Publicat de: adidobre | Septembrie 23, 2010

Şedinţă cu părinţii

Pe vremea nostră şedinţa cu părinţii era urmată, obligatoriu, de o chelfăneală din partea babacilor. Nu îmi amintesc de şedinţele de la grădiniţă, nici nu cred că existau. Vorbesc despre cele din şcoala primară, din liceu. Ce bine era la facultate!

Cei mai mulţi dintre colegi, aşa îmi place să cred acum, îşi calculau perfect evoluţia şcolară premergătoare şedinţei cu părinţii. Prima şedinţă din an, aia la care nici măcar părinţii nu îşi permiteau să lipsească. Eu am trăit periculos totdeauna! Cred că nu a existat an să nu calc pe bec taman în preajma şedinţei cu părinţii. O cafteală în clasă, o notă proastă, trebuia să fac ceva. Înainte de a pleca spre şcoală, tata mă întreba: „Spune-mi la ce să mă aştept”. Ştiindu-i de frică, întindeam coarda la maxim. „Totul e în regulă”, îi răspundeam.

La şcoală numai în regulă nu erau lucrurile! Încercam să o iau pe mama aliat. Era prea târziu. În cele mai multe dintre cazuri. Preferam să mi-o tragă mama. Tata avea palma grea! Aşa se făcea educaţie pe vremuri. Când auzeam un coleg, dar mai ales o colegă spunând că părinţii nu i-au dat nici măcar o palmă, eram convins că bagă în ele! „Cine a mai pomenit părinte să nu îşi caftească copiii, mai ales după şedinţa cu părinţii”, îmi spuneam.

Astăzi, 23 septembrie (de fapt e trecut de mult de miezul nopţii), am fost pentru prima oară în viaţa mea la o şedinţă cu părinţii în calitate de părinte! O zi istorică. Având în vedere că e vorba de grădiniţă, nicidecum de şcoală, nu mă aşteptam la ceva specatculos. Era doar încărcătura emoţională, să zicem. O încărcătură emoţională care a dispărut instantaneu odată cu primele vorbe ale educatoarei.

Mai bine de o oră m-am plictisit ascultând tot felul de chestiuni generale. Apoi, fără să vrea, asta sunt sigur, educatoarea a făcut o radiografie a învăţământului de stat. Şi, mărturisesc, a fost pentru prima oară în viaţă când i-am invidiat pe toţi prietenii cu bani care şi-au permis să-şi dea odraslele la grădiniţe şi şcoli particulare.

În seara asta nu m-am simţit mai bătrân decât altădată. Faptul că m-am dus în calitate de părinte la o şedinţă cu părinţii mă readuce, dacă era nevoie, cu picioarele pe pământ. Am înţeles, nu de la educatoare, ci de la gândurile mele, care, ca şi mine, au asistat în premieră la o şedinţă cu părinţii.

Aştept să asist şi la prima şedinţă cu părinţii la şcoală. Dar undeva unde învăţătoarea să nu se mai plângă de atâtea neajunsuri. Undeva unde învăţătoarea să nu mi-i mai dea exemplu pe părinţii care au ajutat-o la curăţenie, la bătut cuie în pereţi sau la mai ştiu eu ce. Cred însă că voi fi nevoit să stau la coadă. E doamna Anişoara înainte. E tanti Steluţa. De abia acum realizez că fetele sunt în al patrulea an de grădiniţă, iar eu am ajuns abia acum la o banală şedinţă cu părinţii!

Da, dar a fost prima. Pentru mine!

Anunțuri

Responses

  1. si multe sedinte sa urmeze! 😉


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Categorii

%d blogeri au apreciat asta: