Publicat de: adidobre | Martie 13, 2014

Jurnal de ghetou. Nea Florian şi tatuajele lui cu pişat

Sub balconaşul de la capătul holului sunt zeci de chiştoace. Scrumez în farfurioara ce ţine loc de scrumieră. Tot acolo sting ţigara. „Aruncă, omule, peste balustradă. Ce, nu mătur eu?”, mă îndeamnă nea Florian, vecin de palier în Mexic. Nea Florian e soţul Frusinei.  Să tot aibă în jur de vreo 60 de ani. El e omul de serviciu de pe scara noastră. Se trezeşte în fiecare dimineaţă la ora 4.00 ca să măture şi să spele Scara 1 de pe Aleea Cioplea numărul 1! „Nu mă zoreşte nimeni, tată”, îmi explică el importanţa muncii sale. Are o mustaţă de tătar, cu vârfurile în jos. Rareori o dă jos. Mustaţa! Seara umblă prin bloc în pijama.
FOTO: E ceea ce văd atunci când ies la o ţigară, pe balconaşul de la celălalt capăt al holului! E vedere dintre cele două scări ale blocului: scara 1 şi scara 2!!!
Adi 702
Nea Florian e „informatorul” meu. „În două zile ninge. Duminică, la ora 19.00, e anunţat cod galben”, „E soare acum. Până sâmbătă, după aia se lasă frig”, sunt doar câteva din informaţiile utile pe care nea Florian mi le oferă în fiecare dimineaţă la cafea. Ştie că nu mă uit la ştiri. I-am zis. Nea Florian nu bârfeşte. De asta se ocupă femeile de pe scară. Dimineaţa, după ce îşi termină treaba pe scară, merge la somn. Apoi stă la televizor. Face pauză doar atunci când „ăla micul”, nepotul lui (unul dintre ei), se uită la desene. Sau când Frusina, soţia lui, se uită la vreo telenovelă. Nea Florian se uită la Măruţă şi la celelalte emisuni de divertisment difuzate la ore normale. Habar n-are de Capatos, de exemplu. La ora aia, nea Florian doarme.
E cărnos, cum ar spune Laurenţiu Ciornei. Adică voinic. Nu bea. Doar fumează. „Am băut, tată”, povesteşte nea Florian, care a lucrat, după cum istoriceşte, ani buni la un CAP, prin Călăraşi. A fost apoi „badiguard”, a dat cu bidineaua. A făcut multe. Vorbeşte cu regret despre trecut. Uneori, îl plânge pe Ceauşescu, despre care spune că a fost un adevărat conducător, „nu ca leprele astea din ziua de azi”! Îmi povesteşte adeseori despre istoria Mexicului. „Dacă vedeai ce era acum 20 şi ceva de anii”, îşi începe el de fiecare dată povestirile despre Mexic. Şi nea Florian începe să-mi spună despre vremurile când nu exista asfalt în Mexic, iar „WC”-urile şi duşurile erau la comun. Mi-a povestit cum s-a trezit într-o noapte cu un şobolan pe piept! „Era cât o pisică”, a ţinut el să precizeze. În timpul acţiunii de capturare a rozătorului, nea Florian a fost muşcat de acesta. „De la muşcătura aia cred că am făcut hepatită”, zice el.

Nu ştie cum mă cheamă. Mă rog, de fapt, uită. Dar ştie că sunt comentator la Eurosport şi că sunt „mare ziarist”. „Te-am ascultat”, mi-a zis el într-o seară. „Nici nu te-am recunoscut! Ai văzut ce face televiziunea?”, a comentat el pe un ton serios. Îi place să mă asculte vorbind, mai ales atunci când am chef să le demontez iluziile inoculate de buletinele de ştiri pe care le devorează. „Mata eşti om cu carte”, zice el.

Azi dimineaţă mă zgâiam la tatuajele lui. D’alea de modă veche. Pe mâna stângă, pe antebraţ, are un cuţit, din care picură sânge! Pe pumnul lui scrie „BOX”! Între degetul mare şi cel arătător e „cinci”-ul de la table. Un punct în mijloc şi alte patru. „Singur între patru pereţi”, aşa ziceau puşcăriaţii pe vremuri. „L-am făcut în armată”, prin anii 70, precizează nea Florian şi adaugă: „Ca şi pe celelalte”.
Îi arăt şi eu dragonul de pe umărul stâng, făcut acum vreo 15 ani la unul care tatuase mai mult de jumătate din Divizia A. I-a plăcut! „E scumpe acum”, zice nea Florian.
„Nea Floriane, cum se făceau pe vremuri tatuajele?”, întreb. „Cu pişat de om şi cu gumă scoasă din tocurile de la pantofi”, vine răspunsul. „Cum aşa?”, zic. „Aşa bine. Cum ai auzit. Se scotea guma din pantofi, se topea. Se freca până se făcea o pastă, apoi se amesteca cu pişat de om! Apoi, cu un ac, se făcea tatuajul”, îmi povesteşte el, amuzându-se de uluiala mea. „Ăsta de pe mâna dreaptă”, şi îmi arată tatuajul, „mi l-a făcut un ţigan, în armată. I-am dat un pachet de Naţionale”, povesteşte nea Florian, care continuă: „Aşa era vremurile”.

În seara asta am alergat prin bloc să adun semnături. Îmi fac PFA! Adică persoană fizică autorizată. Vecinii n-au înţeles despre ce e vorba, dar s-au îngrămădit să semneze. Lui Doru, ginerele lui nea Florian, băiat de băiat (păcat că e stelist!) i-am dat o ţuică. Vecinul de alături m-a invitat el la un şpriţ. „E de la ţară, de la socrii”, a ţinut să precizeze. „Să fie într-un ceas bun „pefeleul” ăla, cum îi ziceţi”, îmi urează un alt vecin, care a venit prea târziu pentru semnătură.
Fără să înţeleagă mare lucru, vecinii mei şi-au dat însă seama că, făcându-mi PFA-ul, nu voi pleca prea curând din Mexic. Şi s-au bucurat. Sincer. Oamenilor ăstora le citeşti pe faţă ceea ce au pe suflet. Nu prea ştiu să joace teatru. Asta au faţă de alţii, sinceritatea.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Categorii

%d blogeri au apreciat asta: