Publicat de: adidobre | August 8, 2009

Naveta Ploiesti – Bucuresti

Pentru o dupa amiaza am dat timpul inapoi vreo 20 si ceva de ani. Am fost la Ploiesti cu trenul. Nu mai fusesem de mult. Erau vremuri cind nu te puteai deplasa cu altceva. Stiu ca multora nu le vine sa creada, dar chiar asa a fost. Mai ales in iernile in care autoturismele erau trase pe dreapta mai multe luni. Dupa citeva ore de stat in frig la ia-ma nene, tot trenul era salvarea. Invatasem drumul asta pe de rost, fiecare curba, fiecare macaz. Si daca adormeam, n-aveam cum sa ratez coborirea. La Brazi iti intra in nari mirosul ala de gaze. Era cel mai bun desteptator. Gara de Nord. Apoi Triajul, Chitila, Buftea, Dirza, Peris, Scrovistea, Crivina, Prahova, Brazi, Triaj si, la alegere, Ploiesti Vest sau Sud.

Intotdeauna mi-a placut Gara de Vest. Pe vremuri avea un aer romantic. „Regele a facut-o”, ne povesteau batrinii nostri. E gara prin care trec trenurile care merg in Ardeal, adica spre Imperiu. In Sud opresc garniturile de Moldova. Diferenta este vizibila. Ca si trenurile.

Gara de Nord. Si-a schimbat putin culoarea. A mai aparut cite un fast food. In rest, e ca pe vremuri. Urc in tren. E Intercity. Asa ceva nu exista inainte. Pina azi nici n-am stiut ca trenurile au Bussines Class! Pe cuvint! E tare chestia asta. Imi lipsesc trenurile in care aveai voie sa fumezi si ale caror ferestre de multe ori nu se inchideau.

Fiecare localitate a traseului imi aminteste de cite ceva. La Triaj am vazut si azi aceiasi muncitori, parca, stind pe linie si bind bere. Din Chitila am luat, in toamna anului 1987, trenul spre Pitesti, unde am facut armata. De la Buftea, intr-o primavara, prin ’93, m-am urcat in tren cu un porc. Lucram la Mogosoaia, la SMA (eram inginer sef), si cumparasem animalul de la un sofer care statea in Buftea, iar acum il duceam acasa la Ploiesti. Eram imbracat elegant si cu sacul in care se afla porcul linga mine. Din Dirza aveam un caporal in armata. Cind a auzit de unde sunt m-a intrebat: „Ba, daca zici ca esti din Ploiesti, spune-mi traseul pina la Bucurest, cu trenu”. Si am inceput sa trec in revista toate statiile. Cind am ajuns la Dirza, a strigat: „Baaaa. D’acolo sunt io, baaaa. Futu-va muma-n cur de bibani! Din Dirza, ba”. La Peris socoteam mereu ca e jumatatea distantei dintre Bucuresti si Ploiesti. Puteai sa stai legat la ochi, n-aveai cum sa ratezi Perisul. Mirosul de la ferma de porci te dobora. Dar ma obisnuisem cu el. Venea apoi Scrovistea. Ne uitam la caprioarele care veneau pina linga linie. Acum nu mai sunt. La Crivina, daca mergeam cu Personalul, coboram si il faceam pe Nas. Mergeam in vagonul in care controlase deja! La Prahova stiam, venea padurea aia deasa. A ramas in picioare. Telefonul mobil n-are semnal in zona asta. De abia la Brazi vine semnalul. La Brazi ma laudam tuturor ca tata a construit Combinatul. Tata, intr-adevar, lucrase cu multi ani inainte acolo, dar asa imi placea mie sa spun, ca el l-a construit. La Triaj ne ridicam in picioare si aglomeram zona usii, ca sa nu mai treaca nasul. Sau alergam prin tren!

Cit am urit si cit am iubit, in acelasi timp, drumul asta. In Gara de Vest veneam noaptea sa asteptam trenurile care veneau din strainatate, sa cumparam cafea si tigari. Dadeam banii pe geam si primeam marfa. N-aveai ce sa negociezi, trenul stationa un minut. Odata, un tigan a dat banii, vreo 800 de lei, iar omul din vagon a inchis geamul si nu s-a mai intors cu marfa. Dupa plecarea trenului, „polonezul” a iesit la geam si le-a strigat tiganilor: „Fraierilor, data viitoare nu mai dati banii ca prostii ca ramineti fara ei”, dupa care le-a aruncat banii. Sa fii vazut ce cautau tiganii banii pe intuneric.

Anunțuri

Responses

  1. Le-a tras-o polonezul. Pana la urma fiecare are nasul lui. Textul este frumos si amintirile fac toti banii.Uite ca uneori putem imbatranii frumos, indiferent de nume si varsta.

  2. Traseul meu, Hunedoara-București + București-Bacău (unde am făcut armata) era ceva mai lung. Mai am unul, Hunedoara-Simeria, care e, însă, mai scurt. Așa că rămân cu al tău, care are multă savoare în el și, ciudat (sau nu?), multe amintiri comune.

  3. Naveta asta am facut-o si eu timp de 2 ani doar ca eu am facut-o cu rapidul pentru ca firma la care lucram imi asigura abonamentul. Cand ma duceam pe cont propiu dadeam 5 lei la nas tot pe rapid.
    Oricum superb povestit 😛


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Categorii

%d blogeri au apreciat asta: