Publicat de: adidobre | Ianuarie 27, 2010

Fetele lui tata

Fetele lui tata sunt la Miercurea Ciuc! De patru zile. Nu, nu a fost ideea mea. Nici beat n-aş fi avut o asemenea idee trăsnită. Probabil că, după ce se vor fi plictisit de şederea în reşedinţa judeţului Harghita, fetele lui tata vor fi duse în turneu la Joseni, Topliţa, Întorsura Buzăului, iar banchetul va fi dat la Rădăuţi.

„Tati, nu mă simt bine aici. Vino să mă iei”, mi-a spus, în această seară, la telefon, Alexandra. Iar când Alexandra spune asta, chiar cred că fetelor lui tata le-a ieşit pe nas, după doar câteva zile, sejurul la Ciuc. Fie vorba între noi, e de înţeles. Ce naiba să faci, în această perioadă, într-un oraş în care maxima, la prânz, e de minus 18 grade? M-aş fi aşteptat de la Larisa să se ceară acasă. Lara, însă, pe zi ce trece, în ciuda sensibilităţii sale exagerate (cu cine o semăna, Doamne?), începe să înţeleagă parcă mult mai bine anumite aspecte din această viaţă. Sau poate mă înşel. Poate e vorba doar de bun simţ, pentru că, în ciuda celor cinci ani şi jumătate, fetele lui tata chiar au bun simţ.

Fetele lui tata cresc! Iar eu n-am timp să mă bucur de asta pentru simplul motiv că nu am timp. Aşa cum nu am timp să merg la doctor. Aşa cum nu am timp să-mi vizitez prietenii. Aşa cum nu am timp să merg la cimitir la ai mei…

Anunțuri

Responses

  1. Fa-ti timp, Adi! Ca trece…

  2. Adi, s-or fi săturat la Miercurea Ciuc când au văzut ce antrenamente intense fac hocheiştii ca să îi bată, mâine, în finala Cupei, pe cei împotriva cărora vor juca. 😀 Da, era un mod de aţi spune că merg la meci. Poate îţi faci timp să treci şi tu pe al patinoar. Să ne vedem şi să mai vorbim. Vezi că vine şi prietenul nostru Gyula. Eu cu el s-ar putea să mergem la o bere după meci.

    Altfel, da, spune bine Dragoş. Fă-ţi timp, pentru că timpul trece şi niciodată nu o să mai ai ocazia să-ţi vezi prinţesele la vârsta pe care o au acum. Orice secundă petrecută în compania lor este foarte preţioasă, dar nu are sens să-ţi spun că ştii mai bine decât mine. Aşa cum ştii şi că lucrul cel mai liniştitor din lume este să te uiţi la un copil care doarme.

    Gata, mă opresc, că iar am devenit sentimental. Poate ne vedem mâine. Dacă nu, în mod sigur ne vom intersecta prin cine ştie ce staţie de metrou. 😀

    Gigi

    ps: Dacă ai timp, aruncă un ochi pe blogul făcut de mine. Îl consider una dintre cele mai mari trei realizări ale mele de-a lungul timpului.

  3. Veni, vidi, vici. Am fost, am vazut, am castigat. Dupa mult timp ne-am revazut cu Gigi, cu o saptamana inainte si cu Tine, Adi. Sper ca ma vei suna sambata, cand vi dupa fete. Ai grija, iarasi minusii sunt multi, azi dimineata erau -28. Bucura-te ca au fost o saptamana aici, fiindca vor fi mai puternice, mai rezistente dupa ce au simtit frigul de pe aici. Important e sa aiba sanatate, restul trece mai usor. Si invata-le putin in limba maghiara. Ca deh, asa scriu ziarele, ca nici paine nu li se da in Harghita celor, care cer romaneste 🙂


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Categorii

%d blogeri au apreciat asta: