Jurnal de călătorie. Încă o zi la Sölden

„Tati, habar n-ai ce ai făcut pentru fetele tale cu Sölden-ul ăsta”, îmi zice Dragoş, alături de care stau la marginea pârtiei. Fumăm şi scrutăm orizontul în căutarea grupului de schiori din care fac parte Ana Larisa şi Maria Alexandra, fetele mele. Au urcat cu telescaunul şi, conform calculelor mele, ar trebui să apară.
E ultima lor zi ca eleve ale Şcolii „Yellow Power”. Tot la şcoala asta au învăţat să schieze aum doi ani. Ce trece timpul!
E frig. Mai frig decât ieri, când am adormit pe terasa de la Giggijoch. Mi-am pus şi eu schiurile în picioare, dar efortul depus mi-a acentuat durerea de la şoldul drept, „rupt” la Bansko acum trei luni, aşa că am renunţat la schi după doar o zi.
Apropo de remarca de mai sus, a lui Dragoş. Ştiu ce am făcut pentru fetele mele. Şi acum, dar şi altădată. Iar Larisa şi Alexandra nu m-au dezamăgit până acum decât foarte rar. Tocmai de aceea simt că a sosit momentul să scot în evidenţă realizările lor, să mă laud cu ele. Ale mele nu mai contează.
Ne facem deja planuri pentru anul viitor. În iunie-august, cam asta-i perioada, vom face rezervările pentru ianuarie 2014. Eu aş vrea tot aici, la Sölden. Îmi place mie locaţia asta şi, cum sunt statornic în sentimente, nu cred că mă voi duce în altă parte.