Publicat de: adidobre | Februarie 5, 2010

Silvano

Primul nostru casetofon s-a numit „Silvano”. L-a trimis tata din Libia. Cred că era prin ’75. „Silvano” era de fapt un radiocasetofon mono. „Made in Japan” scria pe el. Nu ca acum. Ţin minte că a fost unul dintre primele casetofoane din blocul cu patru etaje de pe Găgeni 88 din Ploieşti. Mai avea cineva, nu mai ţin minte exact cine, un casetofon simplu, din comerţ. Ştiu că „Silvano” al nostru a fost mult timp vedeta cartierului. Vecinii îşi făceau drum pe la mama doar ca să vadă radiocasetofonul. Odată cu el, tata a trimis şi câteva casete. Cele mai multe erau BASF-uri, iar tata le imprimase în Libia la o minunăţie de combină muzicală despre care ştiam doar din auzite. Am văzut-o după vreo doi ani şi, într-adevăr era dată dracului. Voi povesti şi despre combina tatei, altădată însă.

Pe casete erau Engelbert Humperdinck, Demis Rousos, Nana Mouskouri, Tangouri celebre, senzaţionala orchestră a lui James Last. Erau şi câteva casete goale, pe care mama înregistra muzică de la radio. În anii aceia ce ascultau nemţii ascultau şi românii. Pe alte casete mama ne înregistra pe noi, copiii, spunând poezii ori citind scrisori, toate destinate tatei. Iar casetele cu vocile noastre erau puse la avion, ori de câte ori vreun coleg de-al său, pleca spre Tripoli, iar tata le asculta. Nu prea înţelegeam importanţa acelor casete. Acum, da…

În anii aceia, era la modă, printre multe altele, o melodie cântată de George Baker. Se numea „Una Paloma blanca”. Mama era disperată după ea. Mai disperaţi eram noi, însă, care o ascultam de câteva ori pe zi! Am găsit-o pe youtube. Incredibil cât a avansat omenirea! Iat-o!

http://www.youtube.com/watch?v=gQK9k42ongU

Iată altă melodie de senzaţie din acei ani: http://www.youtube.com/watch?v=cTsw4g-cxgQ

Mărturisesc faptul că o ascult şi acum, după mai bine de 30 de ani, cu mare plăcere şi, în acelaşi timp, cu nostalgie. E vorba de „Una Paloma blanca”. La fel şi „Nightshift”, piesa celor de la „Commodores”! Radiocasetofonul nostru îşi avea locul în bucătărie, după uşă, pe frigider. De acolo răsuna toată casa. Noaptea, îl luam uneori cu mine în pat. Nu era nevoie să pun vreo casetă. V-am spus, la radio nu era încă cenzură. Am învăţat să înregistrez la el. Din păcate, n-am învăţat să triez şi casetele. Şi, uite aşa, mama asculta „Eruption”, „Kool & The Gang” ori „The Commodores”, pe casetele pe care scria „Adamo” sau „Tangouri celebre”!

Problemele şi grijile comune apropiaseră familiile care aveau „şefii” plecaţi la lucru în Libia, ori Yemen sau alte ţări arabe, unde se câştiga bine şi cu care România avea relaţii bune. Mergeam deseori cu mama la aceste familii unde descopeream pasiuni comune. Printre ele, bineînţeles, muzica. Îl luam cu noi pe „Silvano” şi înregistram muzică de la prieteni. Cum nu aveam cabluri de legătură între aparate, ne baricadam într-o cameră şi „trăgeam” pe microfonul exterior. Cu tot cu zgomotul de fond! Dar era muzica noastră. Ţin minte că mergeam la naşul Andrei, pe „Sinăii”, care avea un radiocasetofon cât o maşină de spălat! Nu exagerez cu nimic. Aşa erau atunci. Cu două difuzoare imense, cu o mulţime de butoane, stereo fireşte. Dădeai discotecă cu un astfel de radiocasetofon. Mi-ar plăcea unul ca ăla acum!

„Silvano” şi-a pierdut din valoare prin anii ’80, când muzică bună auzeai doar pe ultrascurte, pe programul 3 al Radiodifuziunii Române. El n-avea ultrascurte. Nu eram supărat însă pe el, pentru că acultam „Europa liberă”, ori „Deutsche welle”. Şi înregistram. Apoi mergeam cu radiocasetofonul la şcoală şi puneam muzică în pauză. Ţin minte că într-o seară înregistrasem „Easy Lover”, cu Phil Collins şi Philip Bailey într-un duel unic. La sfârşitul melodiei, stupoare însă. Se auzea clar, mai clar decât unele acorduri ale melodiei: „Aici Radio Europa Liberă!”. A îngheţat toată clasa! Cel mai tare s-a distrat, parcă-l văd şi acum, Dan Iordache, bunul meu prieten. Nu s-a întâmplat însă nimic!

http://www.youtube.com/watch?v=n9xY_cPenSs

„Silvano” a cântat şi la Bucov, pe o pătură, printre sticle de bere şi fripturi. Ne-a relaxat la Păuleşti, între un fotbal şi o partidă de badminton. Ne-a alinat durerea după o bătaie bună încasată de la mama ori de la tata cine ştie pentru ce tâmpenie numită copilărie. A fost prietenul de nădejde care m-a ajutat să impresionez multe fete. La „Silvano” au cântat de la George Baker la Modern Talking ori Scorpions. De la Adamo la CC Catch şi George Michael. La „Silvano” înregistrasem cele mai tari melodii de la Cenaclul Flacăra. Am o casetă şi acum. Cred că am şters-o, dar aveam pe o casetă chiar şi finala Cupei Campionilor din 1986, Barcelona – Steaua. În 1990, am înregistrat partida Anderlecht – Petrolul, din Cupa UEFA. Cred că mai am ceva din acel meci pe o casetă. Uneori trăgeam frânturi din convorbirile avute cu iubitele din acei ani! Pe astea chiar că nu le mai am!

Nu mai ştiu ce s-a întâmplat cu Silvano. A căzut probabil la datorie, doborât de minunile tehnice. L-am iubit incredibil de mult. A fost mândria noastră ani buni, chiar şi după ce tata a venit din Libia cu o combină muzicală, „National Panasonic”. Avea radio, casetofon şi pickup! Era belea! Prin anii ’80 apăruseră deja magnetofoanele. Nu mai eram singurii cu părinţi plecaţi pe la arabi, iar lumea chiar avea bani. Lary de la parter îşi luase magnetofon. La fel şi Jipe, de la etajul 1.

Îmi e dor de „Silvano”. Aşa cum îmi e dor de toate melodiile, meciurile, tâmpenile şi vocile pe care acel radiocasetofon le-a redat ani şi ani în şir. Îmi e dor de meciurile de fotbal ascultate la el. Îmi e dor de scrisorile pe care i le citeam tatei, de „Europa liberă”, de toţi şi de toate, dar mai ales de „Una Paloma blanca”.

Anunțuri

Responses

  1. citind aceste rinduri mi-am amintit cum si eu, in tineretea mea am fost inregistrata pe o banda de casetofon de un bun prieten, in timp ce purtam o convorbire telefonica, eram doi copii, dar traiam vremuri minunate.Cind povestesti despre preferintele tale muzicale mi-aduc aminte cit de mult imi placea ( si imi place ) Joe Dassin si cit de mult ascultam : „Et si tu n existais pas” sau „A toi”, sau multe altele.

  2. Tare nostalgic mai esti domnu’ Adi, misto povestirile tale.

  3. Mi-ai adus aminte pe prietenul tau Lary, pe care l-am cunoscut la majoratul meu .Minunate amintiri…
    Imi place stilul in care le povestesti !

    Si amintirile legate de parintii tai nu sunt usor de trecut ! Ei erau „PLOIESTENII” , tata mereu ne atragea atentia la cum sa ne purtam .Imi aduc aminte de o vizita la voi acasa , unde am vazut pentru prima data o nuca de cocos adevarata , iar imaginile din strainatate unde a lucrat tatal tau ma uluiau .
    Ce sa zic- deocamdata iti multumesc pentru ce scrii aici si, mai ales ca o faci. Scriu si eu si inca mult, dar pe un forum…imi permit sa „zapacesc” fetele de acolo cu mesaje gen cele pe care le postezi tu aici.


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Categorii

%d blogeri au apreciat asta: