Publicat de: adidobre | Mai 26, 2011

Nea Imi. Apropo de domni!

Am fost ieri la Braşov, la finala Cupei României, împreună cu Cipic. Ne-am dus mai mult, aşa, de pamplezir (vorba Ziţii). Fie vorba între noi, Cipic a insistat să mergem. Şi asta pentru că vroia să dea ochi cu Emeric Ienei. Sunt prieteni buni. Dar cu cine nu e prieten Cipic? Şi uite aşa, am stat la masă, preţ de vreo două ore, cu omul care a cucerit Cupa Campionilor Europeni în 1986 cu Steaua!

Îmi place să cred că am o relaţie specială cu acest om. Şi nu de azi. Dintre toţi steliştii, pe el îl respect cel mai mult. E unul dintre puţinii, foarte puţinii, OAMENI din fotbalul românesc. Îi spuneam şi ieri: „Domnule Ienei, d-stră aţi putea antrena şi Dinamo. Nimeni nu v-ar fluiera în Ştefan cel Mare”. A început să râdă.

Nea Imi, aşa cum îi spune toată lumea, iar el nu se supără, e un om de o educaţie aleasă. E prietenos, jovial, nu ştie să refuze. De multe ori nici nu îi cunoaşte pe cei care îi salută. Şi ieri, în holul hotelului Aro din Braşov, nea Imi era asaltat de fel de fel de indivizi. După ce s-a îmbrăţişat cu doi tipi, care l-au luat pe nepregătite, nea Imi mă întreabă: „Adi, cine-s oamenii?”.

Şi, ca să îl descriu în doar câteva fraze pe nea Imi, vă povestesc o întâmplare petrecută cu mulţi ani în urmă. Se întâmpla pe vremea când FRF-ul avea sediul al hotel Turist, acolo unde se află şi Flora (actualul Crowne Plaza) şi Parcul, lângă Expoziţie, sediul Evenimentului zilei era la Casa Scînteii, iar eu eram un june jurnalist, dornic de afirmare, deja cunoscut, de unii respectat, de alţii hulit.

Venisem cu metrolul până la Aviatorilor, acolo de unde luam de obicei orice autobuz ce mergea spre Piata Scînteii. Stăteam în staţie şi admiram un Mercedes care tocmai ieşise din Primăverii. La un moment dat, Mercedesul opreşte în dreptul meu şi claxonează. Mă uit în spatele meu, nimeni! Mă uit lângă mine, nimeni! Mercedesul trage şi mai aproape, se deschide geamul şi o voce cunoscută mă întreabă: „Unde mergeţi?”. Era nea Imi! „La serviciu”, zic. „Haideţi, urcaţi, vă rog”.

Iar nea Imi, care era selecţioner pe vremea aia, m-a dus la serviciu! Am dat mâna cu el. Nici nu m-am spălat pe mâini în ziua aia. Mai mult, am povestit tuturor ceea ce mi s-a întâmplat.

Ăsta e domnul Emeric Ienei!

PS: Eram student. Povestea e dinainte de 1989. Stăteam la o ocazie pe bulevard, în Ploieşti. Vroiam să ajung la facultate. La semnul meu de „ia-mă, nene”, opreşte o Dacie. Frumoasă, aranjată, nu era una obişnuită. La volan, stupoare, Octavian Belu, antrenorul lotului naţional de gimnastică! M-am urcat, iar maşina a pornit. La Gara de Sud, Belu a mai luat o femeie. Pe drum am intrat în vorbă cu el. I-am spus că sunt student la Agronomie, că am urmat cursurile Liceului Agroindustrial de la Valea Călugărească, acolo unde dânsul a fost profesor de educaţie fizică şi sport în tinereţe! I-am povestit de toţi profesorii, care încă mai erau liceu. La coborâre, i-am cerut un autograf. Îmi era ruşine să-i dau bani, chit că îmi făcuse un serviciu. Pe vremea aia la ocazie tariful era de 25 de lei. Am scos spăşit o bancnotă cu chipul lui Tudor Vladimirescu pe ea (de 25 de lei) şi i-am întins-o. Domul Belu a luat-o, a spus mulţumesc şi a plecat!

Anunțuri

Responses

  1. Da asa este nea IMI A FOST SI UN FOTBALIST ELEGANT UN MODEL .Oare mai sunt in ROMANIA multi ca nea IMI .Eu unul ma indoiesc de asa ceva cu toate ca sunt sigur ca mai exista, dar nu sunt bagati in seama si ceea ce este mai grav, sunt luati peste picior

  2. nea imi era ardelean, bellu prahovean, asta e diferenta.


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Categorii

%d blogeri au apreciat asta: