Publicat de: adidobre | Decembrie 7, 2009

„Vreau să văd rictusuri”

Am adormit cu un preşedinte şi ne-am trezit cu cel vechi! A dracului şmecherie! Pentru prima oară după multă vreme, aseară, preţ de câteva minute am butonat telecomanda şi am urmărit posturile de ştiri, să văd cum reacţioneză oamenii mogulilor la afişarea rezultatelor parţiale.

Am votat în jurul orei 20:30-20:45, printre ultimii, din cauza serviciului. Am fost sigur că votul meu nu mai poate influenţa rezultatul final, dar, se pare, că m-am înşelat. La ieşirea de la urne l-am sunat pe prietenul Christian Clemens, cel mai bun analist politic din câţi cunosc. Christian urla în gura mare că Realitatea TV şi Antena 3, mai ales ultima, adică vârfurile de lance ale mogulilor în lupta cu Băsescu, săriseră calul. Am ajuns acasă şi m-am minunat şi eu de „deontologia profesională” a angajaţilor de la respectivele posturi. La Antena 3, gaşca lui Gâdea (Gâdea, Ciutacu, Badea, Dobre, Stan, Ciuvică, Teodorescu, şi alţi câţiva, nu ştiu cum îi cheamă) erau în al 9-lea cer. Tremurau de bucurie. „Cunoaştem deja preşedintele”, ceva de genul ăsta, scria mare pe ecran, în timp ce mediatorul, adică Gâdea, comenta ca Ilie Dobre ceea ce se petrecea la sediile PDL şi PSD. La ora 21:00, oamenii au explodat. „Vreau să văd rictusuri”, zicea Ciutacu, ironizându-i pe oamenii lui Băsescu, care nu fuseseră lângă şeful lor în momentul în care acesta îşi ţinuse discursul.

„Nevastă, avem un nou preşedinte”, zic, după care dau pe ESPN classic. Am revăzut finala Campionatului Mondial din 1990, Germania – Argentina. Ce furăciune! La sfârşitul unui meci destul de şters, Maradona plângea. Plângea pentru nedreptatea pe care FIFA o făcuse din nou Argentinei. Nu avea să fie însă şi ultima! „Tati, nu a câştigat Băsescu? De ce? Dar cine? Geoană? Eu vroiam Băsescu”, spune, cu un glas obosit, Larisa. Alexandra privea şi ea cu interes, chiar dacă nu înţelegea nimic. „Hai, la culcare. Mâine dimineaţă mergeţi la grădiniţă”, le spun, după care le zgornesc în camera lor. Politica nu e pentru copii, chiar dacă ei, de cele mai multe ori, văd multe lucruri mai limpede decât adulţii.

Apoi am dat iar pe Antena 3. Protagoniştii „Sintezei zilei”, cea mai nesuferită emisiune de la inventarea televizorului încoace, îşi continuau showul. După un interviu în exlusivitate cu „noul” preşedinte al României, a urmat vizita în platou a lui Antonescu. Ăla de-i zice Ciutacu pe nume, Crin, aşa cum ziariştii de sport se tutuiesc cu selecţionerul. „Noi ăştia de aicişi d-stră, domnule Antonescu (cît oportunism), avem cel mai mare merit pentru debarcarea lui Băsescu”, spune Ciutacu. „Vreau să văd rictusuri”, îl auzeam, parcă, mereu. Urât cuvânt. Rictus, nu Ciutacu.

L-am sunat pe prietenul Christian, care m-a acuzat că mă las manipulat, că dau crezare cu uşurinţă sondajelor. „Păi, de ce sînt făcute, atunci, sondajele?”, întreb. „Ca să păcălească proştii ca tine”, mi-a răspuns Christian. M-am enervat, am scris ceva pe blog şi m-am dus la culcare.

De dimineaţă, surpriză! Băsescu e pe primul loc. Nu mai înţeleg nimic. Şi cum rămâne cu „rictusurile”?  Dar cu cei care s-au grăbit să se angajeze la moguli pe bani grei, în ciuda faptului că, mulţi dintre ei, au semnat împotriva voinţei lor?

Aş da orice să am pe DVD emisiunea de ieri seară de la Antena 3. Mi-a plăcut teribil, atât cât am văzut din ea. Mă linişteşte tot Christian, prietenul meu: „Ai să o vezi în continuare şi de acum încolo, seara, de luni până joi. În reluare noaptea, de la 1:30”.

Vreau să văd şi rictusuri. Se poate?

Anunțuri

Responses

  1. Sondajul B1 TV, singurul care l-a dat pe Traian Basescu presedinte

  2. :)) Auzi faza. Seara, dupa sinteza zilei, mircea badea si-a continuat spectacolul la emisiunea lui. I-a rupt capul lui Base, a jubilat, a plins, si-a strigat victoria. A doua zi dimineata – surpriza! In locul reluarii cu emisiunea lui era un serial. Se anuntasera, intre timp, rezultatele reale…
    eu, Te Woo


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Categorii

%d blogeri au apreciat asta: