Publicat de: adidobre | Martie 20, 2014

Sfârşit de drum. Punct şi … era să zic de la capăt… doar punct…

Niciun alt domeniu de activitate din România post-revoluţionară nu s-a dus în cap aşa cum s-a dus presa. Nici unul… De forat se forează în România, de spălat maşini se spală în România, de făcut evaziune fiscală în România se face, de furat se fură în scumpa noastră patrie, de prostit poporul, aoleu. Toate se fac. Mai puţin presă.
Şi asta pentru că totul s-a politizat în România. Ceea ce e de interes general, fireşte, totul s-a politizat.
Nu sunt nici Tolontan, ca să am explicaţii pentru toate. Nu sunt nici măcar, nu mai dau nume, ca să mă ia Burleanu în echipa lui la FRF. Nu, sunt doar un simplu ziarist, care n-a luat vreodată vreun premiu, nici măcar o şpagă, dar care a făcut multe la viaţa lui, care are cu ce se lăuda. Dar care, din păcate, a ajuns la capătul puterilor.
La începutul anului mi-am dat demisia de la Evenimentul zilei. Cu mult înainte de a afla dacă voi începe la Eurosport. Demisie un fel de a spune, pentru că nefiind angajat n-ai ce demisie să-ţi dai. Era o chestie simbolică. Ca şi acum. Am luat acea hotărâre pe fond de oboseală, de nemulţumire, de frustrare. Am fost sfătuit să mă odihnesc. Şi, timp de două săptămâni, am dormit. Am stat de vorbă cu mine însumi, cu Dumnezeu, cu fetele mele.
Şi am zis să continui. Aşa cum zic de câţiva ani, Staţi să fac socoteala. Cum fac de vreo patru ani, cam de când a început presa din România să se ducă în aia mă-sii. Nu ştiu de ce a durat atât de mult? Habar nu am. N-am nicio explicaţie. Pasiune? Prostie? Speranţă? Nebunie? Probabil, din toate câte puţin.

Zilele trecute mi-am vizitat doi prieteni vechi la locurile lor de muncă. Unul e mare om de stat. Altul şef într-un minister. Birouri, costume, respect. Am simţit, aşa, ceva, nedesluşit. Nu, invidie, Doamne fereşte. M-am bucurat pentru ei. „Ce meserie de căcat mi-am ales eu”, mi-am zis în sinea mea, uitându-mă în acelaşi timp la prietenii mei.
„Tati, ai cea mai de căcat meserie”, îmi zice de ani buni fratele Cipic. Şi, de fiecare dată, mi-a adus argumente. Nici nu era nevoie. Ori de câte ori ne strângem, noi, ăştia, câţiva, cu pasiuni comune şi cu afinităţi ciudate, îmi dau seama că am meseria cea mai de căcat. Toţi se pricep la ea. Toţi îşi dau cu părerea, toţi ştiu cum se scrie aia, cum trebuia de fapt aia, cum … Eu, în schimb, n-am să-mi dau vreodată cu părerea despre medicină, contabilitate, despre cum se fabrică saltelele de pat, despre cum se montează o priză ori despre cum se aşează marfa în raft la Auchan. În primul rând din respect pentru celelalte meserii.

Tot Cipic mă certa, vorbesc la trecut, pentru că nu o mai face de mult, şi îmi reproşa că noi, jurnaliştii ne lăsăm călcaţi în picioare, că nu cunoaştem Codul Muncii, că nu avem un Sindicat, că acceptăm tot felul de mizerii, fără să crâcnim. Şi totdeauna tăceam. Tăceam pentru că ştiam că are dreptate. Nu există, cred, în România, breaslă mai divizată, mai ruptă-n cur decât breasla asta a jurnaliştilor.

În câţiva ani am ajuns la jumătate din salariu… În ceea ce mă priveşte. Mai grav, am acceptat, de voie sau de nevoie, statutul de colaborator, în locul celui de angajat. M-am bucurat la perspectiva milionului în plus la salariu şi am cedat şantajului de a nu îmi pierde locul de muncă, acceptând să rămân fără carte de muncă, încrezător în nişte promisiuni care s-au dovedit a fi doar nişte vorbe deşarte. Adică doar nişte promisiuni.

A existat şi speranţa, de ce să nu recunosc. Speranţa că într-o bună zi va fi altfel, deşi realitatea îmi aducea argumente dintre cele mai clare. Poate a fost şi mândria de a fi jurnalist, pe care mi-am câştigat-o în ani de muncă, de sacrificii. Poate…

Acum e însă clar. Nu mai e drum de întoarcere. Am realizat asta cam târziu. Ştiu… Să-mi fie ruşine. Cu viaţa mea agitată, plină de suspans şi de neprevăzut am sperat întotdeauna că ceva se va întâmpla. Acum am certitudinea: nu se va mai întâmpla nimic. Nimic bun. Când munceşti şi dincolo de laude îţi aştepţi amărâtul de salariu, iar el nu mai vine, atunci, se duc pe apa sâmbetei toate.

Azi am auzit pentru prima oară termenul „salariu îngheţat”. E decupat parcă din reportajele alea de pe National Geographic. Cică ne-au îngheţat salariul pe februarie. Adică, pe înţelesul tuturor, ne-am luat ţeapă, am lucrat degeaba. E prima oară, după mulţi ani, când mă simt jignit. Da, jignit. Auzisem de situaţii asemănătoare, cu întârzieri de salarii şi la Adevărul şi la Jurnalul Naţional şi la România Liberă şi la …. Am scuipat de fiecare dată în sân şi am nutrit speranţa că nu voi trece vreodată prin asta. Repet, de îngheţarea salariului nu auzisem. Ăsta e neologism!

„Bani are şi ţiganii”, spunea adeseori Valeriu Mihăilescu, bunul meu prieten, Dumnezeu să-l odihnească… De câte ori rămâneam fără bani, mă gândeam la vorbele lui. Ştiam mereu că am de luat şi nu de dat. De data asta e altfel…

Auzi… a îngheţat salariul. Cum pana mea să îngheţe când suntem, cred, 20 la sută din câţi eram acum câţiva ani. La Sport, la Evz, am rămas doi. Nimănui nu îi vine să creadă când aude acest amănunt. Sunt departamente care nu mai există, pur şi simplu. Mai grav, sunt jurnalişti care acum câţiva ani nu ar fi fost angajaţi la Evz nici măcar şoferi, cu tot respectul pentru meseria asta. Apropo de şoferi. Înainte aveam câte un şofer şi câte o maşină, cel puţin, pentru fiecare secţie. Acum avem un singur şofer pe tot ziarul. Şi atunci cum pana mea vrei să mai faci presă? Cum vrei să te mai faci respectat? Cum?

Pentru mine, meseria de jurnalist sportiv s-a încheiat în seara asta, când întorcându-mă acasă de la muncă, via fratele Cipic, am călătorit singur în Tramvaiul 14. Vă mărturisesc faptul că mi-a venit să plâng. Mi-a venit să plâng doar când mă gândeam la anii petrecuţi în tagma asta a jurnaliştilor. La anii ăia sacrificaţi pentru un ideal. Acum aproape 20 de ani câştigam mai puţin decât acum. Dar nu conta. Tocmai asta vreau să spun, că nici acum nu contează. E doar o chestiune de principiu. Cum vrei de la oameni determinare şi rezultate, când nu există respect din partea celui care cere toate aceste lucruri? Cum?

Voi continua la Eurosport, unde, pe cuvânt, e altă lume. Nu voi mai scrie. Nici nu aş mai avea unde. Îmi amintesc de vremurile când tarabele gemeau de ziare. Cele mai multe de calitate. Acum e jale…

Voi continua aici, pe blog. Poate am să cumpăr domeniul ăla pe care l-am rezervat de atâtea ori, dar de ficare dată mi-a lipsit ceva. Mi-au lipsit banii cu care să-l achiziţionez.

Acum, după ce am scris toate astea, mă simt puţin detaşat. Nu ştiu de ce. Mă detaşasem eu de ani buni. Nu m-am mai uitat la TV decât la transmisiunile în direct. De cele mai multe ori fără sonor. Ce să văd la buletinele de ştiri de la TV? Ce să citesc în amărâtele de ziare care au mai rămas pe piaţă?

Îmi e scârbă. Îmi e scârbă de lumea în care trăiesc. Îmi e silă de armatele de „yesmani”, de nesfârşitele cohorte de spinări cocoşate, de infinitele legiuni de lingăi…

Mă opresc aici. Am scris doar despre o stare de spirit. Despre starea de spirit a unui individ, nu a unui grup. S-ar putea ca ceea ce simt să fie împărtăşit şi de alţii. S-ar putea însă să nu…

Am pus punct unui capitol din viaţa mea. Un capitol care a durat aproape două decenii. E mult? E puţin? Dumnezeu ştie… Ştiu doar că sunt trist… Nu simt nimic altceva… Niciun alt sentiment… Atât… Sunt trist…

Anunțuri

Responses

  1. Trist, dar foarte adevarat! Dureros de adevarat! Bafta, Adi pe noul drum!

    • Mulţumesc, Gusti! Doamne ajută!

  2. Meseria, în sine, e frumoasă…

  3. E trist, intr-adevar, dar sper ca macar pe plan personal lucrurile sa mearga inspre bine de acum inainte.

    • Doamne ajută!

  4. Cred ca e cel mai bun text al tau de cind ești jurnalist. Spun, de fapt, ca ai dreptate. Poate ca si din motivul asta merita sa mergi mai departe. Decebal

  5. Nu esti primul ziarist care constata ca meseria lui a devenit altceva decat era si ca presa e altceva decat era. Pe de alta parte, la cate porcarii incalificabile ai scris de-a lungul timpului despre oameni care nu au avut minimul drept de a li se cere punctul de vedere, nu e absolut nicio pierdere. Ca fost ziarist si eu, iti spun cu certitudine ca esti MULT mai bun comentator la TV decat ziarist de presa scrisa. Succes!ovd

  6. Succes la noul loc de munca, nu scapi de noi asa usor, suntem cu ochii pe tine.
    Hagi altu nu regele 🙂 )

  7. Adi, eşti unul dintre scriitorii mei preferaţi. Ai publicat aici fragmente de viaţă adevărată, ai o viziune proapspătă şi o vitalitate a scrisului destul de rare în România de azi. Înţeleg perfect prin ceea ce treci. Am trăit şi eu o astfel de experienţă la sfârşitul anilor ’90, lucram la Media Pro şi de atunci mi-am promis că nu mai stau niciodată nici măcar o zi într-o companie în care salariul nu e plătit la timp. Şi, uneori, am fost obligat să plec, am fost obligat să fac economii ca să rezist de la o slujbă la alta şi să-mi creez propriul loc de muncă. Am învăţat s-o iau mereu de la început şi mă antrenez în fiecare zi pentru asta.
    O altă promisiune pe care mi-am făcut-o a fost să nu renunţ niciodată la jurnalism, în orice formă aş fi nevoit să-l practic şi asta s-a întâmplat după o lună petrecută într-o agenţie de publicitate în care am fost extrem de bine plătit, dar era să-mi pierd minţile.
    E adevărat că presa din România trece printr-o mare criză, dar, în opinia mea, ea doar se transformă, nu dispare. Chiar şi printul are posibilitatea de a renaşte, dacă există un model de afacere funcţional. Problema presei scrise din România a fost întotdeauna faptul că avea prea puţini cititori şi costa prea mult pentru un investitor să dezvolte un sistem funcţional de distribuţie. Dacă ne uităm în jur, televiziunile nu sunt în criză, poate doar într-una morală, sunt multe site-uri care supravieţuiesc cu angajaţi puţini şi cu un profit mic şi chiar în domeniul printului, tabloidele o duc bine. Cel mai mult are de suferit presa de calitate şi asta pentru că nu prea are clienţi. Sunt prea puţini oameni care doresc să înţeleagă cu adevărat lumea din jur şi sunt prea mulţi care cred că ştiu totul şi vor s-o curbeze după propriile lor interese.
    Vizavi de prietenii tăi care te iau peste picior, cred că doar te invidiază. În principiu, în fiecare profesie e foarte greu în România: ce zici de medici, ce zici de actori, ce zici de constructori, ce zici de contabili, ce zici de operatorii de call center şi pot să-ţi mai dau exemple? N-au probleme cei care fac compromisuri sau afaceri cu statul. Noi am fost educaţi şi obişnuiţi ca viaţa noastră profesională să fie stabilă şi predictibilă. Pe când ea e ca viaţa, cu suişuri şi coborâşuri. Iar faptul că spui că ai renunţat la presă mi se pare doar o exagerare. Îţi mulţumesc că vei continua să scrii pe acest blog sau oriunde altundeva, iar la Eurosport te ascult cu plăcere. E doar o nouă fază. Îţi ţin pumnii şi-ţi doresc multă baftă!

    • Foarte bun comentariu. Multe domenii sunt pe minus in Romania. Bine alese exemplele cu medicii sau constructorii. As putea adauga si profesorii. Apoi, sunt multe industrii care cadeau in cap dramatic in anii ’90 pe cand presa bubuia. Se intampla acum asta cu presa. Si eu cred ca criza din presa e de fapt o oportunitate, ca orice criza. Mai ales ca se schimba cu totul paradigma, Internet killed the mass-media stars.

      PS: Dar da, e si o problema de breasla. Nu sunt stangist dar trebuie Sindicat nu Club (Roman de Presa). Si mai trebuie deontologie, altfel orice sofer devine redactor. Si deci spargator de greva.

  8. […] Citiţi textul integral semnat de Adi Dobre, pe blogul său […]

  9. revolutie tati!!! in toate redactiile se vorbeste despre textul lui adi dobre. ai vaz ma ce a scris adi dobre? ce a scris ma adi dobre, ca am vazut ca a comentat si tolo? hai ma, marele tolo? toti jurnalistii? ma, adi, apropo, nu poti scapa de termenul asta pretentios, pompos de „jurnalist”, folosit de toate proastele care anunta viscol la teve si sa ramai ziarist? vad ca si marele tolo se intoarce acum la el si te numeste ziarist. cred ca ti se potriveste mai bine. si inca una si ma duc – hazardul a facut, sau poate astia de la wordpress, sa relationeze textul tau de azi cu unul de acu vreun an cand spuneai ca presa sportiva a murit. motivul care te-a facut atunci sa ajungi la concluzia asta era un interviu cu un „jurnalist”. mi-a facut placere sa-l recitesc si sa rad apoi gandidu-ma la posibilitatea ca l-ar fi putut citi si „tolo” :)) ce-mi mai place deontologia :)) mai ales cand ma gandesc cum deontologii fabricau prin 2005 primul caz „valiza” neintrat vreodata in atentia „organizmelor statului de drept” si apoi il infierau cu manie proletara pe al aflat acu la bulau.
    inca o rugaciune – am putea citi motivele pt care crezi tu ca sucomba meseria asta? a, scuze, ai scris anu trecut. numa bine
    http://www.gsp.ro/fotbal/nationala/ivanovici-piturca-a-fost-la-fel-de-taran-cu-nesu-cum-e-cu-echipa-nationala-394751.html
    asta e o parte din textul de-l facuse pe adi dobre sa afirme ca presa a murit. restul a fost publicat in editia tiparita „din respect pt cititori” :))

  10. Adita, recunosc ca abia acum ti-am descoperit blogul, mai bine nu-l descopeream asa… Suntem multi la fel de tristi in breasla asta, nici eu nu stiu ce tot astept, insa vreau sa-ti mai spun doua lucruri acum, cand spui „Adio!” meseriei de jurnalist de presa scrisa:
    1. Sper sa-ti mearga bine, la Eurosport sau oriunde te vor purta pasii!
    2. Iti multumesc ca, undeva pe la finalul anilor ’90, m-ai considerat prietenul tau, „calitate” pe care trag nadejde ca o pot avea si in viitor! 😉
    Ti poop, Doamne-ajuta!

  11. Adi! Impartasesc cu tine aceeasi stare de spirit! Din nefericire o traiesc continuu de un an de cand Jurnalul National s-a descotorosit de mine. Traim in Absurdistan, frate!

  12. Adi,

    Ai tot respectul meu. Ca un om care iubeste meseria noastra in aceeasi masura ca tine si care sufera pentru starea de infecta degradare in care a ajuns, nu pot decat sa fiu trist pentru ca esti pus in situatia de a pleca din presa. Trist si dezgustat de toti cei care isi bat joc de meseria noastra si de profesionistii ei. Tot respectul meu pentru ceea ce ai facut in acesti multi ani cu zile lungi si duminici pe post de inceput de saptamana!

    Un fost coleg,
    Bogdan Oprea

  13. Adi, tu stii ca te astept aici, dar vreau sa stie asta si cei care te incurajeaza sa renunti. Si stii si de ce: pentru ca nu esti genul de a te lepada de meseria asta! In rest, a spus Emi tot. Asta-i bula in care ne invartim noi, ziaristii din presa scrisa in momentul de fata. Cu siguranta vom razbi, chiar de ne va fi greu. Evz trece printr-un moment mai dificil acum, dar va continua sa existe, iar tu trebuie sa faci parte din echipa!

  14. Adi, te-am apreciat foarte mult cand am fost colegi 2 luni la sediul din Republica. Erai impotriva tabloidizarii impuse de Media Pro la TV Sport, impotriva promovarii personajelor pitoresti in spatiul media. Te apreciez in continuare ca esti un profesionist, ca ai ramas sa lupti pe baricade indiferent de conditii, de oameni, de mentalitati. Este de apreciat demnitatea si verticalitatea ta intr-un mediu al compromisului. Jurnalismul de acum este rezultatul unor eforturi sustinute de uniformizare si tembelizare a societatii, de ingropare definitiva a oricaror repere morale sau valori nobile. Tu acum nu mai faci parte din asta. Bucura-te de familia ta frumoasa si fii convins ca nimic nu e in zadar, urmeaza o alta etapa, o alte perspectiva. Succes!

  15. Succes, domnule!

  16. Salut, Adi! Cu tristete am citit mesajul tau. E dureros. Cam aceeasi situaitie avem si la Moldova. Fii optimist. Te asteptam la turneul jurnalistilor din 5-8 iunie 2014 la Chisinau. Va fi vesel…

  17. Trist, dar adevarat… Bafta in continuare si ne vedem la Eurosport! 🙂

  18. EVZ stiam ca vine de la E Vina Ziaristilor, cel putin asa ni se zicea cand nu se dadeau banii pe vremea lui Cristoiu

  19. […] Redăm mai jos scrisoare integrală a lui Adi Dobre, preluată de pe blogul său: […]

  20. ADI ESTE FRATELE MEU!
    SUNT MANDRA DE EL!!!!

  21. Bravo!
    Nu te cunosc personal sau prin ce scrii si am ajuns aici datorita unui prieten și imi place cum o spui si ce lasi sa se inteleaga.
    Esti unul din putinii care stiu, pot si vor sa arate si bubele acestui sistem de valori. Cand vor mai aparea inca cel putin, o duzina de alti comentatori din interior, va fi un reviriment in jurnalism. Pana atunci, reconversie profesionala este numele nostru, al celor cu standarde.
    Succes!

  22. Adi vino in Iunie la Chisinau, o sa vezi ca sunt lucruri mai proaste, nu ca mor gazetele, deficit mare de jurnalisti frate.
    Torn eu niste motorina ca sa ai putere la noul tau serviciu. Mai priveste la fetele tale. Pentru ele sa meritat sa fii Adi Dobre.
    Welcome cu ele la Chisinau,
    Cel mai bun antrenor al Moldovei (jurnalisti) Cel mai bun traducator a lui Popescu si Burleanu. Prietenul tau. Slava.

  23. In sfarsit, un ziarist care are curajul sa scrie negru pe alb despre REALITATEA din presa centrala. Ce se intampla acum la EvZ nu este altceva decat un mesaj care se propaga fulgerator in absolut toate ziarele nationale si cu pretins impact mediatic (Adevarul, Jurnalul National, National etc)> pulimea sta cu bocancul pe grumaz, iar sefii care pun virgula intre subiect si predicat ridica lefuri `de criza`.
    Te respect, Adi Dobre, pentru decizia luata! Cat despre noi, ceilalti, las sa fiarba nemultumirea pan-o da supararea in icter. Ca de luat atitudine, nexam!

  24. Slugarnicia este meteahna de care sufera acest popor.

  25. Eu vorbesc prin prisma unui student la jurnalism acum, e drept, nu in tara. Presa se duce in cap in sensul traditional, asta nu inseamna ca dispare. Totul se duce pe online, e un fapt dovedit. De asta va felicit pentru ideea de a cumpara domeniul blogului.

    Eu vad zi de zi cum s-au schimbat multe. Noi nu facem la ore numai presa scrisa sau numai radio sau tv. Trebuie sa stim cate putin din fiecare, pentru ca nu stim unde vom nimeri.

    Oricum, m-am convins ca in Romania nu ma voi intoarce prea curand pentru meserie. Pentru concedii, da, dar nu pentru a face parte dintr-un fenomen pe moarte.

    PS: Tot ce invatam noi la cursuri, presa romana face pe dos. O fi piata diferita, nu zic, dar, de la un timp, nu mai exista jurnalisti in tara, cu cateva exceptii. Scandalagii avem, presa nu prea.


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Categorii

%d blogeri au apreciat asta: