Publicat de: adidobre | August 9, 2009

Nostalgie. Bucuresti – Ploiesti si retur. Cu trenu’

Ultima mea postare nu a fost una resita. Poate si pentru ca am ales sa scriu mult dupa miezul noptii, obosit, lipsit de inspiratie, doar cu entuziasmul revederii unui drum pe care multi ani l-am strabatut zilnic. As fi vrut sa pomenesc acolo de noaptea de iulie, 1987, cind m-am intors cu mama de la Bucuresti. Fusesem sa vedem listele de la IANB. Pun pariu ca multi au uitat ce inseamna aceste initiale. Institutul Agronomic Nicolae Balcescu, asa se numea pe vremuri actuala Universitate de Studii Agricole, parca asa ii zice acum. La lumina unui bec chior ma vazusem pe lista admisilor, cu 9,01. In noaptea aia am avut impresia ca trenul a zburat spre casa.

Inainte de a intra la facultate, in cei doi ani in care am lucrat (intre ’85 si ’87), fugeam din cind in cind la Bucuresti. La pregatire, dupa un salam, dupa o caseta cu muzica, dupa un fanion din LIpscani. Pentru moralul meu, alegeam sa plec la 12.00, cu personalul care venea de la Ciceu si in care se urcau studentii seralisti. Era o adevarata desfatare sa le asculti povestile. Dintre toti, Dragos Trestioreanu ma fascina. Cu ani in urma, Dragos imi publicase in programele de meci ale Petrolului citeva articole, de fapt niste traduceri despre fotbalisti celebri. Seara ma intorceam tot cu ei. Stringeam banii pentru nas. Cite un leu de caciula.

Desi tata lucra la abatorul de pasari de la Boldesti-Scaieni, uneori mai dadeam cite o fuga la Bucuresti. Pentru un salam, o bucata de carne, ceva brinza. Plecam cu noaptea in cap, din Vest, cu un personal ce avea mers de accelerat. Era pe la 6.17 daca nu ma insel. Intr-o ora eram la Bucuresti. Un bilet costa 15 lei. Nu era putin, dar nici mult. La ocazie, adica la ia-ma nene, plateai 25 de lei.

Si imi mai amintesc cu placere de primele luni ale anului 1990, cind nasul isi scotea chipiul in fata noastra doar cind auzea ca suntem studenti. „Voi ati facut Revolutia, tata. Sa va dea Dumnezeu sanatate”, zicea controlorul, care refuza sa ne ia banii. Asta pina in 13-15 iunie. Dupa aceasta data eram oamenii lui Ratiu si ai lui Cimpeanu. Nici nu mai spuneam ca suntem studenti. Ne dadeam muncitori.

Anunțuri

Responses

  1. te superi dacă îţi zic că mie mi-a plăcut mai mult precedenta? scriere

  2. Cum sa ma supar cind cineva ma citeste?! Asta a fost impresia mea.

  3. Si mie mi-a placut mai mult precedenta poveste dar asta nu inseamna ca „Nostalgie.Bucuresti-Ploiesti si retur. Cu trenu’. ” nu mi-a placut. Unii tin cu Rangers altii cu Celtic … Sper sa mai scrii, macar mai uitam de probleme pentru cateva minute…

  4. Subscriu si eu la ce au zis cei de mai sus. Oricum comentezi ca lumea meciurile de pe Sport 1.

  5. Inca o chestie: scoate si tu snapshoturile alea de la Blogroll pentru ca se incarca putin cam greu si sunt putin enervante…
    PS: acesta e doar un sfat… nu coment.
    Multa bafta!

  6. Mie mi-a plăcut mai mult varianta asta. E mai alertă, parcă, iar întâmplările sunt mai bine punctate, te poţi pune mai uşor în pielea povestitorului, să simţi cam ce simţea el atunci.


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Categorii

%d blogeri au apreciat asta: