Publicat de: adidobre | Aprilie 16, 2012

Mare meci mare: a IV-a G – a IV-a A 1-0 după penalty-uri!

Cât timp fetele lu’ tata au fost la Canguraş, eu am frecat duda prin curtea şcolii 195, acolo unde învaţă Ana Larisa şi Maria Alexandra. Cică e cea mai bună şcoală din zonă, din Sectorul 3. Şi cred că aşa este! În săptămâna premergătoare vacanţei, nu s-au mai făcut ore. Elevii, nu doar de la Şcoala 195, şi-au făcut de cap în mod organizat. După părerea mea tot haos a ieşit! Singurii concentraţi la materia de zi cu zi au fost cei care au participat la Canguraş.
Timp de câteva ore m-am întors în timp. Am fost din nou elev de generală! Parcă pe vremea noastră treburile erau mult mai organizate. Nu era debandada de acum. Într-un colţ se vota steagul şcolii! Pentru că nu erau monitorizaţi, elevii puteau vota de mai multe ori.
Mai mulţi elevi, din clasele mari, au purces la curăţenie în jurul şcolii, pe spaţiul verde mai precis. Copiii au primit cizme de cauciu, şorţuri, mănuşi de grădinărit, şepci. Câteva tipe făceau poze. Aşa mi-am dat seama că e vorba de fapt de o sponsorizare. Din partea unui supermarket de profil. Nu mai ţin minte care.
În mijlocul curţii, alte câteva clase făceau fel de fel de concursuri, care mai de care mai idioate.
M-am îndreptat spre terenul de sport, acolo unde larma era cea mai mare. Meci de fotbal: a IV-a G vs. a IV-a A.
Un profesor făcea pe arbitrul. În albastru, a IV-a G. În roşu ăilalţi. „Albaştrii”, scuzaţi termenul, PÂRNĂI! Nu treceau mijlocul terenului. Nu le permitea tactica! Circulaţia balonului se oprea la jumatea terenului. Unde era mingea, erau toţi copiii! În cele două porţi, câte un grăsan. Aşa era şi pe vremea mea!
La „roşii” erau vreo doi care chiar ştiau cu mingea. Probabil, fac fotbal. Driblau, dădeau pase, alergau, dar nu reuşeau să dea gol.
Culmea, la „albaştrii”, cel mai bun jucător era o fetiţă. Înaltă, blondă parcă, încerca să nu le înşele încrederea băieţilor, care, probabil, nu mai aveau altă variantă pe banca de rezerve. Pe margine, galeriile în făceau treabă. Mi-am ales drept favorită, echipa clasei a IV-a G. Aşa se întâmplă mereu, ţii cu echipa mai slabă.
Şi, uite aşa, după un meci în care nu s-a marcat vreun gol, s-a ajuns la penalty-urile de departajare. Micuţii fotbalagii îşi fac cruce, scuipă în sân, etc, etc. Ce au vazut şi ei la TV!
Primele lovituri de la 11 metri sunt ratate. Cele mai multe s-au dus peste poartă. Două, parcă, au fost apărate de cei doi goalkeeperi! Nu mai contează. Până şi cele două vedete de la „roşii” şi-au bătut joc executând lamentabil penalty-urile.
Vine rândul blondei, a fetiţei din a IV-a G! Toţi ochii sunt aţintiţi asupra ei. E penalty-ul decisiv. Nimeni până acum nu a avut vreo obiecţie la adresa faptului că fata joacă la băieţi! D-ra îşi aşează tacticos balonul. Un pas, doi, trei, şut şi GOOOOOL!!!
Un şut absolut extraordinar, la vinclu, iar clasa a IV-a G a declanşat fiesta.
Cei de la a IV-a A sunt uluiţi. Înceară să conteste dreptul fetiţei de a evolua la adversari. E haos, ca în liga lui Mitică!

Anunțuri

Responses

  1. Este luna Iulie, cand mai postezi si tu ceva nou?


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Categorii

%d blogeri au apreciat asta: