Publicat de: adidobre | Octombrie 10, 2010

De toamnă!

Trec zilele şi realizez cât de mult neglijez acest blog, pe care ar trebui să scriu mai mult decât o fac la evz. Măcar din sentimentalism. Timpul se condensează însă într-atât, încât atunci când vreau să fac ceva şi pentru mine, mi se spune de la ghişeu: „Nu mai avem timp”. Înghit în sec, trag o înjurătură şi zic: „Iar am avut grijă de mine”.

Şi îmi promit să mă îndrept, să scriu mai des, să mă fac, vorba aia, băiat de blog, pardon, de casă. Degeaba. E ca şi promisiunea aia de o fac de ceva vreme: „Gata, de azi nu mai mănânc seara. Vreau să slăbesc”. Aiurea! Cine să slăbească? Unul dintre cei mai mari gurmanzi din Sălăjan? Ţi-ai găsit. Mai bine mă las de altele, dar de mâncat, nu. În sfârşit.

A venit toamna. De fiecare dată când marchez un nou început, îmi amintesc de câte ceva. Şi îmi zic mereu: „Gata, scriu pe blog. Să rămână acolo. Să-mi citească oamenii din amintirile trăite, parcă, în altă lume”.

Chiar! Zilele trecute stăteam de vorbă cu nişte tineri, 22-25 de ani, şi unul dintre ei m-a întrebat cum era presa pe vremuri. Apoi, cum era înainte de 1989, că ei ştiau doar din auzite. Şi, pe cuvânt, am realizat că băieţii ăia, la un moment dat, se uitau, aşa, cu neîncredere la mine. „Bă, ăsta bagă în ele”,parcă îşi spuneau. Şi cred că asta chiar gândeau.

Au trecut deja 20 de ani de la revoluţie şi abia acum realizez că, într-adevăr, a trecut ceva vreme. Oamenii încep să uite ce a fost înainte de 1989. Şi n-ar trebui. Pentru generaţiile viitoare, ale căror priorităţi le amputează dreptul de a-şi cunoaşte trecutul, e trist. Şi, jur, pe copiii ăia chiar i-am convins cu poveştile mele. Vorba vine poveşti, poveşti adevărate.

Şi iar mi-am adus aminte de blogul meu amărât, ai cărui cititori sunt mereu, sau, aproape mereu, aceiaşi. Pentru oamenii ăştia, cărora le-am deschis sufletul şi în faţa cărora boxez fără gardă, le datorez o altă stare de spirit. O stare de spirit care să-mi bage cărbuni la scris.

Vorba unui prieten. Scrie, frate, că mâine, poimâine dai colţul şi abia atunci vei fi celebru. Alţii nici măcar atunci nu vor avea parte de celebritate!

Anunțuri

Responses

  1. Da, Adi, scrie….in fiecare dimineata la cafea si eu ca si ceilalti care „iti viziteaza blogul” astept…noile tale ganduri pe care cu talentul tau inconfundabil „le asterni aici”…diminetile mele incep cu tine.

  2. Cei de azi spui că ar trebui să nu uite ce a fost înainte de 1989. Dar cei 20 de ani de capitalism neaoş crezi că sunt vreun motiv de aducere aminte frumos? Eu cred ca ar trebui sa incetam cu forma aceasta de radicalism in care tot ce a fost inainte a fost rau si tot ce s-a intamplat dupa 1989 e binemeritata gura de oxigen de care duceau lipsa romanii. Azi, trenul de la Bucuresti la Sibiu face 9 ore, iar inainte facea vreo 5. Un biet exemplu care poate fi multiplicat in multe chestii, daca ne ambitionam putin sa vedem in epoca trecuta si altceva decat obsesii securiste si inchisori pline de detinuti politici.

    Salut!


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Categorii

%d blogeri au apreciat asta: