aprilie 13, 2008
Doua meserii nu as fi facut niciodata: taximetria si medicina (ciudata alaturare). Nu stiu exact, de ce, dar nu le-as fi facut. Am avut o neincredere ciudata si fata de meseriile cu pricina si fata de cei care le practica. Asta pentru ca nu oricine, fie vorba intre noi, poate fi taximetrist sau medic. Pentru prima indeletnicire trebuie sa fi absolvit Institutul de Smecheri, scoala deschisa dupa 1989. Pentru cea de-a doua trebuie sa-ti sacrifici ani din viata invatind ca un nebun. Asta daca nu vrei sa ajungi un medic de nota 5. Pentru ca daca poti fi, sa zicem, taximetrist de nota 5, cu medicina nu te prea joci. Teoretic! Marturisesc faptul ca printre taximetristi nu prea am prieteni, printre medici da. Cu taximetristii leg prietenii de 20-30 de minute, cit tine o cursa. Daca dai peste unul cu chef de vorba, timpul trece repede. Imi place sa-i ascult, sa-i studiez. Le pun placa aia cu “Eu n-as fi facut meseria asta niciodata, pentru ca nu oricine poate fi taximetrist” si devin instantaneu fratele lor. Afli o multime de lucruri, de la birfe, pina la ponturi. Uneori cred ca oamenii astia au fost dintotdeauna printre cei mai buni informatori. In cele mai multe cazuri, insa, taximetristii se pling. De vreme, de vremuri, de pretul benzinei, de excesul de zel al unora dintre “gabori”, de traficul din Bucuresti, dar si de Basescu, de Gigi Becali sau de George W. Bush. Duminica seara, Dumnezeu mi l-a scos in cale pe cel mai suparat taximetrist din lume. Un pusti, de vreo 25-27 de ani, nu mi-am dat bine seama pentru ca era transfigurat de gindurile sale negre. Blocarea intersectie de la Obor la ora 01.00 noaptea ii declansase o adevarata criza de nervi. “Tara de cacat. Doamne, ce tara de kakat. Auziti, domnu’. Stiti ce as vrea sa se intimple cu tara asta?”, imi zice “amicul”. “Nu”, ii raspund. “Dom’le, as vrea sa cada din cer, uite asa (si arata cu mina), foc. Da, dom’le. Foc! Sa ardem dracului toti”. “De ce, tata?”, il intreb. “Uite asa, pentru ca suntem un popor de nenorociti. Spuneti ca mai sunt si oameni buni? Unde, dom’le? Undeeee? De ce nu ies in fata, ca sa ne salveze? De ce? Va spun eu de ce nu ies. Pentru ca s-au dus dracului. Nu mai sint. Au plecat, au murit, dracu sa-i ia si p’astia. Foc, foc din cer, asta e solutia”. “Pai murim cu totii”, ii zic, asa sa-l mai inbunez. Dar taximetristul meu nu se lasa: “Si ce daca. Eu unul cred ca as muri rizind, pentru ca m-am saturat”. Dupa vreo 10-15 minute in care mi-a povestit cum vede Apocalipsa cu ochii lui de taximetrist, se uita la mine si zice: “Auziti, sefu’? Eu sint din Afumati, nu stiu daca stiti pe unde vine. A, stiti? Am un teren de vinzare chiar acolo. Daca imi iese combinatia, iau vreo 200.000 de euro si m-am tirat. Vorbeam si cu nevasta mea. Mergem in alta tara si traim boiereste, arz-o focul de Romanie”. Ma uit la el lung si zic: “Pai si cu Apocalipsa cum ramine?”. “Ce Apocalipsa, bre? Ma iei la mihto?”.
PS: Acum vreo trei ani, la atelierul bunului nostru prieten Valeriu Mihailescu (Dumnezeu sa-l odihneasca in pace), un arab, Mahomed (pe astia aproape pe toti ii chema ca pe marele profet) adusese un “Moskvici 403″. Il gasise intr-o curte si-l cumparase de la proprietar cu banii de tigari. Mahomed dorea sa puna Moskviciul la punct, zicea ca in citiva ani acesta va valora citeva mii bune de euro. Intimplator apare un taximetrist batrin, cu o Solenza. Se da jos, se uita la Moskvici si mai ca incepe sa plinga. Masina lui Mahomed era chiar modelul pe care isi incepuse meseria. O ora a povestit despre vremurile in care “rusoaica” era masina de lux si ce meserie frumoasa era si inca mai este taximetria, daca o faci cu placere. Omul nostru uitase, pret de citeva zeci de minute de “rechinii” de la Gara de Nord sau de coechipierii sai care schimba tariful in functie de accentul clientului. In “Service” nu mai lucra nimeni . Clienti si mecanici ascultau fascinati povestea omului. Valeriu se apropie de mine si-mi sopteste: “Profesore, uite-te la asta. E pe cale de disparitie. Nici taximetristi nu mai avem in tara asta”.
