Publicat de: adidobre | Octombrie 7, 2008

Sinugigaşul de serviciu

Fără subiecte, pentru că egalul Stelei acasă cu Otopeniul nu e subiect, presa a preluat pe piept şi a exploatat magistral aşa zisa tentativă de sinucidere a arbitrului Sebastian Colţescu. Mărturisesc faptul că eu însumi am reluat fără preluare, în gol, această ştire sâmbătă în miez de noapte, în prelungirile ediţiei a II-a a ziarului nostru, aidoma lui Kapetanos, care cu doar câteva minute mai devreme aducea Stelei un nesperat 1-1 în „derby”-ul cu Otopeniul. A doua zi am stat de vorbă cu Ion Crăciunescu despre drama lui Colţescu (tot îmi vine să scriu Conţescu şi nu vreau ca Daniel, colegul meu, adică şeful meu, să mă dea în judecată). La un moment dat, mă apucase mila faţă de acest Colţescu. O milă d’aia de te-ncearcă adeseori pe stradă atunci când vezi un amărât cerşind. Săracul… Trădat în dragoste, umilit la serviciu, tânărul Colţescu nu găsise altceva mai bun de făcut decât să-şi pună capăt zilelor. Mi-am revenit însă repede. Auzi, să se arunce de la etajul trei. Păi, fie vorba între noi, de la trei nu se moare, decât dacă te pricepi să te sinucizi. Decât dacă eşti un profesionist în materie. Şi apoi, la un sinucigaş nu te duci să spargi uşa cu berbecul. Îl iei cu binişorul, îi promiţi una, alta, îi montezi, fără să bage de seamă, o saltea sub fereastră, etc, etc. Cum-ne-cum, Colţescu a stat pe prima pagină a ziarelor în ultimele zile si in debutul jurnalelor de stiri. S-au scris despre el editoriale, s-au făcut „speciale” la TV. Până şi eu îmi pierd vremea cu acest subiect.

Şi când mă gândesc câţi dintre noi oare nu trecem zilnic prin momente grele. Şi totuşi continuăm să ne luptăm cu această viaţă, fără a avea salariul nici măcar cât baremul unui arbitru. Şi nu ne mai plimbăm nici cu Mercedesul, iar trustul nu îşi mai rupe din buget să ne ducă la pregătire în Antalya. Avem însă alte probleme. Să muncim şi să ne „sinucidem” şi ultima brumă de timp liber. Că, vorba aia, nici de sinucis nu mai avem timp unii dintre noi. Si asta pentru că de noi depind alţii, neveste, copii, prieteni, şi nu ne putem sinucide, aşa, de capul nostru. Ca să te sinucizi, trebuie să primeşti aprobarea celor pe care i-ai nenoroci prin gestul tău egoist. Şi mai am o nedumerire: De ce nu i-a venit domnulului Colţescu ideea să se sinucidă când se plimba cu Mercedesul sau atunci când număra banii în ziua de salariu sau după meciurile pe care, cu onor, le conducea la centru?

Anunțuri

Responses

  1. nu as vrea sa il judec pe individul acesta. chiar nu merita bagat in seama!


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Categorii

%d blogeri au apreciat asta: