Publicat de: adidobre | Decembrie 1, 2009

1 Decembrie vs. 23 August

De 23 august măcar era cald. Uneori prea cald. Istoria ne decretase 23 august drept zi naţională. Nu mai ţin minte când am fost prima oară la o defilare, dar ştiu că ai mei nu se prea omorau să sărbătorească ziua în care „armata română a întors armele împotriva Germaniei naziste”. În schimb ne uitam la televizor, la parada care se ţinea la Bucureşti.

Bucureştiul era Mecca pentru noi, provincialii, chiar dacă ploieştenii numai provinciali nu puteau fi numiţi. Pe ecranul televizorului nostru „Tem 6”, parcă aşa se numea, vedeam, în alb şi negru, defilarea armatei, a oamenilor muncii, a sportivilor. Urmăream entuziasmaţi spectacolul oferit de tinerii care, asta am aflat mai târziu, pregăteau săptămâni în şir coregrafia.

Până la paranoia în care avea să se înece cârmaciul, 23 August era una dintre puţinele zile libere de care beneficia românul. Pentru cei care au uitat sau nu ştiu, înainte de 1989, în România se muncea. Şi se învăţa. De luni, până sâmbătă. Noroc cu acele zile, gen 1 Mai, ori 23 August. Parcă auzeam: „Ce faci de 23 august?”. „Mă duc la Snagov sau la Păuleşti şi mă fac praf. Punem nişte mititei la grătar, o bere, un şpriţ, asta fac”, venea răspunsul. Alţii se duceau la Paltinu, la baraj, ori la Bucov. Cei mai ghinionişti trebuiau să meargă la defilare. Ai mei, repet, n-au avut treabă cu astfel de zile, aşa că intram în cealaltă categorie, a celor care se bucurau de o zi liberă. Era şi asta o formă de dizidenţă, refuzul de a participa la parada de 23 August. Din acea perioadă, românii au rămas cu chestia asta, „berea şi micul”, caracteristică pentru poporul nostru. Ajunsesem să îndrăgesc această zi, făcând abstracţie în mintea mea de copil de legătură istorică a evenimentului.

Îmi amintesc, era prin ’76, pînă în peritonita mea, că am făcut pregătirile pentru 23 August cu frate-miu, Edi, care juca atunci la Petrolul, în grupa regretatului Gică Florea, fostul mare fotbalist al găzarilor şi, printre altele, cumnatul lui Constantin Cernăianu. Florea şi cu profesorul Cernăianu au ţinut două surori. Nea Florică a murit, săracul. Şi, cum spuneam, mergeam şi eu la pregătirile pentru 23 August. Cu mingea în braţe, păşeam ţanţoş pe bulevardul din Ploieşti, pe băncile căruia, 10-11-12 ani mai târziu îmi învineţeam buzele pupând fetele! Eram cel mai mic din grupa lui Florea, dar cel mai tare. Aveam însă o problemă: nu puteam ţine stângul pe toba mare a fanfarei militare şi pierdeam ritmul.

Ţin minte ultima defilare a lui Ceauşescu. Eram student. Un student care asculta „Europa liberă” şi care căuta, împreună cu alţii, soluţii. Ultima defilare de 23 August s-a desfăşurat pe Ştirbei Vodă, în sensul spre Academia Militară, sper să nu greşesc. Muzeul de Istorie, care era aproape gata, s-a deschis pentru a-i permite lui Ceauşescu să urce la balcon. O construcţie care, la 20 de ani de la căderea comunismului, zace în paragină…

„Tati, de ce îşi pun oamenii la balcon steagul României”. „Pentru că îşi iubesc ţara, iar de ziua ţării, dar şi în alte situaţii, oamenii scot steagul pe fereastră, aşa din patriotism”. „Noi ne iubim ţara?”. „Cred că da. Încă ne mai iubim ţara asta de căcat. Altfel n-am mai fi stat aici, tati, plecam de mult. Da, o iubim”. „Atunci d’aia mergem la defilare? Că ne iubim ţara? Ne cumperi şi nouă steag?”. Acest dialog a avut loc în această dimineaţă între mine şi fetele mele, destul de mari ca să înţeleagă ce înseamnă să-ţi iubeşti ţara, încă mici pentru a realiza că nici măcar dragostea de ţară nu mai e ce-a fost odată.

Azi dimineaţă, din cauza unui reflex rămas probabil de pe vremea comuniştilor, m-am trezit fetele şi le-am dus la paradă. Am ajuns la Arcul de Triumf pe la 8.30. Ştiam că pe vremuri defilarea începea la ora asta, nu la 11.00, ca acum. Politicienii din ziua de astăzi sînt mai puturoşi decât cei de dinainte de 1989. Îngheţate, după mai bine de două ore de aşteptare, fetele mele au asistat la prima lecţie adevărată de istorie din viaţa lor. Şi asta în ciuda faptului că Alexandra şi Larisa cunosc, pentru vârsta lor, destul de bine istoria României. Au plecat încântate, în pas de defilare, fluturând steagurile tricolore cumpărate de subsemnatul de la un ţigan extrem de inspirat.

După ce duminică le-am dus la Chiajna, unde au asistat la primul lor meci în calitate de fani ai Petrolului, fetele mele au mers şi la prima lor paradă militară în calitate de cetăţeni ai acestei ţări.

Păcat de frigul de afară. De 23 August măcar era cald.

Anunțuri

Responses

  1. Eu as prefera oricand 10 mai 🙂


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Categorii

%d blogeri au apreciat asta: