Publicat de: adidobre | Decembrie 26, 2011

Crăciun fericit!

Cam târziu vă urez, dar ştiţi cum e vorba aia, mai bine mai târziu decât niciodată. Să ştiţi, însă, că m-am gândit la voi, la toţi cei care intraţi, aici, pe blog, şi citiţi, comentaţi…
Cred că nicio sărbătoare  nu mă emoţionează mai mult decât Crăciunul. Are ceva, aşa, dincolo de valoarea spirituală, unic. Culmea, te întăreşte şi te încarcă pozitiv la sfârşit de an, tocmai atunci când simți că nu mai ai energie.

Anul ăsta am stat cu fetele mele. Incredibil! Am reuşit să-mi impun punctul de vedere, fără însă a obliga copiii să ia vreo hotărâre alta decât cea dictată de propria lor contiinţă.
Masa a fost plină, ca de obicei. Şi, tot ca de obicei, toată lume a mâncat puţin. A ciugulit!
Am dat sute de mesaje! Am primit tot atât de multe! Îmi place de sărbători. Prieteni, duşmani, toţi îşi amintesc de tine. „Ăla mai trăieşte?” sau „Care e viaţa lui?”, sunt întrebările cele mai întâlnite.
Mă bucur că lumea nu m-a uitat.
Sâmbătă seară am băgat friptura la cuptor, iar pe aragaz am pus caltaboşul şi  cârnaţii. Sarmalele erau de mult gata. În frigider, cuminţi, pe un raft, toba, lebărul, brânza, roşiile, jumările…
Am deschis ambele laptopuri. Pe ăla mic, ca să scriu. Pe ăla mare, unde nu mai am diacritice, dar care merge mult mai bine pe net, am ascultat muzică. N-am vrut să ascult decât colinde şi muzică din partea asta a Europei, pe care cei mai mulţi nu doar c-o ignoră,  ci o detestă. Eu,  în schimb, o iubesc al dracului de mult.
Şi, uite aşa, am ascultat ore în şir doar colinde, apoi muzică bulgărească, sârbească, turcească. Chiar şi arăbească. Asta din respect pentru verişoarele mele, Amira şi Nadia.
„Tati, dă muzica mai încet, vreau să dorm”, mi-a zis Larisa. În schimb, Alexandra, „băiatul” meu, a stat cu mine până târziu. L-am sunat pe Christian în Germania, i l-am pus pe Tarkan. „Tati, nu pot dormi. Nu mai vine Moş Crăciun?”. Asta era! Vine, tati, îi zic. Dar trebuie să dormi. S-a dus la culcare.
Şi aşa am rămas singur. Şi am ascultat muzică, şi am plâns  aducându-mi aminte de ai mei, de vremurile de altădată când o ajutam pe mama să facă cozonacul ori pe tata să taie porcul. Un fel de a zice să taie porcul. Tata n-a suportat vreodată să vadă cum îi e sacrificat animalul pe care la- îngrijit tot anul.
Apoi, pe la ora 2.00, m-a sunat „Bulgarul”. Narcis Barbu, colegul de clasă al lui Valeriu Mihăilescu, prietenul nostru drag, cel care a murit acum şase ani. Bulgar de-al meu, Narcis mi-a cântat, prin telefon, colinde. Era cu „Grasul”, alt prieten al nostru, cu Vlad. Vlad Ivanov. Actorul! Celebrul actor! Da, am uitat să vă spun, sunt prieten cu Vlad Ivanov, unul dintre cei mai buni actori, dacă nu chiar cel mai bun, din noul val.
Ce credeşi că am făcut? Ca orice om serios am luat repede o sticlă de vin, ciocolăţele pentru gemenele lui „Bulgaru”, m-am urcat într-u taxi şi am fugit de acasă!
M-am întors pe la 5.00! Alexandra tot nu dormea! „Tati, Moş Crăciun, ăsta, când vine?”. Vine, tati, dar trebuie să adormi. Aiurea! După 5 minute a apărut pe lângă brad! Noroc că Moş Crăciun tocmai plecase!
Crăciun fericit! Atât cât se poate!

Anunțuri

Responses

  1. Craciun fericit si un an nou cu multe bucurii! Clara


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Categorii

%d blogeri au apreciat asta: