Publicat de: adidobre | Ianuarie 25, 2012

Despre umilinţă

N-am fost niciodată un tip curajos. N-am fost niciodată unul care să se ia la bătaie cu lumea doar pentru a-şi apăra punctul de vedere. În felul meu am fost totuşi un luptător. Am încercat să compensez lipsa curajului cu o judecată corectă, echilibrată, cu o încăpăţânare specială. Îmi amintesc de faptul că atunci când nu îmi convenea ceva sau când cineva mă jignea sau doar aveam impresia că vrea să mă jignească, îmi făceam bagajul şi plecam. Asta însă după ce epuizam lupta diplomatică. Era, să zicem, o formă de autoapărare, de protest. Nici acum nu îmi explic cum de am avut curajul să ies în stradă pe 22 decembrie 1989. A fost, probabil, una din puţinele ocazii când mi-am depăşit statutul de tip moale. A nu se interpreta ca slab, laş, prost ori dobitoc. Un om care lasă de la el, care încearcă să găsească soluţii paşnice, nu e un dobitoc, un prost sau un retardat. E, pur şi simplu, un om echilibrat. Mă rog. Şi nici spinare cocoşată. Aia e altceva.

Lucrurile s-au schimbat însă în ultima vreme. Văd în jurul meu tot mai multe spinări încovoiate. Încovoiate de griji, de … Vremurile nu ne mai dau parcă dreptul la o opinie proprie, la un alt punct de vedere decât cel oficial. Nici la serviciu, nici pe stradă, nici colo, nici dincolo, nici acasă…

Câteodată îmi e ruşine de mine. Nu îmi e teamă să o spun. Uneori simt că trec graniţa bunului simţ, a înţelegerii, şi cad în extrema cealaltă. Nici nu ştiu cum să-i spun. E o chestie foarte ciudată, neplăcută. E o chestie care te face să te simţi prost şi fără coloană vertebrală. Şi te întrebi dacă e bine ce faci, dacă merită să trăieşti într-o asemenea stare. Dar taci şi mergi înainte. Cauţi explicaţii, care să-ţi ţină loc de hrană. De fapt cu asta te hrăneşti. Cu explicaţii şi cu justificări mincinoase, care nu ţin nici măcar de cald. Şi mergi din compromis în compromis. Nici nu te mai uiţi în oglindă… Ce rost mai are. Nici nu ai ce să vezi.

Vremurile pe care le trăim îndeamnă la prostituţie. De orice fel. Prostituţie e, după părerea mea, chiar şi atunci când râzi la gluma nesărată a şefului, doar aşa ca să-i faci o plăcere. Prostituţie e şi atunci când accepţi ceva ce nu îţi convine fără să îţi spui măcar punctul de vedere corect şi realist.

Nimic nu mai e ca înainte. Şi când zic înainte, nu mă refer la anii dinainte de 1989. Şi atunci era prostituţie. Şi atunci oamenii făceau compromisuri. Acum totuşi, parcă, ca niciodată, simţi o altfel de umilinţă. O umilinţă nouă, despre care n-ai învăţat nici la şcoală, nici în particular. Ştiu, bat câmpii. Dar, sincer, asta simt.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Categorii

%d blogeri au apreciat asta: