Publicat de: adidobre | Noiembrie 11, 2013

Jurnal de bord. Plecăm la Pireu. Episodul 2! Prezentarea echipajului CONAIR!

Chiricheş s-a rupt. La fel şi Tătăruşanu. Chiricheş chiar e o pierdere importantă pentru Piţurcă. Tătăruşanu, în schimb, merge înlocuit. Tătă e printre puţinii fotbalişti, sau jucători de fotbal mai bine zis, care-mi sunt prieteni pe „feisbuc”. Nici nu mai ştiu de ce l-am băgat în listă. Am impresia că datorită lui Ionel Preda, prietenul nostru comun. Altfel, n-am nicio treabă cu omul ăsta. Nici măcar nu îmi place cum apără. Asta nu înseamnă însă că nu e portar. O fi! De la greci n-avem nicio veste proastă. Nu s-a rupt nimeni. Cred că norocul ăla porcesc, de barbugiu, al lui nea Piţi s-a cam dus. Nu ştiu de ce. Uneori am impresia că numai la unii dintre noi funcţionează mizeria aia de „dicton” cu „roata morii se-nvârteşte”, dar văd că nici măcar ăia de se cred indestructibili nu-s feriţi de belele la un moment dat.
Mâine, la ora asta vom fi pe drum, undeva pe drumul de Sofia. „CONAIR”-ul de Pireu e plin. Şapte locuri, şapte oameni. Azi dimineaţă eram dezamăgit. Rămăseserăm doar patru mateloţi. Dumnezeu mi-a dat însă azi trei băieţi de băieţi, mai mult decât dragi. Deci, să trecem în revistă garnitura de start pentru Pireu. Doamnelor, domnişoarelor  şi domnilor (în ordinea numerelor de pe tricou):

Numărul 1: Daniel Conţescu – Libertatea. Omul ăsta m-a făcut să mă răzgândesc în privinţa acestei deplasări, într-un moment în care, sătul de ţepe, luasem hotărârea să renunţ. Daniel e prietenul meu de aproape 20 de ani. Când a venit în Bucureşti, avea 60 de kilograme. Acum mă bate! Îmi amintesc şi acum de un episod petrecut în ucenicia lui de tânăr jurnalist sportiv la Marele ziar Evenimentul zilei! Era şi ucenicia mea până la urmă. Nu eram foarte vechi. Iritat de tupeul lui, dar conştient de potenţialul prietenului buzoian, l-am convocat la o bere la una dintre numeroasele terase de la capătul tramvaiului 41, la Casa Scînteii, unde îşi aveau sediul mai toate ziarele pe vremea aia. Acum nu mai e nicio cârciumă. Întoarce 41 doar. Am stat de vorbă cu el. Făcând uz de experienţa mea superioară, i-am vorbit despre viaţă. Nu ştiu dacă a înţeles ceva, mai ales că eu, în astfel de discuţii o iau pe arătură, doar sunt agronom. Asta se întâmpla prin 1997 sau 1998, nu mai ştiu. Am trecut cu Daniel prin multe. Ne-am certat, ne-am înjurat, am dormit o lună şi jumătate cu el în acelaşi pat la Zurich, în Elveţia, am fost la el acasă, i-am cunoscut pe Mustăciosul (Conţescu-senior), pe tanti Milica (doamna Conţescu). Săptămâna trecută, aflat într-o scurtă vizită la Poşta Cilibia, unde s-au retras părinţii săi, i-am cunoscut şi calul. Culmea e că Daniel nu îl ştie. E „niu-entri”! Ăla vechi a murit. Mustăciosul a zis că s-a săturat de viaţă. Calul! Îi promit lui Daniel că, dacă ne mai rămân bani, duminică, după ce ne întoarcem de la Pireu, dăm o fugă cu VAN-ul de la Mercedes până la Poşta Cilibia. Iau şi fetele. Gata cu Daniel! În cartea aia a mea, pe care am s-o scriu la bătrâneţe, dacă nu voi muri între timp, Daniel Conţescu va avea un capitol rezervat doar lui!

Numărul 2: Sorin Breazu – Evenimentul zilei, particular la acest drum!!! Şi-a luat concediu, s-a împrumuta de bani la mama lui şi mi-a zis: „Tati, cu tine merg până la capătul lumii”! Sper să nu fi exagerat. Eu, nu el. Pe Sorinel l-am cunoscut acum cinci ani, când m-am mutat la Online. De fapt eu mă mutasem, dar el era la un turneu de poker la Londra. Nu ştiu cum dracului se învârtise. Sorin Breazu e din Turnu Măgurele, acolo unde părinţii mei au locuit şi au muncit pe la începutul anilor 60 şi unde, după câte am aflat trăgând cu urechea la discuţiile oamenilor mari atunci când eram un biet mucos, l-au conceput pe frate-miu, Eduard. Sorin e al dracului de deştept. A învăţat limba engleză singur, dar, în acelaşi timp, ştie să scrie şi să vorbească perfect limba română! E de foarte multe ori confidentul meu. E unul dintre puţinii oameni căruia îi trec cu vederea înjurăturile sau trivialităţile. „Tati, din dragoste vorbesc aşa cu tine”, îşi justifică el mereu derapajele verbale! Şi îl cred. Omul ăsta e de o sinceritate dezarmantă. Nu vrea însă să mă asculte şi să plece dracului din ţara asta. E mult prea legat de mizeria din România. Nu poate trăi fără ea. Sunt multe, foarte multe de spus şi despre Sorin. Mergem mai departe.

Numărul 3: Mihai Voinea – Adevărul. Mihai, ca şi următorii doi „jucători”, e unul dintre cei care s-au urcat în Mercedesul de Pireu din mers! M-a sunat azi dimineaţă: „Tati, vin şi eu. N-am acreditare, n-am nimic, dar vin”. Mihai Voinea e un produs „Made in Evenimentul zilei”. A plecat la mogul acum vreo doi ani. Mi-a părut rău, deşi uneori nu picam pe aceeaşi lungime de undă. E din Buzău şi el, ca şi Daniel Conţescu, dar dintr-o zonă de zece ori mai frumoasă decât Poşta Cilibia. E de la Nehoiu. Vorbeşte şi scrie perfect româneşte. Nu repet întâmplător asta. O spun pentru că asta cu scrisul şi asta cu vorbitul mi se par chestiuni pe cale de dispariţie la români. Voinicul, aşa cum l-am botezat noi, scrie enervant de bine. Îi plac poveştile, mai ales cele nespuse. A scris nişte reportaje de senzaţie la Adevărul. Mi-a mărturisit la un şpriţ, chiar la mine în Mexic, acum vreo lună, că, la un moment dat, nu mă înţelegea în anumite privinţe, dar, cu timpul, mi-a dat dreptate. Ce vreţi mai mult de atât! Îmi place de Voinicul că are o prietenă, de foarte multă vreme, la care ţine mult şi cu care vrea să se însoare. Am încercat să-i bag nişte strâmbe, să-i deschid ochii, dar n-a vrut să audă!

Numărul 4: Ionuţ Stănescu – nu mai ştiu exact unde scrie acum. Avea mai multe colaborări, inclusiv cu Adevărul. Ionuţ e din Ploieşti, băiat tânăr şi el, leat cu Voinicul şi cu următorul „jucător”. Enervant de talentat şi el, pedant, Ionuţ vorbeşte folosind cuvinte meşteşugite. Şi-a început meseria de jurnalist din pură pasiune, făcând, dacă nu greşesc, până şi Facultatea de Jurnalistică. Adică n-a aterizat cu Agronomia în minunata presă din România. Mărturisesc faptul că n-am băut prea multe şpriţuri împreună, poate de acum înainte, aşa că n-aş vrea să-l iau prea mult în „particular”. Ţin minte însă, iar el îşi aminteşte, cu siguranţă, că Ionuţ aproape m-a făcut să plâng de nervi acum vreo 4 ani, când am afirmat , băgându-mă ca musca-n lapte într-o discuţie care până la urmă nu ar fi trebuit să mă privească, că Hugo Chavez, regretatul preşedinte al Venezuelei, e, citez, „băiat”. Ionuţ m-a făcut comunist, parcă, iar asta m-a durut. Am şi scris la vremea respectivă pe blog despre această „lipsă de respect” din partea lui, dar fără să dau nume!

Numărul 5: Iulian Andrei Crăciun – ăsta scrie peste tot! Dacă s-ar putea, chiar şi pe pereţi ar scrie! Pe Andrei Crăciun îl iubesc! Sper să nu se supere ceilalţi, şi pe ei îi iubesc, dar pe ăsta îl iubesc ca pe fetele mele. Omuleţul ăsta e slăbiciunea mea, e scriitorul meu favorit, e poetul nopţilor mele albe, e de multe ori muza mea, e scânteia aia care-mi reaprinde cheful de scris atunci când nici măcar o bătaie zdravănă încasată de la  învăţătoarea mea de la Şcoala Generală numărul 23 din Ploieşti, doamna Olguţa Cristescu (n-am uitat!), nu m-ar determina să pun mâna pe creion, pardon, pe tastatură. Din cauza lui Andrei Crăciun era să-mi pierd slujba de la Evenimentul zilei. La impulsul inimii, am scris despre plecarea sa la Adevărul. Habar n-aveam că blogul meu e atât de citit încât să fie citat ca sursă de site-urile media care comentau la vremea respectivă dezertările în masă de la Evz. Ţin minte că m-a chemat la ordin redactorul-şef de atunci. După ce am dat din cap ca un angajat model, am ieşit din birou şi m-am bucurat ca fotbaliştii ăia proşti de marea mea realizare! Lui Andrei Crăciun  îi plac poveştile mele, în ciuda stilului meu rudimentar, dar, măcar, sincer. E fascinat de tot ceea ce e vechi. Am mai spus-o, am impresia că regretă că s-a născut într-o epocă de căcat ca asta. Andrei a fost în China, a vizitat Cuba, Israelul. Scrie cu o uşurinţă ieşită din comun. A citit mai mult decât mine şi decât toţi locuitorii Mexicului meu, cu tot cu rudele lor de gradul I, II şi III. Gata, mă opresc aici cu prezentarea maestrului Andrei Crăciun.

Numărul 6: … Dobre – fotoreporter la Libertatea. Pe băiatul ăsta nu ştiu decât că îl cheamă ca pe mine. Nu i-am reţinut prenumele. Îl voi studia însă mai mult în zilele care urmează. Cu aşa companie, omul ori se va sinucide, ori nu va uita vreodată această deplasare, de care sunt sigur le va povesti şi nepoţilor săi.

Aşadar, CONAIR-ul e plin! Îi mulţumesc încă o dată bunului Dumnezeu că mi-a trimis la bord nişte oameni pe care singur nu aş fi reuşit să-i strâng. Parcă mai era loc şi pentru Vlad Stoicescu, pentru Cristian Delcea, alţi intelectuali adevăraţi. Şi când le spun intelectuali acestor domni, vă jur, nu exagerez sub nicio formă.

Gata, vă las, mă duc să-mi pun un şpriţ ieftin, că n-am avut bani de unul de calitate superioară. Am zis să-mi fac curaj la strângerea harnaşamentului, a bagajului! Şi revin, cu noutăţi din Mexic. În noaptea asta nu vreau să dorm, ca să pot aţipi mâine după amiază, pentru a fi freş la drum!

PS: Numărul 7, adică EU, nu mai are nevoie de nicio prezentare. Toate secretele mele sunt aici, pe blog! Vă iubesc!
– Alex Dobre îl cheamă pe fotoreporterul nostru. Mi-a zis adineauri Daniel Conţescu!

Anunțuri

Responses

  1. Drum bun sa aveti! HAI ROMANIA!
    Sa va intoarceti cu bine si cu lauri acasa!


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Categorii

%d blogeri au apreciat asta: