Publicat de: adidobre | Ianuarie 15, 2013

Dor de normalitate

Uneori mi se reproşează că cer prea mult de la viaţă. Dar, jur, niciodată n-am cerut prea mult. Sau, mă rog, nu mai mult decât cred că am meritat. Asta o poate confirma până şi doamna Anişoara. Sunt în starea aia de căcat, de după. De după ceva frumos, ceva normal, până la urmă. Am băgat deja două zile de muncă. Drepturile ne intră cu ţârâita în conturi, dar ni se cere în schimb entuziasm, performanţă. De două zile îl văd nonstop pe gigi becali. La tv. De câte ori ridic privirea din monitor şi zăresc întâmplător ecranul vreunui televizor din redacţie, îi văd faţa imbecilului. Ăştia cu televiziunile lor de doi lei nu se mai satură. Găzduiesc cele mai groteşti personaje din istoria României. Am uitat să vă spun. M-am întâlnit la Sölden, de mai multe ori, cu Ludovic Orban. Omul politic, senatorul sau deputatul, ce o fi el, habar nu am. Ne salutam şi înainte, când ne întîlneam pe stradă, doar suntem vecini în Sectorul 3. „Domnule Orban, mi se rupe sufletul că trebuie să bat atâta drum, să scot bani din ţară şi să-i cheltui pe meleaguri străine. Chiar nu suntem în stare să facem ceva pentru ţara noastră? Cum e posibil ca ungurii să-şi pună toată circulaţia pe autostrăzi, iar noi de 22 de ani batem pasul pe loc?”. Nu mi-a răspuns. Mi s-a părut stingherit. Nu neapărat pentru reproşurile făcute de mine, nu neapărat lui. Le-am făcut şi fetelor cunoştinţă cu el. „Tati, omul acesta e dintre cei care vor răul României?”, m-au întrebat ele. Aşa le-am spus eu, că pe politicieni îi doare-n cur de noi, de România şi că nu fac altceva decât rău acestei ţări. Le-am dat un răspun care nu le-a satisfăcut.

La blocul de vizavi, undeva, afară, pe colţ, ţiganii au scos câteva mese sub un cort improvizat. Pe mese, mâncare şi băutură din belşug. E însă linişte, iar oamenii vorbesc în şoaptă. Cred că a murit cineva, iar cum în 20 de metri pătraţi nu au loc prea mulţi oameni, supravieţuitorii au decis să pună de-ale gurii afară, în frig. Dumnezeu să-l ierte. De fapt, să ne ierte pe toţi.

A început Campionatul Mondial de handbal. Se joacă în Spania. E transmis pe Dolce Sport. Nu interesează însă pe nimeni. Noroc cu Petre Grigoraş, care şi-a dat demisia de la Pandurii şi a furnizat astfel „breiching niuzuri” pentru site-urile de sport. Era să zic „şi pentru televiziuni”, dar astea-s ocupate cu gigi.

Prietenul Doru din Noua Zeelandă va citi, cu siguranţă, toate astea. Şi Radu, din America, prietenul meu din copilărie. Şi îmi vor spune, probabil, amândoi că aşa îmi trebuie. Da, chiar aşa! Aşa îmi trebuie… Aşa îmi trebuie, pentru că visez în permanenţă cai verzi pe pereţi şi sper  încontinuu într-o însănătoşire a societăţii româneşti. În primul rând prin autoeducaţie. Dar cum să ceri autoeducaţie unor oameni care n-au citit în viaţa lor o carte, care stau până hăt, dincolo de miezul nopţii, cu ochii lipiţi de televizor, înghiţând, ca pe nişte droguri euforizante, toate informaţiile livrate de buletinele de ştiri, ştiri care sunt adevărate bombe cu ceas, emisiunile de doi lei, pe care probabil le-ar boicota orice om cu ceva cultură generală.

Ştiu că mâine voi fi din nou varză, dar puţin îmi pasă. Treaba la serviciu mi-o voi face oricum.
Sunt trist… Sunt trist din compasiune pentru ţara mea şi pentru oamenii care încă mai speră, ca şi mine.
Îmi e dor de normalitate. De nimic altceva. Îmi e dor de zilele în care priveam ca prostul ore în şir la rastelul cu schiuri de sus, de la Giggijoch, aşteptând cu nerăbdare să văd ce se întâmplă. Şi nu se întâmpla nimic. M-am întors din Austria cu trei kilograme în plus. Cred că aerul tare e de vină! Sau poate berea, consumată cu moderaţie acolo. Nimic din toate astea însă. Îmi e dor de ceva ce, probabil, nu vom avea vreodată… Îmi e dor de respect, de iubire.
Mă bag la culcare, că iar bat câmpii! Noapte bună!

Anunțuri

Responses

  1. cam ai dreptate din pacate! noi suntem o generatie….ratata, si e foarte adevarat ca mai mult din cauza sperantelor si visurilor noastre. credeam ca vom avea „o tara ca afara” (ca sa citez un panou al USL-istilor in campanie). dar cu o astfel de clasa politica, cu un nivel cultural, moral atat de mizerabil…. nu avem nici o sansa. macar fetele tale, si copii celor care „inca viseaza” sa aiba o sansa, dar…. AFARA! Tara asta nu are cum sa se schimbe. Fiindca promovarea vine in familie ca la PCR (pile, cunostinte, relatii). Pacat ca avem o tara frumoasa, oameni cititi, si sunt condusi de lichele……..

  2. Mai, omule, iar mi-ai stricat ziua si m-ai bosumflat vazindu-te asa de necajit si cu moralul la pamant…Of !!
    Lasa ca s-o gasi o solutie si pentru tine.
    Asa cred eu, ca-s mai optimist din fire…
    Bine macar ca apuci sa te mai „tratezi”, din cand in cand, cu cate o „injectie” de normalitate pe alte meleaguri decat cele in care se afla „Mexicul’ tau sau restul de cateva sute de mii de kilometri patrati unde pasc oile lui Becali…
    Doru.

  3. Bine ai revenit acasa !

  4. Tortura mare intre normal si anormal.
    Becali si oameni ca el vor conduce acea tara in viitor asa ca ………
    Si pe buna dreptate pt ca majoritatea populatiei nu este ca tine ci ca Becali.


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Categorii

%d blogeri au apreciat asta: