Publicat de: adidobre | Iunie 30, 2010

Plouă…

Ne plângem la nesfârşit, dăm vina pe Dumnezeu, dar nimeni nu face ceva să oprească sau măcar să limiteze ravagiile făcute de ploi în ultimii ani. Spre satisfacţia televiziunilor de ştiri, care profită din plin de nenorociri, în fiecare an, în aproximativ aceleaşi perioade, în aproximativ aceleaşi zone, oamenii au de suferit de pe urma mâniei apelor. Case rase de pe faţa pământului, drumuri şi poduri distruse, destine mutilate. Televiziunile îşi fac treaba lor, exagerând cu 300 la sută ceea ce se întâmplă cu adevărat, autorităţile nu fac mare lucru, iar restul ţării îşi vede în continuare de treabă. Între două meciuri de la Campionatul Mondial din Africa de Sud, restul ţării se uită din fotoliu la ce păţesc moldovenii, maramureşenii, uneori bănăţenii. Coşmarul prin care trec aceştia, derulat parcă în reluare, la nesfârşit, riscă să nu mai impresioneze pe nimeni. Şi nu mai are cum să impresioneze atâta vreme cât nimeni nu caută adevăratele cauze ale acestui dezastru. Ne plângem la nesfârşit, dăm vina pe Dumnezeu, pe schimbarea climei, pe alinierea planetelor. Dar uităm că în ultimii 20 de ani în acele zone s-a defrişat la greu, că tot acolo nu s-au mai efectuat lucrări de îmbunătăţiri funciare, că s-a construit fără noimă, că natura a fost violată şi supusă în neştire la perversiuni sexuale. Iar acum? Iar acum ne plângem de milă, dăm vina pe Dumnezeu… Îmi amintesc că şi înainte ploua. Pe la începutul anilor ’90, lucram la SMA Mogoşoaia. Un fel de a spune. Deşi ocupam un post de inginer şef, lumea nu prea mă băga în seamă. Aveam o sondă specială cu ajutorul căreia puteam afla cât a plouat. Ştiu că îmi treceam în carneţelul meu şi ploi de scurtă durată, de vară, de 75-80 de litri pe metrul pătrat. Şi nu se mai întâmpla nimic. Nu mai vorbesc de ceea ce se întâmpla înainte de 1989 că iar se găseşte careva să spună că sunt nostalgic! Spun doar atât: înainte de 1989, sper să nu greşesc, în 1970 şi în 1975 s-au înregistrat inundaţii la scară naţională. De inundaţiile din 1970 ştiu din ce îmi povesteau ai mei. De cele din 1975 îmi amintesc perfect. Ne uitam la Dâmbu, pârâul menajer care trecea prin spatele blocului, cât era de umflat şi nu ne venea să credem. Vara, de obicei, Dâmbu era doar un firicel de apă. La bunica, la Boldeşti-Scăieni nu mai puteam ajunge prin Blejoi pentru că podul peste Teleajen fusese afectat. Acum exact doi ani, am fost în Elveţia, la europene. Am stat 5 săptămâni. Timp de 3 săptămâni a plouat aproape în permanenţă. Ploaia se oprea doar din când în când, pentru a lăsa oamenii să se bucure de fotbal. Seara în care România lui Piţurcă a fost eliminată, la ieşirea din Berna spre Zurich, mergeam spre casă, a fost singura când am dat într-o baltă. În rest, apa, indiferent de cât ar fi plouat, era preluată de canalizare. Erau canale chiar şi în vârful munţilor. Apa de la ploi nu îşi făcea de cap. În Bucureştiul mileniului 3 exista cartiere întregi fără canalizare. Şi atunci de ce ar avea localităţile din Moldova, Maramureş… Cam asta a fost divagaţia mea având ca temă inundaţiile. Cele care fac deliciul televiziunilor şi ne arată cât de departe suntem de lumea civilizată.

Anunțuri

Responses

  1. De acord cu ce spui tu. Lipsa de creier, lacomia primarilor si afaceristilor locali sunt principalele motive pentru care an de an satele acelea sunt devastate de furia apelor. Imi e mila de oamenii care au muncit o viata si acum sunt bataia de joc a edililor locali. God bless Romania!


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Categorii

%d blogeri au apreciat asta: