adi dobre’s blog

Petrolul – Steaua… Sau cum să ajungi celebru.

Nu ştiu ce a avut în cap sau ce şi-a propus acel fan al Petrolului atunci când a decis să intre pe teren la meciul cu Steaua lui gigi becali, dar ştiu că prin gestul său a devenit celebru în întreaga lume. Cum presa din România se pricepe de minune să fabrice astfel de vedete, omul e peste tot în acest moment. A bătut în audienţă inclusiv accidentul rutier soldat cu 15 morţi din Ungaria. Omul nostru a făcut, pardon de expresie, pipi pe toţi Jimmy Jump-ii din lume. Pe bune. Originalul JJ chiar s-a chinuit să-şi facă un nume. Al nostru dispune de un aparat de propagandă fabulos.

Mâine vom citi în ziare despre viaţa celui care a aruncat în aer fotbalul ploieştean. Nu am zis cel românesc pentru că ăla are alte probleme. Vom afla amănunte picante din cariera unui nimeni, ajuns peste noapte vedetă prin sacrificarea imaginii unui oraş întreg, a unei regiuni, a unui club de mare tradiţie. Cât egoism, dar ce rezultat. A meritat oare? Din punctul lui de vedere, da. Din plin.

Azi am citit despre năzdrăveniile de la meciul Petrolul-Steaua în AS, în Marca, dar şi în alte publicaţii din cele mai îndepăratate zone ale planetei. Aşa cum râdem de alţii, aşa am ajuns şi noi de râsul lumii. Da, dar omul e o vedetă.

Eu am comparat tragedia de aseară de pe stadionul “Petrolul” (mie aşa îmi place să îi zic) cu o catastrofă ecologică. Adică un accident cu urmări incalculabile, mai ales pe termen lung, şi care a afectat un segment larg al populaţiei. Ca să le arăt colegilor că nu mă dezic de echipa mea de suflet, azi am fost la ziar şi la Sport1 cu un tricou al Petrolului. Sentimentele care au însoţit zâmbetele mai mult sau mai puţin ironice, sau mai mult sau mai puţin sincere au fost însoţite de reproşuri. Am suportat însă.

Nici acum nu realizez dacă ceea ce s-a întâmplat la meciul cu (…) caporalii a fost realitate, ori ficţiune.

Mărturisesc faptul că m-am numărat printre cei care au lăudat în ultimii ani galeria Petrolului. Am considerat-o, alături de galeriile Timişoarei şi de cea a Rapidului, una dintre cele mai frumoase din ţară. M-am minunat în dese rânduri că spiritul Petrolului a reuşit să se dezvolte în sufletele unor copii crescuţi în chiar timpul celei mai negre perioade din istoria acestui club. Am intrat în legătură cu mulţi. Revedeam parcă adolescenţa şi tinereţea mea. M-am înşelat însă. Iubirea faţă de ţară, faţă de echipa favorită, faţă de adevăratele valori ale acestui neam, faţă de familie trebuie să fie necondiţionată. Când impui reguli, această iubire devine un simplu joc. Un joc în care fiecare dintre participanţi vizează victoria cu orice preţ.

Cineva încerca să-mi spună azi, cât de petrolist e băiatul ăla care a dat cu pumnul în capul lui Galamaz şi a scuipat pe obrazul Ploieştiului. Nimic, dar absolut nimic nu poate justifica cele petrecute pe cel mai frumos stadion din România.

Eu am venit pe mărfar dintr-o deplasare a Petrolului şi am stat cu haina udă o săptămână după o ploaie îndurată cu mândrie în Giuleşti la începutul anilor 80. Am fost pe stadion, la peluza de la ceas, la acel celebru meci Petrolul – Viitorul Scorniceşti. Şi n-am cerut vreodată ceva la schimb.

E greu de citit viitorul Petrolului în zaţul ignoranţei care ne înconjoară. E dificil de realizat dimensiunile catastrofei de pe “Petrolul”. E foarte greu.

Am învăţat că timpul rezolvă orice rană. Am verificat pe pielea mea asta, dar, oare, chiar aşa va fi? Băiatul ăla, repet, nu îşi imaginează cât de tare e. Cât de mult rău a făcut acestui oraş, acestui club. Azi, un amic din presă a dat un mess care m-a înfiorat. Cred că a trimis la toată lumea pe care o are în lista de adrese. Un mesaj rasist, defăimător la adresa ploieştenilor, a celor din zona asta. Şi, jur, m-a durut atât de mult. Incalculabil de mult…