Publicat de: adidobre | Octombrie 8, 2012

Jurnal de ghetou. E linişte în Mexic

E trecut de 12 noaptea şi în Mexic e linişte. Stau cu fereastra larg deschisă şi scriu. Am dat tv-ul pe VH 1 şi ascult vechituri. Parcă aş fi undeva în Herestrău sau în Primăverii! Nu tu manele, nu tu scandal, nu tu geamuri sparte. Ăla de dă ora exactă urlând ca leul de la zoo cred că a murit. Nu l-am mai auzit în ultima săptămână. Nu ştiu dacă v-am spus, dar până acum câteva zile, dintre blocuri, unul, nu exagerez, la cinci minute fix făcea ca leul. Urla, aşa de nebun. În fiecare noapte. Tot cartierul se auzea. Ore în şir urla ca un apucat. Am văzut şi am auzit multe la viaţa mea, dar asta a fost chiar o premieră!
Băieţii din bloc au rezolvat problema interfonului. Şi asta am uitat să vă spun. Am avut interfon. Civilizat. Uşa de la intrarea în bloc se închidea automat. Ca să poţi intra în bloc, trebuia să suni la interfon sau să ai cheie. N-a durat mult. La început, spărgeau geamul după care deschideau uşa. După ce geamul de la uşă a fost schimbat în câteva rânduri, preţul îl vom regăsi probabil pe factura de întreţinere, s-a găsit o altă soluţie, zic eu, mai mult decât onorabilă. Băieţii au dat două ciocane în uşă, astfel încât aceasta nu se va mai închide în veci! Şi, ca de obicei, nimeni nu zice nimic.
Alaltăieri noaptea, stăteam, aşa, pasiv, la fereastră. Nu puteam dormi. Pipam o ţigaretă găsită prin casă. Doar o pufăiam. Ora cred că era 1-1 şi jumătate. De la parterul blocului de vizavi, de la o fereastră, unul sare îmbrăcat doar în pantaloni, cu o cămaşă fluturând în mână. Se pierde printre blocuri. „Mangafaua a venit, probabil, neanunţată acasă”, îmi zic. Nu îmi dau seama exact ce s-a întâmplat, pentru că e linişte în continuare.
La scara alăturată, la parter, e un butic. De fapt e o cameră în care găseşti de toate. Am coborât să-mi cumpăr o apă minerală. Vroiam să beau un şpriţ. Fata care era de serviciu m-a servit cu o „apă minerală” la doi litri de care n-am auzit în viaţa mea. E sifon în toată regula. Bine că e rece. Dau să plec. Număr restul şi mai zăbovesc preţ de câteva secunde, suficient pentru a auzi una dintre cele mai ciudate comenzi EVER: „Vreau şi eu un Bucegi la doi litri, o cola la doză şi o hârtie igienică”, zice omul de lângă mine. Până şi fata exclamă: „N-am auzit aşa ceva de când lucrez aici”.
Plec. În parcarea din zona blocului meu sunt maşini de toate tipurile. Într-o zi am văzut un Audi Q7, care face cât trei garsoniere în zonă. Să mor io! Altădată am văzut un Mercedes! Pe bune. Dacă te uiţi la numerele de la maşini, înveţi geografia Europei. Numere de Anglia, de Spania, de Italia. Cred că sunt mai multe maşini cu volan pe dreapta decât pe stânga. Ieri am rămas însă interzis. Mergeam spre Auchan să iau microbuzul care mă scoate zilnic la un metrou. În parcarea celor două blocuri turn din apropiere, staţiona o Skoda Octavia supercurată. Bucureştiul e plin de astfel de maşini, dar asta avea ceva deosebit, se vedea că e de afară. Mă uit la numere, din reflex, aşa, ca să văd pe unde mai umblă băieţii, vecinii mei. La început nu înţeleg. „De unde pana mea e maşina asta? N-am mai văzut numere ca astea”, spun cu voce tare.
De unde credeţi că era Skoda? Din Norvegia!!! Acolo au ajuns băieţii mei.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Categorii

%d blogeri au apreciat asta: