2011 a sosit!

Am petrecut Revelionul alături de părinţi până pe la vreo 13-14 ani. Ne aşezam la masă, primeam musafiri de obicei, rar mergeam noi în altă parte. Lumea se simţea bine la noi. Televizorul era deschis. Printre jocuri şi alte treburi specifice copilăriei, inclusiv prostii (!), urmăream programul de Revelion la televiziunea publică. Era o plăcere. Actori, şi ce actori, cântăreţi, şi ce cântăreţi, dansatorii lui Cornel Patrichi, etc, etc. Apoi la 11:55 intra Ceauşescu. Motiv de caterincă. Iar dimineaţă, la plecare, Periniţa!

Pe la jumătatea anilor ’80 s-a prostit şi programul de Revelion. Noroc cu fraţii noştri bulgari, unde puteai vedea toată spuma acelor vremuri în materie de showbiz.

După 1989, de ce să mint, m-am mai uitat preţ de câţiva ani la TV de Revelion. De-acum puteai alege. Apăruseră Tele 7 ABC, Antena 1, ProTV-ul.

TVR-ul avea concurenţă şi încă una serioasă.

În ultimii ani nu m-am mai uitat. Am butonat ieri, în dimineaţa zilei de 1 ianuarie şi am văzut frânturi din programul de Revelion. A fost apocaliptic. Şi în acest an, manelele au fost la putere la români. Ţigani de soi sau simplii cocalari au fost primiţi ca nişte regi în studiourile televiziunilor, unde românii disperaţi de rating au stat capră, gudurându-se şi acoperindu-se de ridicol, pupându-i în fund pe ţiganii ajunşi „supervedete” în România. Jenant…

Eu am stat cu fetele. Am preferat să ne uităm la un film, să ascultăm muzică pe VH1 Classic, să urmărim un show „Victoria’s Secret” (o jumătate de oră am văzut nişte manechine făcute parcă pe calculator) şi, în final, să ne jucăm pe Play Station-ul primit de la Moş Crăciun.

Pe 1 ianuarie, aşa cum mama făcea în fiecare an când trăia, am ascultat Concertul de Anul Nou de la Viena. Mi-aş dori să ajung odată acolo, pe 1 ianuarie, dar ştiu că nu se poate. Nici în viaţa asta, nici în alta. E greu şi sunt conştient.

Apoi au trecut pe la noi Anca şi Florin Codescu de la Ploieşti. Ceva mai târziu Ciprian, cu familia, Dragoş. În ultimii ani nu ne-a trecut atâta lume pragul. E un început de an bun!

Pe 2 ianuarie am mers la Sport1 şi am comentat Rangers – Celtic! Superb! Mai ales că a bătut Celtic. Mi-am dat seama încă o dată, dacă mai era nevoie, că pentru România ar fi trebuit să se inventeze un alt termen. În niciun caz fotbal. Fotbal e ce am văzut eu pe „Ibrox Park” ieri.

Seara, după meci, am mers la familia Nicolescu, care are un băiat, Eugen, coechipier cu fetele mele la înot. A fost relaxant.

Mai am câteva zile libere, graţie aranjamentelor făcute la serviciu între noi, băieţii veseli de la sport. Aş vrea să dau o fugă cu fetele la munte, la tanti Mimi, la Moeciu. Sau, mai bine, aş face în fiecare zi câte o excursie. La Ploieşti, am atâţia oameni de revăzut acolo, la Dan Iordache la Poieni, la Colţul la Buzău. Voi vedea.

Aşadar, 2011 a sosit. Să vedem şi cu ce a venit. Îmi e greu să prevăd sau să-mi fac planuri atâta timp cât siguranţa nu există. Sunt convins că va fi mai greu decât 2010. Pentru mine, nu ştiu pentru alţii cum va fi.

Să încercăm să credem în Dumnezeu, să fim mai buni, iar binele să se întoarcă sub formă de sănătate şi de bucurii.