Publicat de: adidobre | August 8, 2011

M-am împrumutat de bani şi plec în Noua Zeelandă!

De şase luni mă chinui să scriu asta. De când am pus la cale cu Cipic plecarea în Noua Zeelandă, la Cupa Mondială de rugby încerc să trăiesc sentimentul ăla de împlinire dinaintea unei plecări, undeva, nici nu mai contează unde. E acea trăire care îi încearcă pe evadaţii de orice fel. Până azi n-am simţit asta. Nici măcar atunci când Cipic m-a ameninţat că îmi anulează biletul de Noua Zeelandă, deja emis!
Voi fi singurul jurnalist român acreditat la Cupa Mondială din Noua Zeelandă. Satisfacţia mea, mândria mea nu pleacă însă din asta. Pleacă de la amănuntul că îmi voi plăti singur tot sejurul. Aşa cum am făcut-o prin ’98 la Campionatul Mondial de hochei pe gheaţă din Olanda şi în alte zeci de deplasări prin ţară şi prin străinătate. Câţi jurnalişti au plecat pe cont propriu în deplasările pe care le-am făcut eu? Ascult! Vă dau eu răspunsul: foarte, foarte puţini! Las modestia la o parte şi spun că numai un nebun, numai unul îndrăgostit de meseria sa şi de tot ceea ce face procedează astfel. Poate acesta e şi motivul pentru care nu fac parte din nicio gaşcă jurnalistică, poate acesta e şi motivul din cauza căruia, în caz că voi rămâne fără serviciu, nu îmi voi găsi de lucru în presa română. O presă plină de specialişti, de analişti, plină de …
O întâmplare petrecută acum mulţi ani, să fie cel puţin 10, îmi stăruie şi acum în minte. Asta apropo de plecări, de deplasări. Eram la Casa Scânteii, în redacţie la EVZ. La etajul doi, prima cameră pe dreapta era departamentul Sport. Citeam un ziar de sport. Un oarecare, încă în activitate, băga două semifinale de Liga Campionilor la fotbal în doar două zile. Ambele în Italia şi, bineînţeles, pe banii ziarului. Nici nu mai conta. Cu câteva zile mai devreme, îi spuneam unui coleg: „Mi-aş da 5 ani din viaţă ca să văd de la faţa locului o semifinală de UEFA Champions League”. Nici măcar ocazia asta n-am avut-o. Şi, jur, n-aş fi cutezat să mă ţin de cuvânt. „Amicul” vedea două semifinale în două zile… Am aruncat ziarul şi atunci mi-am dat seama că meseria asta se duce pe apa sâmbetei. Că nu calităţile şi determinarea contează, ci relaţiile de amiciţie, influenţa, etc, etc.
Vremurile par să-mi dea dreptate. Ziarele s-au împuţinat, jurnaliştii sunt pe cale de dispariţie, iar mulţi dintre cei puţini rămaşi sunt tot mai tentaţi să facă compromisuri. Încerc să fiu altfel. În ziarul de sâmbătă, Giovanni Becali spunea într-un material senzaţional al lui Mihnea Petru Pârvu, colegul meu: „Nu eşti de la sport!? Că io cu ăştia de la Evenimentu’-sport nu vorbesc! E puşcărie mare ăştia: Adi Dobre şi Octavian Cojocaru…!” Compliment mai mare ca ăsta, nici că se putea. Păi dacă nici don Giovanni nu ştie care dintre jurnalişti „e puşcărie” şi care „e şpăgari”, atunci, să ne ierte Dumnezeu!
Aşadar, plec în Noua Zeelandă! Repet, pe banii mei. Poate aude şi doamna Anişoara. Poate îi spune cineva, că ea nu intră pe blogul meu. Nici nu ştiu cum va reacţiona. Oricum, nu contează. Nu zicea ea zilele trecute, într-o „criză” de sinceritate că nu ştiu să îmi trăiesc viaţa? Zicea! Şi câtă dreptate avea.
Se întreabă unii, de ce intru rar pe blog în ultima vreme. Păi când scrii cu inima şi nu cu mintea, atunci, pe cuvânt, e un pic mai greu.
E dificil să-ţi pui în ordine gândurile după 10-14, chiar şi 16 ore de muncă pe zi. E greu să-ţi ordonezi ideile după o zi în care dai pe gât, din acelaşi pahar, umilinţă, nemulţumire, frustrări… Atunci, sunt convins, mă veţi înţelege. Măcar voi, cei care intraţi pe acest blog, şi care îmi sunteţi alături de atâta amar de vreme.
Nu mă plâng, nu îmi vărs frustrările, aşa cum m-ar acuza doamna Anişoara, ci pur şi simplu gândesc cu voce tare, le dau un sens gândurilor mele. Am început să scriu pe acest blog cu ceva vreme în urmă la îndemnurile lui Andrei Crăciun, un copil foarte deştept, un produs marca EVZ! El m-a încurajat, cunoscându-mă destul de bine. Chair azi, pe mess, am primit un mesaj de la un alt fost coleg, Ionuţ Stănescu, la fel de talentat ca Andrei Crăciun. Nu întâmplător, ambii sunt ploieşteni de-ai mei. Mă încuraja să scriu în continuare pe blog. Aşa cum pot eu, cu mijloacele mele literare! M-a mişcat foarte tare, mai ales că, domnul Ionuţ mai mai că m-a făcut să plâng, vorba vine, cu ceva vreme în urmă, după ce m-a combătut, probabil involuntar, pe o problemă care ne depăşea, trebuie să recunosc, pe amândoi.
Gata!  Am terminat! Plec în Noua Zeelandă! Luna viitoare voi fi la capătul lumii. Săptămâna trecută eram la Librăria Dalles, acolo unde îmi petrec, atunci când am timp, câteva ore bune printre cărţi. Pe o măsuţă era un atlas. M-am uitat să văd din nou, pentru a o mia oară în ultimele zile, unde e Noua Zeelandă. M-a luat din nou ameţeala! Doamne, cât de departe e!
„Tati, să ai grijă, că acolo sunt cutremure. Am auzit noi”, mi-a şoptit Larisa, fata mea care nu uită niciodată să mă întrebe: „Tati, cum te simţi?”.
I-am promis că nu mă voi lăsa doborât nici de cutremure, nici de tsunami, ci mă voi întoarce acasă, chit că, fie vorba între noi, îmi vine să nu mă mai întorc!
Cam asta e cu Noua Zeelandă. Voi fi acolo. Am reuşit să obţin o acreditare la meciul Noua Zeelandă – Franţa! Mi s-a făcut pielea de găină când am văzut mailul de la organizatori, în care îmi erau comunicate partidele la care am fost acreditat.
Indiferent dacă ziarul meu mă va ajuta, vreau să ţin un jurnal de bord, începând cu ziua de 7 septembrie, ziua plecării noastre spre Noua Zeelandă, şi pe care să-l puteţi răsfoi aici pe blog. Iar dacă nu mă voi mai întoarce, poate se va găsi cineva să adune totul şi să le pună între două cartoane. iar pe copertă să scrie: „Am fost la capătul lumii”.

PS: Revin după o noapte, care n-a fost neapărat un sfetnic bun! Poate am fost un pic egoist în tot ceea ce am scris mai sus. Am şi făcut o mică modificare, două cuvinte. Vreau să subliniez faptul că am cunoscut de-a lungul acestei meserii, nu e greşită exprimarea sper (!), oameni de mare calitate, despre care chiar am scris aici, pe blog. Oameni care şi-au păstrat mersul biped şi mintea limpede. Sunt mândru că am fost sau sunt coleg în continuare cu astfel de oameni. Iar ei se ştiu foarte bine.

Tot în această dimineaţă am ataşat materialului meu o hartă, luată în fugă de pe net. Ca să vedeţi unde e Noua Zeelandă. Parcă nici nu e trecută! E o „tectonic map”!!! Am văzut prea târziu.

Anunțuri

Responses

  1. Vezi ca mai stiu pe unul care s-a dus doua saptamani in USA doar ca sa scrie un articol despre pasiunea lui pentru sporul din Chicago.

    • Bravo! Nu te uitasem!

  2. Foarte tare, Aditză. Mă bucur sincer pentru tine și chiar te invidiez. Mi-ar fi plăcut să fim colegi la ac ziar. Cu siguranță aș fi avut ce învăța de la tine. Cât despre noua zeelandă cred că vei trăi o experiență fascinantă. Eu, unul, abia aștept să citesc. Călătorie plăcută!

  3. Adi, indraznesc sa spun ca stiu cum este! Am plecat, candva, e drept pe banii mei, doar intr-o oarecare masura, ca sa scriu despre „razboiul lumilor”, in septembrie 2001. Du-te zambind la capatul lumii! Merita! Chiar daca o faci pe banii tau, sau mai ales pentru asta! Adi, esti un om fericit! Nu conteaza cum, pentru ce, de ce, nu conteaza daca merita sau nu. Esti un om fericit daca munca ta e pasiune! (Silvana)

  4. Bravo, tati! Felicitari! Lumea e prea mica pentru oameni ca tine. Si multi prea orbi ca sa vada in tine un exemplu. Sunt mandru ca te am coleg!

  5. foarte frumos prin locurile astea

  6. Respect, Adi Dobre! Becali, pleaca din Ghencea!!!

  7. sal, e prima data cand intru pe blogu asta, am ajuns dupa un link de pe pagina lui decebal radulescu. e fenomenal ce faci, eu sunt suporter de fotbal, din pacate muncesc in cu totul alt domeniu, dar din 2006 incoace, macar o data pe an, plec cu prietenii, evident pe banii nostrii, la un meci de fotbal. am fost la olanda -romania 0-0, euro 2008 (am stat 10 zile, cazare in germania in muntii padurea neagra, pot spune ca am fost in rai), austria – romania 2-1, strutm graz – dinamo 0-1 etc. nu pot spune decat ca te invidiez pt ca vei fi in noua zeelanda si sper sa ma ajute dumnezeu sa ajung si eu la mondialu din brazilia. daca va ajunge si romania acolo ar fi si mai frumos, dar deja asta e un vis

  8. Sunt mandru ca sunt prieten cu tine .Pe langa steagul cu Romania sa ei si un fular cu Petrolul poate il vedem la televizor.

    Bafta mult !


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Categorii

%d blogeri au apreciat asta: