Publicat de: adidobre | Ianuarie 27, 2011

Petrolul are un fan în Alpi

Adi Dobre, din Ploieşti, şi Domingos, din Malaga, doi fani petrolişti!„Nu vă supăraţi, sunteţi spaniol?”, mă întreabă un tânăr, angajat la un restaurant din Alpii austrieci, privind spre borseta în care îmi ţineam aparatul de fotografiat. Am cumpărat-o acum câţiva ani dintr-un magazin din Sevilla doar pentru că nu aveam unde să pun în condiţii de siguranţă aparatul foto. Am dat parcă 10 euro pe ea. E verde şi are sigla echipei Betis Sevilla.

„Nu”, răspund, dar mă prind imediat. „Sunt fan al echipei Betis Sevilla. Şi tu?”. „Îi simpatizez. Eu sunt din Malaga. Am crezut că sunteţi spaniol. Sunteţi din România?”, mă „atacă” iarăşi amicul meu.

Îl cheamă Domingos, e din Malaga, şi vine iarna să lucreze preţ de câteva luni la Giggijoch-Sölden, ca simplu ospătar sau mai degrabă ca debarasator pe o terasă aflată la peste 2.000 de metri, pe una dintre cele mai frumoase pârtii de schi din Austria. Câteva zile, cât am supravegheat fetele urmând curusurile şcolii de schi, Domingos al meu mi-a vorbit numai despre fotbal. În cel internaţional era doctor! M-a uimit cu cunoştinţele sale.

Surpriza cea mare a venit însă atunci când l-am întrebat dacă ştie ceva despre cel românesc. Domingos ştia tot. Ştia că Oţelul e lider în Divizia A, că Steaua „are un patron nebun pe nume Gigi Becali”, că Unirea Urziceni a luat titlul anul trecut şi că Petrolul al meu e în liga secundă, dar cu şanse mari să promoveze.

În ultima zi i-am făcut cadou un fular, făcut de suporterii Petrolului, pe care îl aveam de mai multă vreme în maşină. Îl primisem de la naşul Mihai Cristache. A fost atât de încântat, încât mi-a promis că va ţine de acum înainte şi cu Petrolul.

Iar Domingos nu şi-a dat fularul jos de la gât decât la prânz, când se încălzise.

Anunțuri

Responses

  1. Frumos!


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Categorii

%d blogeri au apreciat asta: