Publicat de: adidobre | August 29, 2012

Ca Robinson Crusoe

Îmi doresc uneori să pot trăi precum Robinson Crusoe. Undeva, departe, izolat. Undeva, departe, izolat de răutatea oamenilor, de agresiunea zilnică a autorităților, a programelor de știri, la ani lumină de violatorii de la ENEL, Romtelecom, Apanova, cei care ne-o trag zi de zi, lună de lună, fără teama de a fi chemați vreodată în fața unei instanțe, fie ea măcar una morală. Și cred că m-aș descurca, de vreme ce o fac în jungla asta numită impropriu democrație.
Îmi amintesc că atunci când am dat Bucureștiul începutul anilor 90 pe Turia, o comună obscură din județul Covasna, cei care îmi cunoșteau micul meu secret, și-au râs în barbă. Și-au spus că n-am nicio șansă să supraviețuiesc în primitivismul de la țară, dar mai ales între secui. Și a fost una dintre cele mai frumoase perioade din viața mea. A fost un an în care m-am bucurat de un respect pe care încă îl caut. Încă îl caut. Cu lumânarea în mână, ca bătrânul Diogene din Sinope. Pe atunci nu aveam ce pierde. Universul meu încăpea într-o geantă, alături de o mulțime de speranțe. Trecusem, ca și acum, printr-o serie de deziluzii. Nu mai aveam încredere în nimeni sau aproape în nimeni. Poate, ca și acum, doar în mine. Încă îmi puneam întrebări cu privire la Revoluția din 1989, la care participasem, dar de care n-am vrut să profit decât la nivel colectiv. Am crezut că după atâția ani de întuneric a sosit soarele și pe strada noastră. Soarele a venit, dar doar pe câteva străduțe, transformate în cartiere rezidențiale, și-a făcut prezența pe câteva alei unde pușcăriașii de ieri au devenit peste noapte oameni de afaceri.
Și pentru că am deschis cutiuța cu amintiri, am să vă povestesc în perioada următoare despre Turia. Am să încerc să explic de ce nu am plecat din țară după 1990. Și, apropo de Robinson Crusoe, o să încerc să-mi reamintesc de Ric, prietenul meu din armată, pe care l-aș lua cu mine acum, în locul acela izolat despre care vorbeam la începutul postării.

Anunțuri

Responses

  1. Acest vis de Robinson Crusoe face parte din realitatea mea.
    O bucata de preerie este a mea la poalele dealurilor de langa Sierra Madre si lunar merg acolo sa lucrez sub cerul liber si e superb. Zile cu soare si zile cu vant si zile cu potop de ploaie am trait acolo dar placerea de a fi departe de civilizatie creste continuu. Nu am vazut asa de multe stele cazatoare in toata viata mea cat am vazut acolo. Cum se lasa intunericul o pereche de bufnite mari vin si ma survoleaza de sus. Cand salcamii mei vor fi mai mari o sa le fac o casa si lor sus in pom.
    Seara la lumanare sau foc mare de tabara afara deoarece refuz electricitatea si gazele.
    Merita din cand in cand izolarea pt a te regasi.
    Am un „vecin” cam la 1 km care de 30 de ani traieste acolo.
    Eu doar la nivel de amator.


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Categorii

%d blogeri au apreciat asta: