Publicat de: adidobre | Decembrie 12, 2012

Despre prietenie

Parcă am mai atins acest subiect aici, pe blog. Azi vreau să abordez tema însă din alt unghi. Din unghiul omului care şi-o ia mereu în gură de la prieteni. Sau, mă rog, de la „prieteni”. Ştiu, nu voi lua o notă bună pentru ceea ce voi scrie în continuare, dar asta îmi trece prin cap în acest moment!
Vremurile noi au redefinit prietenia. Cuvântul ăsta simplu, dar care e atât de plin de semnificaţii, de încărcătură emoţională, de de toate, nu se mai rezumă nici măcar la definiţia din DEX. Adică: „Sentiment de simpatie, de stimă, de respect, de ataşament reciproc, care leagă două persoane; legătură care se stabileşte între persoane, pe baza acestor sentimente”. Aiurea! Eu aş da o altă definiţie: „Sentiment de aparentă simpatie, în care stima, respectul şi ataşamentul reciproc nu există, ci sunt simulate atâta timp cât uneia dintre părţi, ideal amândurora, îi este bine! Sentiment care se încheie de cele mai multe ori cu inimi frânte, ţepe, înjurături, blesteme”.
Pe vremuri, prietenia era prietenie. Atunci când doi prieteni se certau, fie că erau iubiţi, soţ şi soţie, sau simpli muritori cu obiective comune, despărţirea nu dura mult. Oamenii îşi făceau procese de conştiinţă, vedeau unde au greşit ei, unde a greşit cealaltă parte, şi încercau să dreagă situaţia. În plus, cei din jur, care aveau habar de relaţia de prietenie, le săreau în ajutor. Cu sfaturi în primul rând.
În ultimii ani tocmai această ultimă categorie a dispărut, a mediatorilor. Nu îi mai găseşti decât la tribunal, unde pentru o hârtie făcută pe genunchi şi redactată în câteva minute îţi iau zece milioane de lei. Dăia vechi.
După o ceartă, cât de mică, chiar şi în parc între doi copii, apare brusc orgoliul fiecăruia. Sentimentul ăsta nu te lasă să te împaci, şoptindu-ţi la ureche: păi, ce, tu eşti mai prost? Lasă-l pe el să vină să-şi ceară scuze. Numai dobitocii fac pasul spre împăcare. În cazul în care orgoliul rămâne de neînduplecat, asta în 80-90 la sută din cazuri, intervin cei care cunosc situaţia şi încearcă să le lumineze minţile berbecilor, repet, indiferent care sunt aceştia, prieteni, soţ şi soţie, copii de grădiniţă, amanţi, etc, etc. În ziua de azi, ăştia sunt primii care se bucură şi care toarnă venin. Sunt cei care zgândăresc orgoliul celor supărăţi, certaţi, aducându-l la un nivel critic.
„Ştii, eu nu mă bag”, se scuză cutărică, atunci când simţi nevoia doar să-i zici două-trei vorbe. Dar fuge repede şi atâţă focul unei simple supărări, care nu mai are mult şi se transformă în ură.
Câţi dintre voi nu şi-au pierdut prieteni în ultima vreme? Să zicem, de exemplu, doar în 2012. Şi? V-a sărit cineva în ajutor? Mă refer la cei din anturaj, din familie, dintre cei care cunoşteau situaţia. În schimb, aţi văzut câţi au salutat ruptura? Oamenii se bucură din ce în ce mai mult când văd că sentimente de genul amărâtei ăsteia de prietenii îşi pierde din strălucire. Ce mai e prietenia? Interes şi doar interes. Atât. Nimic mai mult.
Iar am luat-o pe arătură! Nu generalizez, Doamne fereşte, că suntem în Postul Crăciunului şi poate mă blesteamă cineva! Eu însă, sincer, sunt dezamăgit de mulţi din jurul meu. De foarte mulţi. Oameni care simt că s-au folosit de mine, dar n-au sărit în ajutor atunci când puteau să o facă. În „n” situaţii. Anul 2012 e anul în care mi-am pierdut cei mai mulţi prieteni. Începând cu doamna Anişoara, pe care am considerat-o cea mai bună prietenă a mea. Nimeni n-a sărit să-i spună că nu e bine ce face. Unii i-au cântat în strună, cei mai mulţi ne-au întors spatele. „Ştii, noi nu ne băgăm”. Eternul „Ştii, noi nu ne băgăm”. Iar exemplele pot continua. Câţi nu s-au bucurat că nu mai sunt prieten cu „X” sau cu „Y”… Nu mai contează. Eu n-am butelie şi vorbesc despre prietenie pe blog!

Anunțuri

Responses

  1. Şi ce te faci cînd oboseşti? Bun bun, tragi de prieteni, tragi să nu rămi iar singur şi neînţeles, dar pînă cînd? Cînd omu` nu pricepe cum gîndeşti, cum face aceeaşiu greşeală? Suntem oameni, nu eroi. E greu să lupţi de unul singur. Şi da, dacă dragostea durează, după unii, 3 ani, prietenia durează un an jumate. Şi se bazează pe singurătate reciprocă. Pînă la următorul prieten.


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Categorii

%d blogeri au apreciat asta: