GAZETA SPORTURILOR

Gazeta Sporturilor s-a laudat ca fost prima care a dat exclusivitatea cu “Teia Sponte - dus la DNA”. Nimic mai fals. Dar pe cine mai mira? Primul jurnalist din lume care a aflat despre retinerea omului de incredere al lui gigi becali a fost Mihai Soica, corespondentul “Evenimentului zilei” la Cluj. Al doilea a fost frate’su, corespondent “Realitatea TV” la Cluj, al treilea - Adi Dobre, trimisul special al “EVZ” la “U”-CFR. Am lasat cheful din Gruia si am fugit la DNA, unde am stat apoi aproape toata noaptea. Ceilalti jurnalisti au sosit dupa vreo ora. Asta, asa, ca sa afle lumea cum stau lucrurile sau, vorba prietenului Christian Clemens, “daca nu te lauzi tu, atunci n-o va face nimeni”. Toate posturile tv si de radio, toate ziarele au relatat despre dialogul din vestiarul lui “U”, dintre Silvasan si Goga, in prezenta lui Dobos, in urma caruia cei trei au fost chemati la DNA (vezi Evz din ziua jocului, de miercuri). Dialogul a aparut in “EVZ”, nu in alta parte. Traznaia de la UTA, de luna trecuta, când Zaharia era cu banii in vestiar, dar a primit un telefon misterios si a aruncat geanta pe fereastra. Despre dialogul dintre primarul Emil Boc si jucatorii si oficialii lui “U”, prin care edilul le cerea sa nu ia bani nici de la CFR, nici de la Steaua. Toate astea au aparut in “Evz”, sub semnatura subsemnatului. Dar altii s-au laudat cu ele. Pentru cei care nu citesc mai mult de doua ziare, si credeti-ma pe net le poti citi acum pe toate gratis, fac o precizare, chiar daca unii vor spune ca “Uite, dom’le, a descoperit si asta apa calda”: Zilnic, cotidienele de sport “fura” stiri si uita sa citeze sursele. Nu de azi, de ieri. De ani de zile. Si uite asa devin unii “mari” ziaristi.

 

Presa fast food

Se spunea pe vremuri ca fiecare tara membra a Tratatului de la Varsovia trebuia sa se specializeze pe ceva anume, ceva anume care era obligatoriu sa se transforme rapid in caracteristica si, mai apoi, sa devina o virtute a natiunii respective. Romania s-a detasat fata de suratele de pact la capitolul diversiune. Nimeni din centrul si sud-estul Europei, cica, nu s-ar fi priceput mai bine la diversiuni ca romanii. In general, multe dintre apucaturile proaste ale fostelor regimuri, nu doar cel comunist, care au guvernat aceasta insula de latinitate din Balcani s-au transferat la nivel de grupuri mici si, in ultima instanta, la nivel de individ. Traim intr-o lume terorizata de teoria conspiratiei si de diversiune. Citim zilnic stiri, auzim non-stop informatii, vedem imagini cu privire la… si cu privire la… Inghitim toata aceasta avalansa mediatica de cele mai multe ori fara a o mai mesteca. Ca doar regurgitam des si fara prea multe greturi. Diversiunea a depasit de mult granitele politicului sau pe cele ale economicului. A intrat abrupt si in sport. Ca sa ne rezumam doar la meniul casei, bucataria traditionala romaneasca, observam ca aceasta nu duce lipsa de inspiratie. Se improvizeaza permanent, maestrii bucatari cautind sa fie cit mai credibili si cit mai surprinzatori. Iar oamenilor le place. Altfel ar boicota bucatele obisnuite si ar trece pe bucataria internationala, unde doar la felul unu poti consuma, la alegere, o “La Gazzetta dello Sport” sau o “L’Equipe”. E doar o chestiune de gust, pentru ca printr-un simplu click poti avea pe masa cele doua feluri de mincare. Nu conteaza ca e plina de “E”-uri informatice, toate cancerigene, ca toate “E”-urile, presa noastra cea de toate zilele te satura de poftele ieftine si, pe deasupra, e satioasa. Din start se elimina extra-fotbalul. Nu se vinde. E felul acela de mincare ce se tine la congelator si se reincalzeste atunci cind e cucerita o cupa, o medalie sau moare cineva. Fotbalul e cartoful amatorului de sport. Pe vremea raposatului, cartofii erau denumiti si avocati. Cica te scoteau din orice necaz! Uite asa se inventeaza interviuri, se inventeaza stiri, se fac transferuri intergalactice. Doar in ultimii doi ani, sa zicem, zeci de fotbalisti au fost plimbati pe la toate echipele din lume. Si ei sunt in continuare, bine mersi, in Ghencea, in Stefan cel Mare, in Giulesti, pentru ca astea sunt cluburile care investesc in bucataria romaneasca. Clientul diverselor fast-food-uri din presa romaneasca are si el partea lui de vina. Desi gaseste in fiecare zi cite o sirma, o piatra sau chiar un sobolan in mincare, continua sa comande. Inghite totul, pentru ca, zice el, “frate, am dat banii pe ea. E a mea”.