Publicat de: adidobre | Noiembrie 22, 2013

COMPACT. Amintiri de ieri şi de azi cu trupa Compact

Compact 7La sfârşitul anilor 70 şi începutul anilor 80 încă mai ascultam muzică de calitate, atât la radioul naţional, cât şi la televiziunea română. Îmi aduc aminte că am mai apucat difuzări ale melodiilor Aurei Urziceanu, ale Didei Drăgan ori ale trupelor Roşu şi Negru sau Semnal M, de exemplu, interpreţi şi formaţii care nici ele nu intrau în standardele vremurilor. Şi totuşi, la un moment dat, erau acceptate. Aşa cum era acceptat Toma Caragiu, care ridiculiza pe faţă anumite aspecte ale vieţii acelor ani. De Phoenix, trupă care îşi luase zborul, Mondial, Iris sau Compact, nici vorbă să le auzim pe vreun post. Ştiam însă de ele. Din povestirile celor mai mari, apoi de pe discurile de vinil, ori de pe benzile de magnetofon.
Uneori, pe stadionul „Petrolul” se mai ţineau spectacole, unde cântau de-a valma Irina Loghin, Dan Spătaru, Angela Similea, George Nicolescu şi făcea glume proaste Florin Piersic. Cenaclul Flacăra a fost, într-un fel, salvarea noastră. Ştiu că sună aiurea, mai ales pentru cei care asociază fără logică Cenaclul cu propaganda deşănţată uneori al lui Adrian Păunescu. La Cenaclul Flacăra i-am văzut pe Iris. Ţin minte că, într-o noapte de iarnă, prin 1982-1983 nu mai ştiu exact, Cristi Minculescu şi-a sărbătorit aniversarea zilei de naştere în Sala Sporturilor din Ploieşti. Ne-a pus Păunescu să-i cântăm „La mulţi ani”. Iar noi i-am cântat, nu ne-am împotrivit. N-aveam de ce.
De trupa Compact am auzit prima oară odată cu „Fata din Vis”, o melodie care ne-a dat pe spate pe toţi junii locuitori ai blocului de pe Găgeni 88 încă de la prima audiţie. Ăia mai mari lansaseră zvonul, pe care-l cred şi azi, că „Fata din Vis” şi-a făcut loc în celebrul „Top Billboard” ala celor ani! De ce nu şi-ar fi făcut loc? Doar că era cântat în limba română?
Apoi am descoperit şi celelalte hituri ale formaţiei. Toate, fără excepţie, îmi mergeau la inimă. În toamna anului 1987, militar în termen fiind, la Compania a II-a Pompieri Piteşti (sus, la Petrochimie), am fost desemnat, alături de alţi câţiva colegi, cu „Paza contra incendiilor” la spectacolul celor de la Compact, organizat la Sala Sporturilor din localitate, sală situată chiar lângă stadionul lui FC Argeş. Am plecat împreună cu locotenetul Cioacă, un tânăr absolvent de şcoală militară. Un idiot cu diplomă. Un maimuţoi psihopat, care-şi vărsa frustrările cu zâmbetul pe buze pe toţi cei inferiori în grad, fără deosebire de naţionalitate, religie sau sex. Ajunşi la Sala Sporturilor, am primit ordin să ne pierdem prin mulţime, să confiscăm brichete, chibrituri, dacă acestea sunt folosite. Pe vremea aia se fuma şi sub plapumă, darămite într-o sală sau pe un stadion.
Purtam pe sub veston un pulovăr, făcut de mama, de mână. Aşa era atunci. Nu găseai de cumpărat. Sau, dacă găseai, n-aveai bani. Era de culoare bej, pe gât, cu nişte modele ce urcau aidoma unor coloane. Era plăcut. Mi-am dat vestonul jos, boneta (nu primisem ţinuta de iarnă) şi am rămas în puloverul făcut de mama mea. În jos nu se mai uita nimeni să vadă dacă am pantaloni de militar şi bocanci!
Ţin minte că am trăit spectacolul la maximum, de parcă ar fi fost ultimul din viaţa mea. În armată, ca şi la puşcărie probabil, apreciezi aproape tot ceea ce ignorai în civilie. Compact era formată atunci din acelaşi inegalabil Paul Ciuci, solistul trupei, Costi Cămărăşan, Vladi Cnejevici, regretatul Teo Peter şi „megastarul” Leluţ Vasilescu! Sper să nu greşesc. N-am mai verificat.
