Publicat de: adidobre | Septembrie 22, 2011

Noua Zeelandă. „Ţe Puia”

Am ţinut foarte mult să vedem Te Puia. Fie vorba între noi, de fapt Cipic a insistat să vadă cetatea ce poartă numele şefului său, Puia!Aşadar, din nou spre Rotorua. Ne-am dus glonţ de această dată. Nu ne-am mai oprit la niciun vulcan, la niciun abur!
Pe drum făceam glume. Deja recunoşteam peisajul, casele, locurile. Te Puia a fost una dintre cele mai tari fortăreţe construite vreodată de maori. Acum e un simplu obiectiv turistic. În poartă, cum se spune, zace răsturnat un trunchi de copac. Pe plăcuţa de lângă el scrie că are 2.000 de ani! La intrarea în cetate, stau de veghe câteva statuete din lemn. Toate au figuri războinice. Au limba scoasă!
În interior, poţi vedea câteva case de maori, aduse cine ştie de unde. Intersant. Apoi mergem în parc. Un gheizer aruncă apă la 20 de metri înălţime. E impresionant. Nu are nevoie de sulf, ca la Wai-O-Tapu. E natural. Erupe la un interval de câteva zeci de minute.
Apoi din nou aburi! Ne-am cam săturat de aburi şi de vulcănaşi noroioşi.
La ieşire, am trecut pe la magazinul de suveniruri. M-am riscat şi mi-am luat o mască de maor. Plus doi magneţi pentru fete.
Cocluzia generală a fost că Te Puia a fost o mică „Ţe Puia”!
Am părăsit Rotorua şi ne îndreptăm spre Taupo. Ne oprim la Huka Falls, acolo unde se află o crescătorie de creveţi. Dacă vrei să-ţi pescuieşti prânzul, contra cost, poţi pescui! Dacă nu, te duci direct la restaurant unde poţi comanda creveţi, gătiţi în 20 de feluri!
Ne uităm pe hartă, ne facem socoteala şi plecăm spre cartierul general de la Otaki Te Horo. A mai trecut o zi în Noua Zeelandă.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Categorii

%d blogeri au apreciat asta: