Publicat de: adidobre | Octombrie 18, 2012

Din Mexic, în Beirut! Ziua 1

Deşi n-am dormit decât o oră în ultimele 48, rămân să scriu Jurnalul De Bord promis. Asta în primul rând din respect pentru toţi cei care mă citesc, pentru toţi cei care azi au intrat pe blog ori pe pagina mea de facebook pentru a saluta sosirea mea la Beirut. E ora 3.20. Fac ultimele calcule, recapitulez conţinutul bagajelor şi părăsesc Mexicul. Pe jos. Până pe b-dul 1 decembrie, de unde mă îmbarc într-un taxi. „Tati, să n-aibă butelie de gaz, ca să ne intre bagajele”, îmi zice Romeo Chiriac de la Mediafax, pe care urma să-l pescuiesc din drum. Cum dracului să-l întreb pe taximetrist la ora aia dacă are sau nu instalaţie de GPL. Deschid portbagajul la risc şi constat că e gol! „Am butelie, dar e în locul roţii de rezervă”, îmi spune ceva mai târziu şoferul, unul de o comoditate rară. Rânjeşte când aude ce cursă are de făcut. Ajungem la Otopeni, unde facem joncţiunea cu restul lotului României: Cătălin Cârnu şi Iulian Anghel. Suntem doar patru oameni… Atâţi doar. De unde bani pe praful ăsta? Până la Istanbul călătorim fără probleme. 50 de minute, atât a durat drumul. E 7 şi 30 de minute şi mai avem de aşteptat până la 12.40, când decolează avionul spre Beirut. Îmi simt picioarele grele. Abia pot să le mişc. „Tati, hai să bem un Efes, suntem doar la Istanbul”, îi zic lui Cătălin Cârnu. Ne uităm la preţuri şi ne trece cheful. Ne plimbăm. Suntem deja în peisajul Orientului Mijlociu. O mulţime de arabi. Femei cu voalul pe faţă şi, în premieră mondială, bărbaţi înfăşuraţi, ATENŢIE, pur şi simplu într-un prosop plimbându-se de colo colo. Şi nu sunt puţini. Nu reuşium să desluşim secretul. Oamenii au în jurul brâului un prosop, ca atunci când ieşi din baie. Şi încă un prosop pe umeri, aşa, la mişto. Li se zăresc ţâţele, iar burţile se revarsă nesimţite. În picioare au sandale sau papuci. Habar nu am ce hram poartă. Un grup de cetăţeni din Kazahstan atrage privirile tuturor. Oamenii, bărbaţi şi femei, sunt îmbrăcaţi la fel. Sunt extrem de simpatici. Ceva mai încolo, un grup de ceceni. Îi recunoşti după privirea lor războinică şi după faptul că poartă barbă, dar au mustăţile rase. Până la urmă bem şi un Efes. E scump rău, dar ce mai contează. Urcăm în avionul de Beirut, un Boeing nou-nouţ. Nu e plin. Pe tetiere sunt montate LCD-uri. Îmi amintesc brusc de drumul în Noua Zeelandă, cu Emirates! Zburăm deasupra Turciei. Practic tăiem Turcia de la Nord la Sud. Peisajul e sinistru. Nu văd la sol decât teren arid şi piatră. La orizont se zăreşte o imensitate albastră. E Mediterana. După câteva zeci de minute se zăreşte ţărmul Libanului. Pilotul pune avionul la sol ca un începător. Am impresia că avionul se dezintegrează, că rulează pe o parte, dar într-un final se redresează şi opreşte cuminte. Totul e ars în jurul astfaltului pistelor. Trecem fără mari probleme de vamă. Cel care ne aplică vize de intrare în Liban răsfoieşte de zor paşapoartele nostre. „Caută o viză de Israel”, îmi şopteşte Cârnu. Cum n-am fost în Israel, nu îmi fac probleme. La ieşire nu ne aşteaptă nimeni. Taximetriştii sar pe noi precum corbii. Unul ne cere 50 de dolari ca să ne ducă la hotel, spunându-ne că sunt 35 de km până scolo, deşi, în relitate sunt doar vreo 12! Negociem pentru 35 de euro fără factură sau 40 cu factură. Ajungem la hotel. Movenpick se numeşte. E aşezat chiar pe plajă şi are cinci stele. Suntem înştiinţaţi că la ora 18.00 are loc o întâlnire cu toate delegaţiile prezente la Olimpiada Media. Suntem mai mult decât puntuali, iar la 18.00 fix suntem deja plictisiţi în recepţia hotelului şi nicio mişcare. Şi uite aşa se face ora 20.00 şi nimic. Dintr-o dată, apare delegaţia Belgiei. Sunt peste 60 de inşi, femei şi bărbaţi, cei mai mulţi trecuţi de prima tinereţe. Ei sunt vedetele, atâta timp cât preşedintele Comitetului Olimpic Media e belgian şi în plus e şi simpatic. Suntem anunţaţi că în parcarea hotelului sunt două autocare ce urmează să ne ducă la cină. Îi mulţumim bunului Dumnezeu că s-a îndurat de noi şi alergăm spre autobuze. Traversăm aproape tot Beirutul. Urcăm, nu ştiu unde. La un moment dat, şoferul opreşte. E interpelat de un poliţist aflat pe motocicletă. Acesta ne face semn să rămânem pe loc. După vreo cinci minute îşi fac apariţia 5 jeepuri de poliţie. Au semnalele luminoase pornite, iar sirenele se fac şi ele simţite, atunci când vreun şofer le stă în faţă. Trei se pun în faţa noastră. Alte două în spatele celui de-al doilea autocar. E spectacol! Ca la un semnal, începe cursa. Autocarul nostru aleargă ca un nebun, reuşind să ţină pasul cu maşinile de poliţie, care ne fac pârtie. Nimeni nu mai stă pe scaune. Toţi urmărim spectacolul grandios din faţa noastră. Localnicii ies din case sau la balcoane şi se uită miraţi. Nu înţeleg nici ei ce se petrece. Nici noi. Într-un final ajungem lângă o clădire mare. „OZone Club” scrie pe ea. În faţa stabilimentului ne aşteaptă primarul Beirutului! Acesta a fost motivul pentru care am alergat ca nebunii pănă acum. Primarul ne aştepta de ceva vreme. Edilul strânge mâna fiecărui participant în parte. Mi se pare lăudabil. În sala imensă, mesele sunt aşezate ca la nuntă. La masa mirilor stă primarul Beirutului cu prietenii apropiaţi. Ce e pe mese ne ia durerea de cap. Doar bunătăţuri libaneze. Radem tot! După vreo trei ore în care unii au vorbit, iar alţii au mâncat, aflăm şi programul zilelor viitoare. Practic nu există decât o zi de competiţie. Asta e. În rest plimbări. Iar azi, adică peste câteva ore, avem întâlnire cu preşedintele Libanului şi cu primu-ministru. Ce zi!

Anunțuri

Responses

  1. HAMDULA ALA SALAMA (BINE AI VENIT) SPER CA AI SA VEZI MULTE LOCURI FRUMOASE SI SA GUSTI DIN MANCAREA LIBANEZA CARE E FOARTE BUNA DE ASEMENI SPER SA TE PLIMBI PE CORNIS(strada cea lunga de langa mare)MAI ALES SEARA ESTE PLINA DE LUME SI CU MULTE RESTAURANTE . DE ASEMENI SPER SA TE DUCI SA VIZITEZI MUNTII LIBANULUI CARE SUNT F.FRUMOSI . PAREREA MEA ESTE CA LIBANUL ESTE PERLA ORIENTULUI MIJLOCIU. cu drag MAMI

  2. http://news.yahoo.com/explosion-rocks-central-beirut-witnesses-120610495.html
    Esti OK?

    • Mulţumesc de întrebare! Da, sunt OK! Mă uit la TV şi văd şi eu ce s-a întâmplat, undeva în Est-ul Beirutului, departe de locul unde ne aflăm noi! Te pup, Radule!

      • Tine ochii mari deschisi si daca esti la ingramadeala uita-te continuu in jur dupa un posibil adapost.
        Acolo se joaca dur si violent si nu le plac strainii.


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Categorii

%d blogeri au apreciat asta: