Publicat de: adidobre | Octombrie 7, 2012

Maratonul Internaţional Bucureşti 2012. Am fost acolo!

Duminicile libere sint foarte rare în viaţa unui jurnalist. În astfel de zile nici nu ştii ce să faci mai repede. Eu de obicei aprind o lumânare, îi cer iertare lui Dumnezeu şi mă apuc de spălat, de dereticat prin casă. Mă înţelege, sunt sigur, şi divinitatea. Şi, oricum, am citit eu undeva, era declaraţia unui fost deţinut politic, cu mare credinţă în Dumnezeu, chestia asta cu „să nu faci nimic duminica” a fost inventată de puturoşi. N-are nicio legătură cu ziua de odihnă pe care şi-ar fi luat-o Dumnezeu după facerea lumii.
Azi am mai sacrificat o duminică liberă. Aţi ghicit, spăl şi scriu! Dimineaţa însă mi-am petrecut-o alergând, nu în IOR, printre rahaţi de câini şi feţe ciudate, ci într-o cursă adevărată, alături de alţi 1.000 de oameni!
Am fost la Maratonul Internaţional Bucureşti 2012! Nu, n-am alergat Maratonul. M-am înscris, alături de Romeo Chiriac de la Mediafax, în Cursa Populară Gillette. O cursă în jurul Casei Poporului, de aproximativ 3,5 km.
Mărturisesc faptul că, iniţial, n-am vrut să alerg. Vin după o perioadă în care n-am mai alergat. După şase luni de fumat… Cu câteva kilograme în plus, contabilizate după ce m-am lăsat iarăşi de fumat. Aveam o mulţime de motive să nu alerg. Romeo mi-a zis: „Voinicilă, hai să ne băgăm. Alergăm împreună. Ne mai oprim dacă e nevoie. Uite, ţin eu aparatul foto”.
Şi m-am băgat! Chiar de la start am avut câteva sute de alergători în faţa noastră! Eram sigur că n-am să rezist până la final. M-am ambiţionat însă şi, împreună cu Romeo, am început să-i depăşim pe cei din faţa noastră. Mi s-a desfăcut şiretul de la pantoful stâng. A trebuit să mă opresc, iar ceva mai târziu, preţ de câteva sute de metri, am băgat un ritm de marş pentru a-mi trage sufletul.
Am terminat printre primii. Primii o sută cred. În urma noastră am lăsat sute de tineri, de 20-25 de ani, chiar şi de peste 30 de ani, dar oricum mult mai tineri ca noi. Aproape de sosire, unui puşti i s-a făcut rău! E greu să alergi după ce stai 7 din 7 şi 24 din 24 la calculator.
A fost superb la Maratonul Internaţional Bucureşti 2012. Am primit şi medalii! De fapt am impresia că toţi participanţii au primit. Nu mai contează.
Azi, după foarte multă vreme, am fost iarăşi mândru de mine.
La anul mi-am propus să particip la maratonul ăla mare. Sau măcar la semimaraton.

Anunțuri

Responses

  1. Bravo Adi, te felicit pentru participare. Esti un invingator, daca ai reusit sa termini cursa. Inca odata bravo, in primul rand pentru varsta ta (apropiata mie) si kilogramele tale. Cat despre tinerii din ziua de azi, ai pus punctul pe „i”: „E greu să alergi după ce stai 7 din 7 şi 24 din 24 la calculator”.


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Categorii

%d blogeri au apreciat asta: