei aproape 20 de ani de jurnalism! Nu exagerez cu nimic. Încurajările voastre, ca să mă adresez vouă, direct, mă fac să cred că pot fi în stare să merg mai departe.

Mi-a fost greu să revin pe blog ştiind câtă lumea e, de ieri, cu ochii pe mine. Am scris, însă, ca de obicei ce am simţit, dar, mai ales, am scris pentru că am simţit că trebuie să scriu.

Gata! La somn, mâine dimineaţă mă trezesc devreme. De la 12.00, pe Eurosport, am, în direct, FC Tokyo – Kawasaki Fronatale! Din etapa a 4-a a J League. Am aflat, citind într-un ziar din Japonia (cu ajutorul „google translate”, normal), că acest meci e mare derby! „Classico de Japonia”! Apoi un Tottenham – Southampton, din Premier League. Şi apoi mă întorc la blog. Am de muncă mâine, nu mă plâng!

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Categorii

%d blogeri au apreciat asta: