Publicat de: adidobre | Decembrie 22, 2012

Jurnal de ghetou. Primul Crăciun în Mexic

N-a venit sfârşitul lumii, ăla despre care am aflat, aşa, în treacăt din redacţie, şi, ceva mai amplu, la frizerie, la doamna Jeni, la Obor. În schimb, avem guvern. Ăsta e, într-adevăr, sfârşitul lumii! În continuare se dau premii şi şpăgi, cu acoperire, de Crăciun. Românii se plâng că n-au de nici unele, că sunt amărâţi, dar se calcă în picioare prin hypermarketuri, de unde pornesc spre grotele lor, ca nişte primitivi, cu portbagajele maşinilor luate în leasing sau pe bani ciordiţi pline ochi. Hoţii de buzunare (din buzunare e de fapt corect!), găinarii, îşi fac de cap. Stăteam de vorbă cu unul acum vreo două zile. Omul îmi povestea că şi-a făcut deja planul. Haosul, agitaţia din Bucureşti au fost mană cerească pentru el şi pentru cei din branşa lui. Ăsta chiar mi-a zis că se va duce la biserică, aşa, ca să-i mulţumească bunului Dumnezeu pentru faptul că îi ţine pe români în aceeaşi stare … nici nu ştiu cum să-i zic … prostie parcă nu e cea mai bună formulare. Nu contează!
Beau un tutun şi savurez o ţigară de la fereastra celulei mele din Mexic. E 6 dimineaţa. Iar n-am putut să dorm decât câteva ceasuri. Un ţigan amărât îşi târşâie picioarele pe zăpada îngheţată. Duce în spate un sac imens de plastic. În mâna dreaptă are o sârmă groasă, cu un mic cârlig la unul dintre capete. Caută prin gunoaie. Adună în general sticle de plastic. La zece minute apare un altul. Apoi zăresc o fată tânără, însoţită de o femeie mai în vârstă. Astea două au un cărucior, cu două roţi, dar în care poţi căra lejer 10-12 saci ca ai ţiganului. Îi admir enorm pe amărâţii ăştia. Dacă aleşii noştri nu ne obligă să selectăm gunoiul, nenorociţii ăştia o fac în locul nostru. Mânaţi de foame. Nici măcar nu îşi dau seama de aportul pe care şi-l aduc în lanţul trofic urban.
E frig afară. Nu foarte tare, însă. E iarnă doar, se apropie Crăciunul. Mor pe ăştia cu televiziunile lor de ştiri, care ţin prostimea în teroare cu „breiching niuz”-uri despre frigul de afară, despre iarna grea, despre nenorocirea, în opinia lor, care ne-a lovit. De parcă am fi în Africa. Am văzut zilele astea dezbateri în toată regula pe tema frigului de afară, a iernii în general, cu specialişti, analişti! Ce mişto sună: analist de vreme rea!
În casă e cald. Caloriferul meu de 80 de cm, nou-nouţ, duduie. Îl mai dau din când în când pe „3”. „5” e limita superioară. Asta ca să vă faceţi o idee despre cum stă treaba cu caloriferul!
Mi-am pus nişte colinde. Le-am oprit însă după nici cinci minute. Nu mă puteam concentra la scris.
Doamna Anişoara mi-a tras-o. Again! Cu mai puţin de 24 de ore înaintea plecării spre Miercurea Ciuc, a reuşit să convingă fetele să meargă cu ea. Are doamna Anişoara metodele ei de convingere. Aşa că voi face al … staţi aşa … al cincilea, cred, Crăciun de unul singur. De data asta, însă, în Mexic.
E primul meu Crăciun în Mexic. Astă-primăvară, când vanitatea doamnei Anişoara m-a trimis în Mexic, eram un pic confuz. Un pic mai mult aş putea zice. În plus, aproape imediat a venit căldura. Căldura aia mare, iar locuitul într-o celulă în care temperatura urca uneori, atunci când eram plecat de acasă, şi la 45-50 de grade, era aproape imposibil. A trecut, însă! M-am adaptat.
Stau şi mă uit afară şi nu îmi vine să cred. Parcă a trecut o veşnicie de la sosirea mea în Mexic. Şi nu s-au scurs decât câteva luni. Câteva luni în care blocul din faţa ferestrei mele, cel despre care am spus mereu că e mai uşor de demolat decât de renovat, arată ca nou! De al meu ce să mai zic? Griul ăla trist e acum un galben, amestecat cu dungi portocalii. N-arată rău. Dincolo de culoare, e izolaţia, care „face toţi banii”, vorba lui domnu’ Nelu, vecinul meu de palier. Pe holuri, dacă am ascunde pentru o secundă papucii, scăunelele, scrumierele, pungile de gunoi şi oribilele ghivece de flori, ai zice că te aflii într-un hotel! E adevărat, unul de o stea – o stea jumate! „Tati, ţi-a crescut preţul la hogeac”, mi-a zis zilele trecute un amic din cartier. Mi-a zis probabil, doar aşa, de încurajare!
Zilele viitoare, pentru că se apropie sfârşitul anului, iar toată lumea se ţine de bilanţuri, eu am să scriu despre cei pe care i-am pierdut în 2012. Am să scriu de exemplu despre perechea mea favorită de papuci, cumpărată acum vreo „paişpe” ani din Germania, cu banii obţinuţi din vânzarea unei crose primite cadou la Tilburg, în Olanda, la finalul partidei Olanda – România, din grupa a doua valorică a campionatului mondial de hochei pe gheaţă! Vânzarea crosei a avut loc chiar în faţa patinoarului din Tilburg, la îndemnul celui care mi-o făcuse cadou!

Anunțuri

Responses

  1. Iti doresc Sarbatori relaxante, vesele, daca se poate, liniste sufleteasca si anul care vine sa fie unul mai bun pentru tine! E nasol sa-ti petreci sarbatorile singur, imi inchipui, poate ar fi bine sa le petreci cu familia largita sau cu prietenii… 🙂 Sa fii sanatos, in primul rand! Toate cele bune!


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Categorii

%d blogeri au apreciat asta: