Publicat de: adidobre | Octombrie 1, 2012

La Bansko! Ca la Montevideo în 1930!

Nu m-am ţinut de cuvânt şi n-am mai scris nimic de la Bansko. Au fost mai multe motive care au afectat blogosferica noastră relaţie. În primul rând net-ul, care a căzut după doar câteva ore de la sosirea noastră în frumoasa şi minunata staţiune Bansko. Doar la recepţie aveam semnal, aşa că m-am liniştit. Îmi place să scriu în intimitatea camerei, aşa cum fac acum.
După prima zi m-am rupt… Trei meciuri într-o singură zi, prea mult pentru un bătrân de 45 de ani, care nu mai ştia ce-l doare. Şoldurile făcute praf! Genunchiul stâng umflat! Dureri la glezne! Vânătăi pe braţe! Febră musculară! Prea mult, pe bune! Şi, colac peste pupăză, în ultima zi şi jumătate mi-a apărut pe piele o iritaţie teribilă. Dracu’ ştie de la ce…
Apoi au fost cele patru bătăi încasate, la rând, după debutul cu dreptul la competiţia organizată de fraţii noştri jurnalişti de la Sud de Dunăre. Ne-au ars Bosnia, Muntenegru, Moldova şi Bulgaria. Am încheiat însă competiţia cu un succes categoric şi tonifiant, 6-2 cu Macedonia. Apoi, eu unul, am salvat onoarea echipei României la banchetul care a marcat sfârşitul acestui vis frumos care s-a numit Bansko 2012.
Aventura din Bulgaria mi-a reamintit puţin de poveştile copilăriei mele legate de fotbal. Mai ales povestea prezenţei naţionalei României la prima Cupă Mondială, cea din 1930, din Uruguay. Ştiu, comparaţia pare deplasată.
Nu ştiu dacă băieţii lui Costel Rădulescu s-au strâns în pripă, aşa cum am făcut-o noi. Ceva e însă sigur. Lor, lui Rafinschi, lui Wetzer, le-a fost infinit mai greu decât nouă.
Îngrămădiţi în două maşini, opt oameni strânşi cu greu au luat drumul Bulgariei pentru a apăra la Bansko onoarea fotbalistică a presei din România şi nu în ultimul rând prestigiul unei ţări văzută în exterior doar prin prisma performanţelor politice ale panaramelor care ne conduc ţara.
Omogenitatea lotului s-a văzut încă din start, când n-am putut merge „în coloană”, deşi, repet, eram doar două maşini.
Fără hartă mai bine de jumătate de drum şi cu un GPS care ne soma să întoarcem brusc la fiecare 2-3 minute am nimerit în cele din urmă staţiunea montană Bansko! Doi bulgari cu o Lada Niva obosită ne-au condus de la marginea staţiunii la cartierul general al competiţiei, hotelul Belvedere.
După un drum lung şi obositor, trei meciuri în prima zi, primul la ora 9.00, a însemnat programul perfect! Chiar şi aşa, puteam mai mult decât locul 5.
Şi acum îmi vine să plâng după meciul cu Bosnia, al doilea, pierdut INCREDIBIL cu 3-4. Am avut meciul în mână, dar ne-am bătut singuri. A urmat repriza de coşmar cu Muntenegru, când, după 1-0 la pauză pentru noi, ex-iugoslavii ne-au dat cu terenul în cap. După meciul ăsta m-am rupt.
Mihai Toma de la Libertatea mi-a zis: „Tati, apăr eu”. A doua zi aveam meciuri cu Moldova şi Bulgaria, cele care defilaseră în prima zi. Romeo Chiriac de la Mediafax mi-a zis că fraţii de peste Prut nu ne-au bătut niciodată, amănunt care nu a avut însă darul să-i motiveze pe băieţi. Aşa că, moldovenii, care tot meciul au vorbit în limba rusă, ca să nu înţelegem noi, ne-au dat un scurt 5-0, deşi îi rugasem să aibă milă.
Urma meciul cu Bulgaria. Băieţii ăştia se întâlnesc de două ori pe săptămână şi se antrenează. Au intrat în cantonament cu o lună înainte şi au în componenţă doi foşti fotbalişti, Svetoslav Petrov, 34 de ani, şi pe Svetlin Iochev, 33 de ani. Superjucători.
Cu mine în rol de antrenor, cu doar o schimbare la dispoziţie, am făcut cel mai bun meci al turneului. Bulgarii, care s-au întrebuinţat serios ca să ne ardă cu un amărât de 2-1, ne-au felicitat la sfârşit. Am fost cei mai tari adversari ai lor. Moldovenii, care a jucat de două ori cu Bulgaria, în turneu şi în finală, au încasat, sper să nu greşesc, 9 goluri în două meciuri.
Cam aşa a stat treaba la Bansko, acolo unde am redescoperit ce înseamnă să fii jurnalist. Am stat în ultima noapte până spre dimineaţă cu ceilalţi jurnalişti prezenţi la turneu, din Serbia, Muntenegru, Bosnia, Macedonia, Bulgaria, Moldova. Băieţi de băieţi, cărora le-am dat cadou câte o sticlă din rezerva noastră de Sâmbureşti. Asta, aşa, ca răspuns la faptul că fiecare delegaţie a venit cu mici atenţii pentru restul competitoarelor.
Pe sârbi „i-am omorât” atunci când le-am spus că acum trei ani am cotrobăit toată fosta Iugoslavie şi, la revenirea în ţară, am scris pe evz.ro, un supermaterial despre ţara lor. Le-am dezvăluit faptul că am acasă un tricou pe care scrie „I’m not just perfect. I’m serb too!”, imprimat pe străzile din Belgrad în toamna anului 1999 înaintea meciului Iugoslavia – Croaţia. Nu ştiu dacă asta i-a impresionat cel mai mult la mine. Poate a atârnat greu şi faptul că recunoşteam toţi interpreţii de muzică din fosta Iugoslavie, ori de câte ori începea vreo melodie. Cert e că sârbii mi-au făcut cel mai frumos cadou cu putinţă. Portarul lor a venit la mine şi mi-a dat tricoul lui! Am dat fuga în cameră şi l-am luat pe al meu, oferindu-l la schimb.
Am cunoscut la Bansko o mulţime de oameni adevăraţi. Am făcut schimb de adrese de mail aşa cum făceam pe vremuri în ultima seară de tabără. A fost frumos la Bansko.

Anunțuri

Responses

  1. Te rog sa impartasesti experienta despre Bansko la http://infovacante.com/category/vacante-in-europa/bulgaria/bansko/


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Categorii

%d blogeri au apreciat asta: