Publicat de: adidobre | Ianuarie 30, 2013

Despre El Clásico şi multe altele

Tocmai ce s-a încheiat El Clásico, adică Real Madrid – Barcelona. Echipa mea favorită, din acest duel, bine înţeles, Barcelona, s-a jucat cu ocaziile şi, într-un final, s-a văzut egalată. Frumos meci. La fel ca şi cel de pe „Emirates”, dintre Arsenal, o altă echipă la care ţin mult, şi FC Liverpool, echipa aia pe care a bătut-o Petrolul în 1966, la Ploieşti, cu 3-1. Nea Mircea Dridea, prietenul meu a marcat atunci! Aveam să mă nasc la aproape un an de la acea mare victorie. Atât de mult mi-a vorbit tata, Dumnezeu să-l odihnească, despre acea partidă, încât ţin minte şi cine a marcat, cine a arbitrat, parcă simt uneori şi atmosfera din acea zi de 12 octombrie.
Am înschis online-ul de la evz. Am început munca ieri, la 9 dimineaţă, şi am încheiat-o adineauri. Nici nu vreau să fac socoteala cât am tras. Ce rost mai are? Îmi face cineva statuie? Credeţi că cineva mă va felicita? Câţi dintre voi nu trag la serviciu ca apucaţii? Şi, aşteptaţi vreo recompensă? Sunt sigur că nu. Asta cu munca e tot o chestiune de educaţie. Ori o faci, ori nu! E aşa de simplu.
În week-end vreau să iau fetele şi să fug cu ele la Moeciu. În compania aceloraşi prieteni cu care mergem de ani buni. Anul ăsta avem însă o problemă: nu mai avem maşină! Nasol! Soluţii nu prea sunt, dar până la urmă o rezolvăm noi. Ne ajută Dumnezeu. Îmi e dor de fetele mele, pe care doamna Anişoara le tot izolează încet-încet de mine. În afara celor 10-15 minute din fiecare dimineaţă, cât durează drumul până la şcoală, în rest abia dacă vorbim la telefon. Copiii sunt copii, n-ai cum să te superi pe ei. „Tati, îmi pare rău că nu te-am sunat azi. Ştii, am avut multe lecţii”, e reacţia Larisei, atunci când sun să văd ce mai face. Nu e vina lor, am mai spus-o. E vina adulţilor care stau în jurul lor şi care, din diverse motive (fiecare cu motivul său), preferă să sprijine politica doamnei Anişoara.
Am învăţat însă să fiu bun, să am răbdare, să lupt. Chiar îi spuneam cuiva în seara asta că am terminat cu certurile pe viaţa asta. Am terminat-o şi cu supărările, cu invidiile, cu ura, dacă toate astea au existat vreodată în caracterul meu. Mă gândeam, paralel cu blogul ăsta, să le scriu fetelor câte o scrisoare, ori de câte ori îmi e dor de ele, şi pe care să le păstrez în calculatorul meu. Iar când se vor face mai măricele, să le poată citi. Indiferent dacă eu voi mai fi, ori ba.
Mâine, adică astăzi, peste doar cinci ore, o iau de la capăt. Nu îmi e teamă însă. Oboseala nici nu mai contează. Pun capul cinci minute pe birou şi sunt ca nou!
Problema e cu ce urcăm noi vineri la Moeciu?

Anunțuri

Responses

  1. Ma bucur ca ai inceput sa privesti lucrurile dintr-un unghi mai optimist si iti doresc sa te distrezi frumos cu fetele in acest weekend.


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Categorii

%d blogeri au apreciat asta: