Am fost pe “Maracana”

Acum sunt la Skopje, in Macedonia. Cu prietenul Florin Ruse. Bem un vin, Vranec (in traducere cioara, pentru ca e negru), care se cheama “T’Ga Za Jug”. Adica, dor de sud. “De Grecia”, ne explica, Toni, chelnerul, un tip de treaba. Nici prin cap nu mi-a trecut ca voi ajunge la Skopje. Am mai fost aici acum vreo 10-11 ani, cand a jucat Otelul cu Sloga Yugomagnat, in Cupa UEFA.

Aseara am tinut cu Serbia. E greu de inteles, dar am sa-mi explic devierea altadata. Mi-ar fi parut rau ca Serbia, care se pregatise de sarbatoare, sa nu savureze prima calificare din istorie sub aceasta titulatura, Srbija! Am vazut oameni fericiti, asa cum nu am mai vazut de mult. Aceiasi oameni, imi spunea Florin, care se ascundeau acum citiva ani in beciuri, de unde ascultau cum explodau bombele NATO.

Am citit pe “Maracana” mesajele fanilor sarbi, adresate lui Stankovici, Jovanovici, Pantelici sau Krasici, pe care Mutu, Chivu sau Cristea, nici nu mai conteaza care dintre ei, nu le-ar fi inteles vreodata. Pentru sarbi, oamenii din tribuna, multi si-au luat de la gura ca sa fie pe “Maracana”, au insemnat motorul lor, sursa lor de inspiratie. Un 5-0 venit bine, si pentru Serbia si pentru Romania.

Pentru Serbia a fost un scor care a incheiat o calificare istorica (meciul din Lituania nu mai conteaza), iar pentru Romania inseamna un mare semn de intrebare. Unde ne aflam? De ce s-a ajuns aici? Ce ne asteapta in viitor? Ce e de facut? Mai e ceva de facut? Schimbam ceva? Raminem la fel? Cred ca la ultima voi raspunde eu: da… 

PS 1: Maine ma intorc in tara, via Sofia, si am sa scriu mai multe.

PS 2: Dragos Trestioreanu mi-a spus adineauri, pe mess, ca Petrolul a batut ieri cu 5-0. “Au fost sirbi”, i-am raspuns! Sunt mindru ca sunt petrolist

PS 3: Dupa 10 ani de la ultima mea vizita in Serbia, l-am regasit pe Slobodan Vuicici. Un tip de treaba, altruist, inteligent, care fumeaza 5 pachete de tigari pe zi si care are relatii la cele mai inalte niveluri in toata fosta Iugoslavie. Astazi, pe drumul Beograd – Skopje, mi-a predat istoria Serbiei si a Iugoslaviei. Ceea ce se poate spune in doar doua ore si jumatate. Va voi povesti despre acest om atunci cind am sa ma intorc.

Franţa – România 1-1. Nea Ţiţi a avut dreptate.

Citesc site-urile ziarelor de sport după egalul României pe “Stade de France” şi constat cu tristeţe că, indiferent de ceea ce se petrece în fotbalul românesc, aceiaşi oameni sînt chemaţi, invitaţi, imploraţi în genunchi, ademeniţi cu promisiuni, să îşi dea cu părerea. Reporterii celor două publicaţii s-au călcat în picioare pentru a le consemna părerile abonaţilor permanenţi, Iancu, Becali, Mititelu, Mitică, Borcea şi ceilalţi care nu spun nimic, dar umplu cu salivă micul ecran şi microfoanele slugilor numite ilegal reporteri sportivi.

Remiza de la Paris ar fi trebuit să îndemne la decenţă. Şi din partea oficialilor fotbalului românesc, dar mai ales din partea jurnaliştilor. Puţini ar fi pariat pe un rezultat bun al naţionalei lui Lucescu junior cu Franţa. Fie şi pentru simplul amănunt că Vasile Maftei nu e Bacary Sagna, Raţ nu e Evra, Apostol nu e Gourcuff, iar Surdu nu aduce deloc cu Henry. Ceva mai jos pe blogul meu, un antrenor adevărat, dar care nu mai are loc în lumea fotbalului de la noi, mi-a acordat un interviu înaintea meciului de la Paris. Ţiţi a avut dreptate cu privire la meciul Franţa – România până în cele mai mici amănunte. Dar cine să audă. Suntem setaţi doar pe Becali, Iancu, Borcea……..

Debutul lui Razvan

Mai sunt citeva ore pina la debutul lui Razvan Lucescu la nationala Romaniei. Nu stiu ce va face. Nici nu cred ca mai conteaza foarte mult. Razvan si-a facut adevaratul debut la nationala in Stefan cel Mare, cind a batut Dinamo!

L-am vazut in aceasta saptamina de mai multe ori pe Razvan, la antrenamentele de la Mogosoaia. Chiar am stat de vorba in dimineata plecarii spre Lituania. Pentru mine a fost ceva nou. Ceva ce nu mai traisem de mai bine de un deceniu.  Sa mergi la antrenamentele nationalei fara stresul din “era Piturca” e un drept cistigat inca din 1989. Dobindit insa acum, in anul de gratie 2009. Nu stiu ce va face nationala lui Razvan. Mai conteaza? Importanta e atitudinea lui fata de echipa nationala. Deschiderea e clara, palpabila, salvatoare chiar. Razvan a stiut sa-i atinga pe romani la coarda sensibila, vorbind despre echipa nationala ca despre avutul obstesc. Populism? Da, sigur ca da! Razvan e inconjurat in continuare de oameni falsi, iar el, un actor desavirsit, ca si nea Mircea, va incerca sa-si atinga obiectivele slalomind printre javre si caractere, sau oameni rai  si oameni buni, asa cum spun fetele mele. Visul de a antrena nationala i s-a implinit lui Razvan Lucescu. Acum mai ramine sa nu e faca de ris si sa ramina valabile cele doua oferte din fotbalul mare despre care doar cei apropiati lui stiu.

Ne-a batut Austria

Pina la urma pacalala de 1 aprilie ne-am tras-o singuri, cu o bataie istorica, de toata frumusetea. Previzbil parca. Piturca ne-a luat din nou la misto, dar a facut eforturi supraomenesti sa para calm. Norocul proverbial al lui nea Pitzi a stat undeva la oficiala, alaturi de Mutu, cu miinile in sin. A refuzat sa se echipeze, ceea ce Max Nicu n-a putut sa faca. E neamt. Norocul lui nea Pitzi e roman neaos. A spart seminte de bostan si de floare 90 de minute, a injurat si a plecat lasindu-si in voia sortii prietenul.

La TV, toata lumea a pus cutitele pe masa, au fost scoase de la frigider paharele cu venin, injuraturile erau deja la indemina dupa meciul cu Serbia, iar spectacolul a fost total. Cu abordari telefonice ale unor neaveniti si comentarii subiective, partinitoare, Piturca si-a primit partea leului din vagonul de reprosuri. Concluzia unanima: Pitzi, lasa-ne. Ce facem insa cu sefii de la FRF, de la LPF? Oameni care ar trebui judecati si condamnati pentru genocidul fotbalului romanesc. Va pleca Piturca. Mai devreme sau mai tirziu. Vor ramine insa Mircea Sandu, Lupescu, Prunea, etc, Mitica Dragomir si restul camarilei lepefiote. Si n-am facut nimic. O luam de la capat.

PS: Cosmin Contra s-a retras. Sa fie sanatos. Cine mai urmeaza? Lista e deschisa.

Piţurcă. Tipic românesc…

Citesc şi mă minunez. Privesc şi nu-mi vine să cred. Oamenii care timp de două mandate l-au pupat în fund pe Victor Piţurcă îi vor acum capul! „Zboară de pe această planetă”, „Mulţumim, dar ajunge” (Oricum mai bun decât „Du-te învârtindu-te” din 1999!) sunt titlurile de primă pagină ale senzaţionalelor noastre ziare de sport. Şi mă opresc doar la aceste titluri.

În cel mai pur stil mioritic, poporul român îi cere demisia lui Piţurcă. Mai puţin oamenii de fotbal. Aţi observat în ce tăcere suspectă s-au cufundat toţi, mai puţin Meme Stoica şi Ionel Ganea (pe ăştia chiar nu-i înţeleg de ce dau în Piţurcă). Nici un antrenor n-a sărit, OFICIAL, la gâtul selecţionerului. Tipic românesc! Aş fi vrut să înregistrez şi să public toate convorbirile NEOFICIALE avute cu oamenii de fotbal de sâmbătă încoace. Aţi fi avut, chiar dacă până la urmă nu mai e nici un secret, adevărata faţă a românului. Nu doar al celui implicat în fotbal. Duplicitar, fals, românul sapă din umbră. La adăpostul anonimatului e cel mai curajos. Şi, de asemenea, în discuţiile NEOFICIALE.

Tipic românesc, nimeni nu se gândeşte la un înlocuitor al lui Piţurcă. Cauzele sunt multiple. „Întâi să-l omorâm pe ăsta şi după aia vedem ce facem”, gândeşte românul. Aşa a făcut din cele mai vechi timpuri până azi. Inclusiv cu Ceauşescu.

„Dezvăluirile” cu privire la „discuţiile secrete”, la „culisele” trativelor dintre şefii FRF şi nu ştiu care candidat la postul de selecţioner, sînt doar pure invenţii. Imaginaţia bogată a unor jurnalişti obligaţi de şefi să umple cumva paginile ziarelor. Nu se întâmplă nimic. Deocamdată.

De câteva minute a apărut o ştire potrivit căreia Mutu e accidentat şi că a plecat deja din cantonamentul naţionalei de la Klangenfurt. Pe bietul Piţurcă ori l-a părăsit de tot „bulanul” său proverbial, ori îi arde de glume de 1 aprilie.

Nationala nimanui

Nu mai am de mult emotii la meciurile nationalei de fotbal. O nationala transformata in ultimul deceniu mai ales intr-o afacere de grup. N-am avut nici simbata. Sirbii, Doamne ce popor, ne-au mai dat o lectie de demnitate, alturi de o alta de de nationalism, de o portie de de mindrie si de un exemplu de solidaritate. Ma uitam cu admiratie, si cu invidie de ce naiba sa nu recunosc, la Radomir Antici si la oamenii sai cum sarbatoreau succesul alaturi de fanii aia nebuni si de ziaristii aia care in urma nu cu multi ani uitasera sa mai scrie despre sport si tineau statistici in jurnalele lor de front.

Pe 1 mai 1981, veneam pentru prima oara la Bucuresti sa vad un meci al nationalei. Tricolorii se bateau cu Anglia. Eram cu tata, Dumnezeu sa-l odihneasca. Am ajuns la stadionul “23 August” cu 7 ore inaintea meciului. Dar nu m-am plictisit. Am vazut ce inseamna dragostea pentru echipa nationala din partea unor oameni pentru care prezenta in tribuna la un meci al Romaniei era deja un scop in viata. Aceleasi sentimente le-am intilnit la generatiile urmatoare de suporteri ai echipei nationale, cu siguranta copiii si nepotii celor care erau pe 1 mai 1981 pe “23 August”, multi ani dupa aceea. Si la acel umilitor 0-3 cu Bulgaria din 1990, si pe strazile Bucurestiului in ”94, dar mai ales la Zurich, la Euro 2008.

Eu unul am avut nesansa sa ajung sa scriu despre fenomen. Sa ii vad fata din spatele fardurilor, sa-i vad pe actori asa cum sunt ei, goi, sa-i vad pe papusari, adevaratii actori. Sa realizez ca in epoca moderna, nationala nu mai exista decit pentru suporteri, nu si pentru cei din teren sau din anturajul echipei nationale. Pentru cei din teren, prima reprezentativa nu mai e decit locul de intilnire cu prietenii de spritz. Iar in astfel de locatii ajungi cind ai chef. Uneori n-ai. Si atunci te dai accidentat. Sau spui ca ti-a nascut nevasta. Pentru cei din anturajul echipei nationale, totul e o imensa afacere si un joc de interese in care sunt angrenati inclusiv jurnalisti, oameni politici, de tot felul. Iar cind totul se reduce la asta, patim ceea ce am patit la Constanta.

Intr-un fotbal bolnav, in care conceptul de reforma nu se vrea a fi cunoscut, in care minciuna e politica de capatii, timpul sta in loc. De la o federatie cladita pe cumetrii si pe trafic de influenta, girata de o mare parte a presei, nu te poti astepta decit la un esec, chiar daca intirziat. Si mai ales la o lehamite a supoterului de rind, care isi neglijeaza familia, care isi cheltuieste si ultimul ban si isi investeste ultimele sperante doar pentru ca vrea sa fie mindru ca e roman. Cei care se ocupa in ultimii ani de soarta fotbalului romanesc ar merita sa fie judecati pentru subminarea mindriei de a fi roman. De tradare a sentimentelor a milioane de romani. Ar trebui ca astfel de acuzatii sa se regaseasca intr-un cod penal, alaturi de delapidare, de furt, de viol, de crima. Nu sint cu nimic mai prejos. Hai Romania…

Romania – Georgia

Mai sunt doar doua ore si jumatate pina la marele meci Romania – Georgia, iar tricolorii se dau de ceasul mortii ca nu vor avea spectatori si ca, vezi Doamne, se string prea putini bani pentru victimele accidentului din Valea Jiului. De parca le-ar pasa! Ca sa scape de grija ultimului meci din 2008 al nationalei lui Piturca, FRF s-a spalat pe miini atit de repede incit a uitat sa foloseasca sapunul. S-a spalat, asa, la mishto. Programind meciul pe cel mai urit stadion din tara, FRF gindeste ca a mai bifat inca o victorie manageriala, batindu-si insa joc (pentru a cita oara?) de fanii echipei nationale. Romania – Georgia se putea juca linistit la Buzau, la Ploiesti, la Pitesti, la Bolintin Deal, la Chiajna, la Snagov sau la Mogosoaia (cu portile inchise), in apropiere de capitala, asta am vrut sa zic. Lumea ar fi venit sa-i vada pe viu pe citiva dintre reprezentantii celei mai controversate generatii din istoria echipei nationale. N-ar fi ratat sansa asta. Asa, Romania – Georgia se va juca linga Spitalul de Urgenta, in mijlocul frustrarilor dinamoviste. Ce pacat ca meciul nu se joaca linga Spitalul numarul 9 sau la Balaceanca (punea Mitica Dragomir o vorba buna!). Ar fi fost perfect!

România – Franţa

România a intrat în febra marelui meci cu Franţa. Iată că există viaţă şi după”sinuciderea” lui Colţescu! Românii au uitat de criza mondială, de creşterea dobânzilor, de prăbuşirea leului. Meciul de sâmbătă de la Constanţa e mult mai important decât toate problemele românilor. Alături de subiectul „Colţescu”. Până sâmbătă vom avea parte de aceleaşi declaraţii războinice, de aceleaşi personaje, de aceleaşi imagini. Plictisiţi de insistenţa jurnaliştilor, s-ar putea să-i vedem pe tricolori aruncând din nou cu pietre şi urlând către aceştia. Sunt curios ce vor mai scorni unii doar de dragul de a-şi umple spaţiul din pagini şi de pe micul ecran. Îmi aduc aminte de un caz asemănător petrecut acum trei ani, la Constanţa, în săptămâna premergătoare meciului cu Cehia, tot de la Constanţa, când disperat, Cristi Chivu mi-a zis, la un moment dat: „Ce ne mai întrebaţi frate, că aceleaşi lucruri le spun de câteva zile? Voi nu v-aţi plictisit?”.

Seara Campionilor

Marturisesc faptul ca, liber fiind de citeva zile, habar n-am avut pe cine a chemat Gica Popescu la Seara Campionilor din Ghencea. Stiam doar de Figo. Despre ceilalalti am aflat din gura unui crainic ragusit si plictisit de ceea ce facea, de parca l-ar fi obligat cineva sa prezinte evenimentul. Raul, Toldo, Salgado, Nakata, Jorge Costa, Pauleta, Davids, Sa Pinto, Sergi, etc, etc, etc. Distributia absolut colosala pentru un public saturat de Banel, de Ov. Petre, de Nesu sau de Lovin. Din pacate, daca la Steaua-Gloria Buzau, din ultima etapa, stadionul Ghencea a fost, dupa cum am auzit, plin, aseara, la Seara Campionilor s-au inghesuit doar vreo zece mii de suflete. Ma uitam la baietii aia obisnuiti sa joace sub presiune cum se spune, cu zeci de mii de oameni in circa, cum se holbau la tribunele goale. Cind au intrat pe teren, Raul, Figo, Solari, p’asta il uitasem, au ramas muti. Si-au reamintit insa ca sunt la un meci de caritate si si-au vazut de treaba. Adica au facut spectacol. Ne plingem ca nu avem ce vedea, dar ne calcam in picioare la un circ de meci cu gloria Buzau. Spunem ca ne e foame de fotbal adevarat, dar facem pe fudulii cind ni se serveste cozonac. Refuzam spectacolul, dar ne pierdem noptile uitindu-ne in gura lu’ Dan Diaconescu in direct. Romanul, de fapt bucuresteanul, si-a aratat luni seara limitele. Daca s-ar fi organizat la Cluj, la Timisoara, la Craiova, sau oriunde altundeva in tara, Seara Campionilor s-ar fi desfasurat cu stadionul plin.

Am fost in urma cu aproape o luna, mai precis pe 2 mai, la Teatrul National, la piesa “Edward al treilea”. I-am admirat timp de 3 ore si jumatate, printre multi altii, pe Ion Caramitru, Constantin Dinulescu, Serban Ionescu, Simona Bondoc, Crina Muresan si pe Mircea Anca pentru doar 6 (SASE) lei. Daca faci un reportaj pe strada si intrebi oamenii de ce nu merg la teatru, 99 la suta vor spune ca nu au bani, iar 1 la suta dintre interlocutori vor recunoaste ca nu au timp. Macar astia sunt sinceri. Un pachet de tigari, ardel-ar focu’, face vreo 5 sau 6 lei. O suta de vodca, tot pe acolo. Sunt placerile la care romanul nu renunta nici in ruptul capului. Lipsa de educatie, refuzul de a invata, de a se culturaliza, promovarea nonvalorilor si a impostorilor vor fi doar citeva din principalele motive ale decaderii Romaniei in urmatorii ani. Nimeni nu te obliga sa mergi la teatru. Nimeni nu te obliga sa mergi la Seara Campionilor pentru a-l vedea pe un anume Oceano pe care eu unul l-am descoperit intr-o noapte de 30 ianuarie 1985, pe unde scurte, intr-un comentariu portughez, care la vremea aia imi parea oribil. Omul, Oceano asta, isi gasise sa debuteze in nationala Portugaliei tocmai intr-un amical contra Romaniei. In plus, Hagi era racit, avea 39 temperatura. Si doar stiti, machidonul e rau la fierbinteala. Romania a batut in acel amical cu 3-2, un gol fiind semnat de Hagi, care, daca nu ma inseala memoria, intrase pe final. In concluzie, haideti sa nu ne mai plingem de una si de alta, atita timp cit refuzam sa devenim mai buni, mai intelegatori, mai inteligenti cu un minimum de efort.

Chivu

Bravul, unicul, mult iubitul si stimatul capitan al nationalei de fotbal a Romaniei a anuntat ca la nunta sa manelistii nu vor avea acces. Senzational! Lumea a muscat. Pina si Catalin Tolontan. Dar nu e relevant. Tolo gireaza cu editoriale chiar si o stire de genul: “Irureta la CFR Cluj, Ando pe faras”. Fortat de ziaristii care l-au inconjurat cu multa dragoste la Milano zilele trecute, Chivu s-a lepadat de manelisti mult mai rapid decit Petru de Isus. Pe ProTV, Adi de la Vilcea, care nu parea deloc surprins de reactia de copil nevinovat prins la furat mere padurete a lui Chivu, a dat un raspuns genial: “Nici o problema, cintam altceva!”. Cine-si poate inchipui ca de la nuntile de fotbalisti pot lipsi manelistii, atunci ar trebui sa creada si zvonul potrivit caruia in liga lu’ Mitica nu vor mai fi acceptati de la anul decit absolventii de facultate. Poate scrie Tolo un editorial si despre asta! Manelistii isi vor lua cashul si de la nunta lui Chivu. Chiar daca nu vrea Adelina, pentru ca ea a vorbit in locul lui Chivu la TeVe. Vor cinta la WC, intr-o camera alaturata, in strada, dar vor cinta. Macar la petrecerea burlacilor. Ce drakului, fratilor, chiar ati inceput sa credeti ca blogurile fotbalistilor sunt reale, doar pentru ca unii le citeaza declaratiile de acolo? Sunt scrise de “prietenii” fotbalistilor. Ei, fotbalagiii, habar nu au sa dea un “search”. Va mai aduceti aminte de Bogdan Lobont care acum vreo zece ani se plimba ca “Idiotul”, pardon, cu “Idiotul” lui Fiodor Mihailovici Dostoievski in mina prin cantonamentul de la Saftica? Si el spunea ca e pasionat de lectura. Paginile cartii au ramas insa nedezlipite. Asa le-a gasit aia mica a lui Copos, cea care il indemna pe hunedorean sa-si ridice nivelul, spunindu-i ca altfel se ineaca in marea inculturii. Ti-ai gasit. Oamenii nostrii habar nu au sa dea un interviu. Cite nu sunt facute dupa cliseul: “Baga, frate tu, ca sti mai bine ce da frumos la prostime”. Si uite asa, multi fraieri si-a facut iluzii in ceea ce priveste gradul de inteligenta al fotbalistului roman. Pai William Stern nu s-a gindit nici un moment la fotbalisti atunci cind a definit inteligenta. Inchei printr-un citat al “Colonelului”, prietenul meu de la Ploiesti, tatal unei superbe domnisoare, care, dupa calculele mele, are acum vreo 19 ani: “Sa nu-mi vina acasa cu vreun tigan sau cu vreun fotbalist. De astia sa n-am parte. Poate sa vina si cu un tablagiu. Tigan sau fotbalist sa nu vad la usa, ca-l omor”. Bravos, “Colonele”! Halal sa-ti fie!