După biss-urile de rigoare, băieţii s-au retras în culise, de fapt în vestiarele sălii. M-am dus după ei. Cine m-ar fi putut opri? Doar eram în misiune! Paul Ciuci mi-a dat o fotografie alb-negru cu trupa, pe care au semnat ulterior toţi! „Armată uşoară”, mi-a scris Paul.
Am purtat poza aia peste tot, în facultate, dar şi mai apoi. S-a pierdut odată cu toate amintirile mele atunci când s-a prăpădit tata şi a trebuit să vindem apartamentul de pe Găgeni 88. Iar eu n-am fost de faţă. N-am putut merge. N-am mai avut ce salva…
Prima casetă audio de după Revoluţie a fost una cu Compact! Produsă de Electrecord şi cumpărată de la un vânzător ambulant pe Magheru. O am şi acum. O ştiu pe de rost.
Melodiile celor de la Compact, dar nu doar ale lor, dar acum vorbesc strict despre ei, m-au însoţit peste tot. La Turia, în Secuime, în vacanţe, prin ţară, afară.
Mai târziu, când mi-am luat permis de conducere şi mai prindeam câte o maşină, caseta aia cu Compact, valabilă şi azi din punct de vedere al inspecţiei tehnice, a stat acolo lângă acte.
Cu Paul ne-am redescoperit târziu, deşi eu am ţinut legătura cu el, în mintea mea, permanent. Am început să scriu despre concertele lor, apoi ne-am văzut absolut întâmplător la Galaţi. Eu la meci, ei, Compact, la un concert privat. Paul îmi citeşte postările, îmi răsfoieşte blogul. Sunt onorat. El m-a invitat în seara asta la spectacolul de la Hard Rock Cafe. Paul, ăla de-mi ura să am „armată uşoară” în iarna dintre 1987 şi 1988 la Piteşti, ştiind probabil că aveam nevoie de o asemenea urare. Asta şi pentru că locotenentul Cioacă ne-a prins, pe mine şi pe alţi câţiva colegi, distrându-ne la concertul de la Sala Sporturilor din Piteşti în loc să confiscăm brichete şi chibrituri. Cioacă ne-a „f..tut”, cum se zicea în armată, şi în noaptea aia şi a doua zi. A meritat însă!
„Ştiţi, sunt invitatul domnului Paul Ciuci”, i-am spus tipei care „făcea prezenţa” la Hard Rock Cafe-ul din Herăstrău. M-a găsit pe listă. Deşi Paul mă asigurase că sunt pe listă, tot aveam emoţii. I-am dat mesaj când am intrat, că-s bine. M-am aşezat la o masă şi am aşteptat să înceapă concertul. Apoi l-am descoperit pe sensei Florentin Marinescu. Ne ştim de ani buni. Era cu soţia. I-am luat la masa mea, aproape de scenă.
În timpul concertului am avut impresia că Paul m-a zărit şi se uită, din când în când, la mine. Apoi, la final, Leluţ a venit să-l salute pe sensei Marinescu şi ne-a luat în culise. Revederea cu Paul a fost una ca între doi prieteni vechi. Aşa îmi place să cred că a fost. Parcă retrăiam clipele alea de acum 26 de ani, când militar în termen fiind (termen redus!) m-am dus să le cer lui şi celorlaţi autografe. Acum am făcut poze, am stat de vorbă. Apoi ne-am urat Sărbători Fericite. A fost prima oară anul ăsta când am făcut un astfel de schimb de urări.
Cam astea-s amintirile mele de ieri şi de azi cu şi despre trupa Compact.
Mulţumesc, Paul! Mulţumesc Leluţ, Coco şi Adrian! Sărbători fericite!

PS: e ora 3.00, dimineaţa, vineri, 22 noiembrie, anul de graţie 2013! Am promis că voi scrie ceva pe blog despre concert. Nu m-am ţinut de cuvânt, am scris chiar mai mult!
Compact 5

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Categorii

%d blogeri au apreciat asta: