Italienii îi privesc calmi. Mulţi dintre fanii lui AC Milan prezenţi în zonă vorbesc însă şi germană, şi maghiară. Milanul are suporteri peste tot în Europa.

Toată lumea se urcă în trenul de RHO Fiera, iar după maximum 10-15 minute, coboară la Lotto. De acolo mai e un pic până la “San Siro”. Unii aleg să se înghesuie în autobuze, alţii merg pe jos. Nu e departe.

RESTUL E PE EVZ.RO şi în print!

Pentru că ţin foarte mult la educaţia fetelor mele, sâmbătă le-am urcat în maşină şi le-am dus la Curtea de Argeş. Le-am povestit cu câteva zile înainte inclusiv legenda Meşterului Manole şi într-atât de interesate de subiect au fost, încât nu mi-a luat prea mult să le conving să meargă. Ştiau de asemenea că vor vedea în interiorul mănăstirii Curtea de Argeş mormintele primilor regi ai României, Carol I şi Ferdinand, şi ale soţiilor lor, personaje pe care Alexandra şi Larisa, la doar 6 ani şi aproape 11 luni, le respectă enorm!

Traseul Bucureşti – Curtea de Argeş l-am făcut în puţin peste două ore. Cu doamna Anişoara la volan. Am tras în faţa Curţii Domneşti, un obiectiv turisitic de excepţie, din păcate ocolit de turiştii care se duc glonţ la Mănăstirea Curtea de Argeş.

O rupere de nori ne-a ţinut captivi în maşină mai bine de o jumătate de oră. Apoi am intrat în Biserica Domnească. Erau câţiva americani, care în prealabil, ne povestea şoferul microbuzului cu care aceştia veniseră, mâncaseră la un restaurant brânză cu mămăligă şi cu gogoşari! Ceva tradiţional! Unicul ghid al Curţii le-a explicat pe îndelete istoria aşezământului, a zonei, a ţării. După plecarea americanilor, vreo şase la număr, gazda a rămas cu noi. Omul, “beton” profesional, m-a lăsat cu gura căscată. Cunoştinţele sale de istorie mi-au întrecut orice închipuire. Omul ăsta m-ar fi lăsat repetent din cauza istoriei. Şi, sincer, până sâmbătă după amiază am crezut că ştiu istoria României. Aiurea! Mi-a scris pe un petec de hârtie bibliografia obligatorie. Mâine mă duc să o caut!

N-am văzut atâta pasiune la un om de foarte multă vreme. O pasiune nebună, recompensată de statul român cu câteva sute de lei lunar…

Am plecat apoi la Mănăstirea Curtea de Argeş, aflată la capătul bulevardului. N-am mai simţit o emoţie atât de puternică… Nici nu îmi aduc aminte de când. Muzica bisericească, difuzată în surdină la difuzoarele din curtea mănăstirii, te rupea de lume. Odată intrat pe poartă, am păşit parcă într-o altă lume. Am dus fetele în faţa peretelui unde legenda spune că Manole a zidit-o pe Ana. Ţineam minte perfect, asta de când am fost aici prima oară, cu şcoala generală. Apoi am intrat în mănăstire. Mi-au dat lacrimile când am văzut mormintele regilor Carol I şi Ferdinand, ale familiei domnitorului Neagoe Basarab, şi cel al lui Radu de la Afumaţi.

Un preot ne-a miruit. Mai puţin pe doamna Anişoara. Ea nu e bisericoasă. Măcar nu îmi interzice să educ fetele într-un decent spirit ortodox, deşi ea s-a născut catolică. Apoi am fost la biserica din spate, de unde fetele şi-au luat câte o brăţară.

Scurta excursie făcută sâmbătă la Curtea de Argeş mi-a dovedit încă o dată, dacă mai era nevoie, că ţara asta şi locuitorii ei adevăraţi meritau altă soartă. Că ţara asta chiar e frumoasă, că merită văzută şi descoperită cu orice efort. Fără sfaturile doamnei Udrea sau a altor politicieni care au pus România pe butuci.

Îmi pregătesc deja fetele pentru o altă excursie. N-am fixat obiectivul. Avem multe pe listă. Alexandra şi Larisa împlinesc într-o lună şi un pic 7 ani. E deja timpul să înveţe istoria României. Ştiu multe despre locurile unde au umblat cu părinţii lor şi sunt mândru când îmi fac surpriza să-şi reamintească multe dintre discuţiile noastre.

Şi, apropo de excursia la Curtea de Argeş. Nu ne-a costat mult. Mai puţin poate decât dacă am fi ieşit în oraş.