Publicat de: adidobre | Noiembrie 21, 2012

De toamnă. Pardon, de iarnă! Din Mexic

N-am mai alergat azi prin IOR. Am dus fetele la şcoală, după care am bârfit presa şi mogulii din România cu prietenul Petre Barbu. Aşa, ca băieţii, pe trotuar. Mi-au ajuns două zile de alergat. Am constatat că, dacă exagerez, asfaltul din IOR îmi provoacă dureri la tendoane. Am şi citit undeva că suprafeţele tari strică tendoanele. Ce motiv nemaipomenit pentru a-mi justifica lenea matinală! Ieri am dat o tură de IOR fără să mă opresc. În ritm de competiţie, nu altfel! Bag seamă că, în ciuda faptului că am reluat pentru a doua oară în ultimele două luni fumatul, plămânii şi inima mă ţin.
De la Policlinică de la Titan am luat un „101” şi am pornit spre Mexic, pe ocolite, că aşa circulă „101”. Una, două, trei, patru staţii, iar la a cincea cobor. În intersecţia Liviu Rebreanu – 1 Decembrie, autobuzul meu n-avea loc în staţie. O revendicaseră două autobuze obosite, luate cu asalt de câteva zeci de pensionari, bărbaţi şi femei, gătiţi de o ieşire, naiba ştie unde. Aşadar, au reînceput excursiile electorale. Am vrut să întreb o babă unde merge, dar am zis să nu fac politică. Am constatat că şi o banală întrebare poate fi interpretată atunci când ţara se află în campanie electorală.
Dar cum nu fac politică, n-am făcut vreodată, îmi văd de treabă. Văd că pe bloguri şi, din păcate, pe facebook, oamenii au început să facă politică. Mai că-mi vine să-i scot din lista mea de „prieteni” pe toţi cei care amestecă cotidianul cu politica. Românul a picat iar în plasa aleşilor, a ălora care de 22 de ani îşi bat joc de noi, ne spală creierul, ne învrăjbesc, ca să-şi mascheze gândurile meschine.
Am ajuns acasă. Am ridicat siguranţa de la boiler, ca să am caldă, şi îl ascult pe maestrul Tudor Gheorghe. E şi asta o formă de protest la tot ce se întâmplă în jurul meu. Îmi aprind o ţigară şi atârn pe fereastră, privind realitatea din Mexic. Pervazul e plin de scrum. Noapte de noapte, ăștia de deasupra, cel mai probabil vecinii de la „3”, aşteaptă să adorm și îşi scutură scrumiera pe pervazul meu. În dreapta, nu departe, la vreo 30 de metri, continuă reabilitarea unuia dintre cele mai urâte blocuri din Mexic. Băieţii se apropie să închidă acoperişul. Opt, ba nu, nouă… Stai aşa, să număr mai bine. Zece! Zece câini aleargă lătrând. E un intrus pe teritoriul lor şi e musai să-l gonească. Dacă îşi mai înfig şi colţii în blana nefericitului, atunci copoii mei vor avea o zi excelentă. De când a venit frigul, nu mai sunt obligat să ascult manele. Muzica nu mai răzbate din spatele termopanelor. Ferestrele din Mexic stau închise mai tot timpul. Se deschid telegrafic, din când în când. Câte un pet de 2 litri, gol fireşte, aterizează cu zgomot pe astfalt. Alături, un pampers. Folosit. Câteva cutii de conservă, hârtii, cutii goale, un pantof abandonat, care nu mai face nimănui cu ochiul.
Îmi place să stau la fereastră. Câte nu văd, indiferent de ora la care mă decid fie să beau tutun, fie să stau aşa, ca prostul. Ieri, un tip, nu era din cartier, asta sunt sigur, alerga ca muşcat de streche printre blocuri. Apărea şi dispărea! La un moment dat se opreşte, scoate din sân o borsetă, furată probabil, îi abandonează încărcătura direct pe astfalt şi o ia din nou la sănătoasa. În urma sa rămân un after shave, o pastă de dinţi, un deodorant şi o periuţă de dinţi. Mă aştept din moment în moment să apară păgubitul. Să vezi ce mi-l rupe în bătaie pe ăsta. N-a apărut însă nimeni, iar retardatul ăla a dispărut.
Alaltăieri noapte, pe la 11, la cele două pubele de gunoi din capătul de Nord al căminului, o femeie şi un copil, o fetiţă de maxim 5 anişori, căutau printre gunoaie. Femeia de fapt. Grasă, îmrăcată într-un capot care îi ajungea până la glezne, femeia ţinea între dinţi o ţigară şi tot bombănea. Lângă ea, fetiţa doar într-o bluză de trening, cu picioruşele goale, fără pantaloni pe ea, doar în chiloţei, stătea chircită de frig.  „Ai găsit ceva, mamă?”, a întrebat micuţa. Dacă i-ar fi zis pe nume şi nu mamă aş fi stat liniştit. Dar era chiar maică-sa… Astea nu-s mame.
Tudor Gheorghe cântă, contorul se învârte. Cred că s-a încălzit apa. Mă duc să fac un duş şi să fug la muncă. CFR Cluj a bătut aseară în Ligă şi e musai să scriu povestea lui Rui Pedro, ăla de a băgat-o de trei ori în poarta Bragăi. De unde o să încep, habar nu am.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Categorii

%d blogeri au apreciat asta: