Publicat de: adidobre | Decembrie 6, 2012

Astenie de iarnă!

Gata, s-a calificat şi Steaua. E fericire în fotbalul românesc! Mitică Dragomir, omul care a transformat fotbalul nostru într-o afacere de tip mafiot, e luat prin telefon, fără jenă, de televiziunile care nu se mai satură de live-uri. Bine că e campanie electorală şi ciobanul n-are voie să apară. Doamne, ce-şi mai rod unghiile de ciudă ăştia cu „tolc-şourile”!
Mă chinui să scriu ceva pe blog. De fiecare dată când zic „gata, încep”, se deschide câte o fereastră de mess. Nu pot refuza dialogul, nu e frumos, doar sunt prietenii mei. Între timp am făcut şi o ştire pentru site. Am dezvoltat o postare de pe facebook a lui Rudel Obreja. Cică AIBA va avea concurenţă. WBC se implică în boxul amator. E bună asta. Iar se deschide o fereastră de mess… E chiar Rudel Obreja, din Mexic! Mexic, ăla adevăratul!
Mâine sunt liber. Şi sâmbătă, şi duminică! De fapt, dacă stau şi mă gândesc mai bine, pentru mine week-end-ul a început deja. Mă simt ca un bugetar! Mi-am propus ca mâine dimineaţă să fiu animal domestic. Să stau prin casă şi să deretic, pe ici, pe colo. Pentru cine crede că e uşor să ţii curăţenie într-o cameră de 20 de metri pătraţi, se înşală. Pe cuvânt! Am glumit. În două ore am gătat.
Apoi mă duc să iau fetele de la şcoală şi să ne plimbăm prin parc. Mai stăm de vorbă, mai povestim.
Am uitat să vă spun! Am ieşit din butoiul cu melancolie. Dar, ca de obicei, imediat am căzut în ăla plin cu nemulţumiri de tot felul. Apoi am ieşit şi de acolo. Acum vagabondez pe uliţele pline de praf de pe tărâmul incertitudinii. E un drum plin de întrebări fără răspunsuri, de gânduri ce se rup la jumătate, de vise fără şanse de a deveni realitate, de regrete târzii. Ce drum nasol! Ţin însă înainte. Trebuie să ajung până la urmă undeva. Trebuie să existe pe aici, aproape, o intersecţie, unde, din instinct, să o iau la stânga sau la dreapta, şi să prind din nou asfaltul sub picioare. Mai ales că simt cum tălpile pantofilor sunt duse.
Încerc să nu privesc în urma mea. Şi totuşi, nu pot. Mă frământ, aşa, în timp ce agonizez călcând peste pietrele colţuroase, care mi-au însângerat picioarele pline de crăpături. Arunc câte o privire peste umăr şi revăd chipuri dragi, dar şi mai puţin dragi, întâmplări fericite, dar şi mai puţin fericite. Toate sunt ale mele şi îmi e greu să renunţ la ele. Când am să învăţ să nu mai privesc în trecut, abia atunci înseamnă că voi găsi drumul cel bun, ăla care duce… Unde naiba duce şi drumul ăsta? Sau de unde ştiu eu că e un drum bun? Şi ce dacă e asfaltat? Naiba să mă ia! Nu e bine nici aşa!
Iarăşi bat câmpii! Mă duc la culcare. Mâine m-am învoit la doamna Anişoara. Nu mai duc fetele la şcoală. Sper să nu întârzie.

Anunțuri

Responses

  1. Adi, ai mai intalnit undeva, ca ocupanta primul loc in clasament, sa nu aiba golaveraj pozitiv? Iata ca, stabilim un nou record prin Steaua, din pacate un record negativ.

  2. Daca tot ai liber, sambata, de la ora 3 este rugby pe Arc.. Bucharest Wolves – Agen. O sa fie mai frumos joc decat ce ai vazut la meciul cu Japonia. (la cel cu americanii nu te-am vazut). Eu merg.


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Categorii

%d blogeri au apreciat asta: