Publicat de: adidobre | Ianuarie 10, 2012

De ce nu avem curaj?

Dacă aţi şti câte posturi am scris pe acest blog în ultima vreme, dar care, cu puţin înainte de a le încheia mi s-au şters… Aşa pur şi simplu. S-a selectat tot materialul în timp ce scriam, iar în momentul în care am apăsat următoarea tastă, totul s-a dus în mă-sa. Aşa s-a întâmplat şi în seara asta. Scriu de mai bine de o oră, direct pe blog. Tocmai ce mi s-a şters absolut tot ceea ce am scris. Îmi vine să arunc laptopul ăsta mic pe geam. Mă plângeam şi acum câteva săptămâni de el. Dar ce să fac? Pe laptopul de la ziar nu mai pot scrie cu diacritice… Tasta „shift” nu mai funcţionează. E un coşmar să nu o poţi folosi. Şi de aceea apelez la gunoiul ăsta care mi-a stricat şi ochii.
Acum scriu într-un document, după care voi da copy şi paste pe blog.

Începusem să scriu despre curaj. Aşa mi-a venit mie.

„Forţa morală de a înfrunta cu îndrăzneală primejdiile şi neajunsurile de orice fel; îndrăzneală, fermitate în acţiuni sau în manifestarea convingerilor; tărie de caracter, temeritate, bărbăţie”. Aceasta e definiţia din DEX. Ce frumuseţe!

Iar când nu avem curaj, devenim, „sperioşi, temători, timoraţi”, adică fricoşi. Tot din DEX citire!

I-am admirat întotdeauna pe cei care dau dovadă de curaj în aproape orice fel de situaţie. Eu nu mă număr printre ei. Nu ştiu ce să fie? Lipsa de încredere în propriile forţe, un prea mare procent de bun simţ, prostie? Din toate câte puţin?
Îmi amintesc că atunci când am terminat clasa I nu m-am dus să-mi ridic premiul, care era de fapt menţiune, dintr-un motiv rămas încă neelucidat. Pur şi simplu, atunci când mi-am auzit numele strigat la microfon, am rămas pironit în asfaltul curţii interioare de la Şcoala 23 din Ploieşti. Aia de la Cina.

Uneori stau şi mă gândesc ce s-ar fi întâmplat dacă aş fi fost mai curajos. Nu tupeist. A nu se confunda. Tupeul e altceva.

„Îndrăzneală, cutezanţă care întrece limita cuvenită; obrăznicie, impertinenţă”. Vedeţi! Tot din DEX.

De ce oare nu avem curajul să spunem, atunci când e cazul, lucrurilor pe nume? De ce oare nu avem curajul să luăm decizii majore atunci când situaţia o cere? De ce oare nu avem curajul să acceptăm realitatea? De ce oare nu avem curajul să ne bucurăm de viaţă? De ce?

Fiecare dintre noi, sunt sigur, avem un alt răspuns. De ce? Păi tot de la curaj pleacă totul. Unii s-au născut cu el, alţii l-au dobândit pe parcurs, alţii, din păcate pentru ei, nu îl vor descoperi niciodată.

Atunci să nu ne mai plângem. Ăştia care ne plângem. Să nu mai dăm vina pe soartă, pe destin, pe zodie, pentru că toate astea sunt doar alibiuri pe care ni le construim ca să ne ascundem incompetenţa la disciplina numită „Viaţă”.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Categorii

%d blogeri au apreciat asta: