adi dobre’s blog

Congresul al XIV-lea al PCR, varianta FRF

Nomenclaturiştii lui Ceauşescu au ratat şansa de a intra în istorie. Cu doar două luni înainte de căderea regimului comunist în România, eveniment care s-a petrecut cu mult zgomot, au avut loc lucrările Congresului al XIV-lea al PCR. Dacă ar fi avut un gram de curaj, o sacoşă de bun simţ şi o doză de realism, cei care îi cântau în strună lui Ceauşescu, ar fi trebuit să-l dea jos pe dictator.

Fapul că nu s-a întâmplat asta, ne arată cât de adânc erau înrădăcinaţi în sistem nomenclaturiştii acelor vremuri, care, culmea, şi-au păstrat privilegiile şi după 1989, printr-un noroc de-a dreptul chior.

Cei care s-au adunat ieri la Casa Fotbalului au ratat şansa de a intra în istorie. Conducătorii de cluburi din România, aidoma nomenclaturii ceauşiste, tocmai au ratat şansa vieţii lor. Pioni ai unui sistem clientelar, mafiot, corupt şi fără şanse de vindecare, preşedinţii şi patronii de cluburi au votat liniştea lor. Au votat ceea ce au vota oamenii ăia, acum 20 de ani, la Congresul al XIV-lea al PCR. Au votat pentru liniştea lor şi pentru răul acestei ţări.

Unirea Urziceni

Sincer, n-am vrut să scriu despre victoria Unirii Urziceni pe “Ibrox Park” dintr-un motiv simplu. Au să vorbească specialiştii de au să răguşească. Da, da, specialiştii! Cum care? Ăia care zilnic fac specialuri şi speţiale, cu Iancu, cu Porumboiu, cu Turcu, cu Becaliii invitaţi permanenţi. Ăia care scriu zilnic doar ştiri de cancan, specialiştii în diversiuni şi în fonfleuri. Ăia care nu scriu o dată o cronică de meci ca lumea. Ăia pentru care faptul că Ienei a spus despre Gigi că e paranoic e mai important decât o afirmaţie a aceluiaşi Ienei, conform căreia fotbalul românesc nu are nicio strategie. Ăia care îi confundă pe Brandan cu Bruno Fernandez şi pe Bilaşco cu Arlauskis.

D’aia n-am vrut să scriu. Le-am văzut însă feţele fotbaliştilor de la Urziceni la final şi m-am răzgândit. Am zis să scriu măcar o propoziţie, două. Pentru Bilaşco, pe care îl ştiu de când era junior. Pentru portarul Tudor, pe care îl ştiu cu mult timp înainte să devină unul dintre favoriţii lui Gigi Neţoiu la echipele patronate sau sponsorizate de securist. Pentru Onofraş, alături de care am mers la Erevan, acum vreo 10-12 ani, când juca cu Braşovul în UEFA. Pentru Apostol, care pare un băiat cu capul pe umeri. Pentru Frunză, fotbalistul făcut vânzător de Porumboiu acum câţiva ani. Şi nu în ultimul rând pentru Meme Stoica, ăla de acum mulţi ani, de la Galaţi, care venea lângă mine la masă şi mă întreba: “Domnu’ Adi, şpriţ sau sec?”.

Diversiunea lui Gigi

Supărat pe fani, Gigi Becali ameninţă că desfiinţează Steaua. “Doamne, ajută”, mi-a scris, într-un sms, un bun prieten. E ştirea pe care am citit-o în această seară în timpul unui comentariu, la Sport 1. N-am mers mai departe cu cititul. Titlul mi-a fost de ajuns ca să-mi dau seama de diversiune.

Nu e prima oară şi nici ultima când Gigi ameninţă că desfiinţează Steaua. E una şi aceeaşi gogoaşă pe care latifundiarul o aruncă în presă. Iar jurnaliştii, care ştiu foarte bine despre interminabila piesă de teatru în care joacă Gigi, tac, se fac că aud prima oară asta şi o servesc pe post de bombă, de exclusivitate. Aici e tot jocul. Gigi a ajuns unde e acum, adică cel mai mediatizat personaj din istoria României şi, cel mai grav, un model pentru mulţi, doar din cauza presei. Am mai spus-o în nenumărate rânduri.

Pe Steaua au ajuns-o blestemele. Altfel nu se poate explica starea de fapt din Ghencea. Cine s-o blesteme? Sunt destui, încă din 1947 care doresc desfiinţarea Stelei. Numai că ceea două regimuri politice nu au reuşit, adică să-şi bată joc de acest club încă departamental (spun asta pentru că foloseşte baza MApN în continuare), a reuşit Gigi. Şi presa română. O parte din ea!

PS: Tocmai ce-am frunzărit, aşa, un “supermaterial” despre ultimele ore ale lui Bergodi la Steaua! Dezvăluiri “senzaţionale”, dialoguri din culise! Ca unul bătrân în presă, mărturisesc faptul că mă distrez în ultimii ani, odată cu venirea noului val de jurnalişti (sau generaţia Pro-tv, cum îi numesc eu), de toate aceste “pălituri” de presă, cum zicea Cornel Nistorescu. Băieţii ăştia ori au microfoane şi scule cumpărate de la serviciile secrete, ori au imaginaţie. Eu merg pe a doua variantă, că doar fac parte din sistem! Am constatat că, în ultima vreme, criteriile de angajare în presă nu se mai referă la competenţă, la corectitudine. Nu! Una dintre calităţile unui jurnalist din ziua de azi o reprezintă imaginaţia. Imaginaţia de “a băga în ele”, de a inventa, de a răstălmăci cuvintele interlocutorului şi de a decupa din context. Fără aceste “calităţi”, eşti marginalizat.

Vă rog, pe voi, cei care citiţi acest blog, ca atunci când aveţi dubii asupra unui subiect de presă, să nu ezitaţi şi să mă întrebaţi. Să îmi cereţi părerea, fără a avea pretenţia că aş fi vreun lider spiritual al cuiva. De azi înainte, sub cuvânt de onoare, vă promit să voi da în cap oricărei “ştiri-bombă” sau “exclusivităţi” din presa română. La cele despre care ştiu că nu sînt decât ceea ce jargonul jurnalistic le numeşte fonfleuri. Şi sunt multe, credeţi-mă.

De azi, voi inaugura rubrica fonfleuri!

Unirea Urziceni

Unirea nu s-a făcut de râs la debutul în Ligă, dar nici n-a impresionat. A stat cu fundul în poartă, aceasta fiind singura tactică viabilă a echipei lui Dan Petrescu, şi a contraatacat “tăios”, creându-şi faze de gol doar în imaginaţia celor doi comentatori TVR, care nu pot fi acuzaţi decât de prea mult patriotism, într-o competiţie în care am libertatea să ţin chiar şi cu FC Sevilla. Cu o echipă modestă, formată din jucători refuzaţi de alte echipe, Dan Petrescu a reuşit să cucerească titlul în România, profitând şi de conjunctura favorabilă din fotbalul românesc apărută brusc după arestările în scandalul de la Piteşti.

În Europa e mai greu. Dan Petrescu, săracul, a cerut, la un moment dat, un penalty! Se dădea de ceasul morţii pe margine, crezându-se probabil pe un stadion de Divizia A. S-a agitat, dar nu l-a băgat nimeni în seamă. Dan Petrescu ştia forţa Sevillei şi mai ştia, ca nimeni altul, cât putea duce echipa sa. I-a fost frică să nu ia multe şi a baricadat jocul echipei sale până la penibil. Am văzut echipe jucând mai prost şi mai fricos decât a făcut-o Unirea Urziceni în această seară, aşa că, departe de mine gândul, nu vreau să-i critic pe ialomiţeni. Şi-au depăşit condiţia cu mult. Să nu uite însă că fotbaliştii Sevillei nici măcar n-au transpirat. Au jucat cu frâna de mâna trasă, la cel mult 50 la sută din potenţial. Cunosc prea mult Sevilla, ca să spun prostii.

Să vedem acum ce vor face “super-reprezentantele” României în Cupa UEFA joi seară. Abia aştept!

D’ale carnavalului la Dinamo

Dinamo a comis-o din nou. A luat bătaie acasă de la Oţelul Galaţi. Şi asta cu doar câteva zile înainte de lansarea pe piaţă a DVD-ului cu meciul de la Liberec. N-aş fi scris de păţania dinamoviştilor dacă nu citeam declaraţia lui Cristi Borcea de la finalul jocului cu Oţelul: “Bateţi la Graz şi se uită tot”, le-a transmis Borcea jucătorilor dinamovişti. Borcea repetă fraza asta, exceptând Grazul, ori de câte ori jucătorii, era să scriu fotbaliştii, lui Dinamo îl traduc pe bietul Borcea, un adevărat Crăcănel, celebrul personaj al lui Caragiale din nu mai puţin celebra piesă “D’ale carnavalului”.

Echipa din Ştefan cel Mare e pentru Borcea, ceea ce era pentru Crăcănel frumoasa ploieşteancă Miţa. “Miţa? Miţa?… Nu!… o mai iert acum, dar daca s-o mai întâmpla încă o dată… hotărât mă însor!”, e replica genială a lui Crăcănel în “D’ale carnavalului”, deşi era a opta oară când dama îl traducea pe Crăcănel . Crăcănel Borcea a fost înşelat de fotbaliştii dinamovişti de nenumărate ori. Miţa lui Caragiale e fată mare pe lângă băieţii lui Borcea, cei care îl lasă pe omul de la butelii cu ochii în soare şi în conturi de ani buni fără să răspundă cu vreo performanţă. Diversele rezultate care îl bucură pe Borcea şi care îl fac să uite de obiectivele ratate nu sunt altceva decât scurte partide de sex, de care Crăcănel din Ştefan cel Mare are parte din când în când. În rest Miţa lui Borcea o dă la alţii. Când vrea. Pe feeling, nu pe interes. De această dată, Dinamo l-a tradus pe Borcea cu Oţelul. Cu lacrimi în ochi, Crăcănel a decis: “Bateţi la Graz şi se uită tot”. Nu ştiu dacă Dinamo va bate la Graz, dar sunt sigur de un lucru: Borcea ăsta e un mare tăntălău.

Noaptea în care Fulgerul Bragadiru a murit

Performanţa echipei lui Ioan Ovidiu Sabău a îngropat definitiv trecutul ciudat al unei echipe care ateriza, din ordin politic, pe Bega, acum şapte ani.

Eliminarea echipei Şahtior Doneţk, ultima câştigătoare a Cupei UEFA, se alătură marilor izbânzi ale fotbalului timişorean obţinute de-a lungul timpului. Egalul de miercuri noapte nu e cu nimic mai prejos decât victoriile în faţa unor grupări precum Celtic Glasgow, West Ham United, ori Atletico Madrid, şi e la fel de fabulos ca acel 1-1 cu Real Madrid din 1992, în ciuda înfrângerii fără drept de apel din returul de pe “Santiago Bernabeu”.

După ani în care pe Bega scandalurile au ţinut locul performanţelor, timişorenii şi-au redescoperit, în sfârşit, echipa de suflet. Suporterii şi fotbaliştii timişoreni şi-au dat mâna încercând să facă abstracţie de circumstanţele în care fotbalul a renăscut pe Bega. De miercuri noapte, Pantilimon, Nibombe, Alexa, fraţii Karamian şi Gigel Bucur sunt egalii unor fotbalişti precum Păltinişanu, Dembrovschi, Anghel, Nucă, Manea sau Vişan, cei care scriseră până acum istoria lui Poli.

Între cele două generaţii nu mai există nicio prăpastie şi nici măcar vreo afacere de făcut. După eliminarea echipei lui Mircea Lucescu, Claudio Zambon, cel care se laudă că deţine în acte clubul Poli Timişoara, poate arunca hârtiile la gunoi.

Adevărata Poli Timişoara e formaţia lui Neluţu Sabău, cel care spunea în momentul tragerii la sorţi că “cine nu crede în calificare să-mi spună şi nu va juca”. Un Neluţu Sabău declarat inapt pentru stagiul militar la Dinamo. Timişoara ar trebui să-i mulţumească şi lui Toni Doboş, cel care a mutat Fulgerul Bragadiru, botezată ulterior AEK Bucureşti, pe Bega în 2002.

A fost o decizie politică. La şapte ani distanţă, Timişoara simte în piept aerul rarefiat al Ligii Campionilor, iar pe lista victimelor Banatului fotbalistic, lângă Celtic, apare şi numele lui Şahtior, adică a cincea echipă din lume în clasamentul Federaţiei Internaţională de Istorie şi Statistică a Fotbalului pe luna trecută.

> Articol apărut şi în ediţia online a cotidianului Evenimentul zilei de joi, 6 august.

S-a intors lumea cu curu-n sus

Unirea Urziceni e campioana!

Vorba lui Toma Caragiu: Dracu’ sa ma ia daca inteleg ceva! Divizia A a nascut cea mai ciudata campioana din istorie. S-a intors lumea cu curu-n sus. Victoria Unirii Urziceni intrece orice alta surpriza din istoria fotbalului romanesc. Nu imi aduc aminte de alta, nici macar asemanatoare. Si, slava Domnului, am vazut si am auzit povestindu-se multe despre fotbal. Vorbeam acum citeva zile despre strategia lui Dan Petrescu, omul care a facut din formatia ialomiteana ceea ce este ea astazi, adica cea mai buna echipa din Romania. Ne place sau nu, Unirea Urziceni e campioana Romaniei, asa cum anul trecut era CFR Cluj. Si tot surprinzator. Dar parca la CFR era altceva. O armata de stranieri, cu o valoare  de grup usor peste media campionatului, cu un antrenor priceput la multe si cu un patron ai carui bani s-au dus unde a fost nevoie. Si daca la CFR mai existau si una-doua vedete, la Urziceni … pauza. Spuneti-mi unul si-l maninc! Victoria Unirii e victoria grupului. Sunt convins ca nici unul dintre elevii lui Dan Petrescu nu va face treaba in alta parte. Ca doar vorba aia au fost, nu s-au nascut la Urziceni in ultimii trei ani. Ce mare fotbalist e Arlauskis, ori Bordeanu, Onofras sau Galamaz. Sa fim seriosi.

E greu sa faci o analiza a actualului sezon, dar promit sa ma straduiesc zilele urmatoare. E greu pentru ca Steaua e la cel mai prost sezon al sau din ultimii 62 de ani, Dinamo, desi a avut titlul in buzunar, a aratat in multe meciuri ca o echipa de mijlocul clasamentului, iar fara ajutor n-ar fi prins nici macar Cupa UEFA, CFR si-a aratat limitele de vadana incapabila sa mearga doua duminici la rind la biserica fara sa pacatuiasca, iar Craiova, Rapid si Vaslui au platit tribut infatuarii. Am lasat Timisoara la urma. O Timisoara croita dupa chipul si asemanarea acestui trist personaj care este marian iancu, mai trist chiar si decit ziaristii care il baga in direct la TV ore in sir si ii acorda spatii nemeritate la radio si prin ziare. Cu cele 6 puncte pe care nu le va mai vedea vreodata, Timisoara ar fi putut fi acolo, sus, in locul Unirii. Si toata lumea ar fi laudat strategia lui iancu. Va mai amintiti ce spunea iancu despre Balint, la instalare. Ceea ce spunea si Porumboiu la venirea lui Viorel Moldovan: “Cel mai antrenor pe care l-am avut vreodata”.

PS: Multumim gsp tv, antena 1, lpf, frf, rcs si tuturor celor care au transformat aceasta editie de campionat intr-un fiasco din punct de vedere mediatic. O bataie de joc ca pe vremea lui nea Nicu. Multumim, halal sa va fie, “domnilor”. Nici nu va salut!

Glasgow Rangers, Unirea Urziceni, Burnley

Glasgow Rangers a luat titlul in Scottish Premier League! Suna mai frumos si, trebuie sa recunosc, mai onorant, decit daca as fi scris: Celtic a pierdut titlul. Pina la urma chiar asa a fost. Dupa un debut catastrofal de sezon (a pierdut inclusiv Europa dupa ce a fost eliminata in turul doi preliminar al Ligii Campionilor de FBK Kaunas), Rangers, umilita in ultimii patru ani de rivala de moarte, Celtic, a strins din dinti, a cheltuit zece milioane de euro pe trei fotbalisti (Boughera, Davis, Mendes), care in Romania ar fi fost trimisi la Liga a II-a (DA! Aia cu blaturile!) si a adunat, ca o furnica, punct dupa punct. Cu doua etape inainte de final, visul se spulberase pentru Rangers. 1-1 cu Hibernian. A venit rindul lui Celtic sa faca 0-0 cu Hibs, iar Rangers nu a mai stat la mina nimanui in ultima etapa. A fost un sezon pe cinste si, sincer, imi va fi dor de Scottish Premier si de ai sai luptatori fabulosi.

Rangers a luat titlul in SPL in aceeasi zi in care, citeva ore mai tirziu, Unirea Urziceni batea Dinamo si, cu doua etape inainte de finalul Diviziei A, trecea pe primul loc. Am vrut sa scriu acum citeva zile despre aceasta echipa care pe mine ma surprinde in continuare, chiar daca sunt aproape convins ca nu va lua titlul. Am vrut sa scriu despre pedagogia lui Dan Petrescu, un antrenor adevarat, chiar daca mult prea teatral in tot ceea ce face. O pedagogie cu ajutorul careia a reusit sa le sustraga atentia elevilor sai de la obiectivul propus, titlul. Cred ca Dan Petrescu a fost singurul de pe acest pamint care stia ce face la Urziceni. Nici macar Mihai Stoica, cel care se gudura pe linga Dan Petrescu ca intr-un film pe care l-am mai vazut si pe la Galati si in Ghencea. L-ati auzit pina duminica seara pe Dan Petrescu declarind ceva despre titlu? Tot timpul spunea ca el vrea sa fie acolo sus, ca n-are bani, ca d-aia l-a dat afara pe Mara, ca nu sunt bani la Urziceni. Recunosc faptul ca nici eu n-am crezut in steaua lui Dan Petrescu. Insa acum imi scot palaria in fata antrenorului Dan Petrescu indiferent de ceea ce se va intimpla in acest final de campionat. Nici nu imi vine sa cred ca jucatori precum Bordeianu, Bilasco, Onofras, Galamaz, pe care ii stiu foarte bine, au ajuns la un pas de Liga Campionilor.

Unirea Urziceni a batut Dinamo si a trecut pe primul loc in Divizia A cu doar citeva ore inaintea finalei barajului pentru promovarea in Premier League, dintre Burnley si Shefield United. Am vazut luni, la orele prinzului, 80.000 de oameni pe Noul Wembley la un meci de promovare in prima liga engleza. O atmosfera incredibila, un gol senzational si o promovare pe care Burnely a asteptat-o 33 de ani.

Acum trei ani, Unirea Urziceni promova in Divizia A dupa un baraj, desfasurat pe un stadion “23 august” gol-golut. Am tinut atunci cu Unirea pentru ca acolo juca bunul meu prieten Cristi Vlad. N-am crezut niciodata insa ca formatia ialomiteana va ajunge vreodata sa se bata la titlu. Pentru nimic in lume. Asa cum n-am crezut in acest sezon ca Rangers mai poate lua titlul sau ca Burnley va promova in Premier League. D-aia inca mai e frumos fotbalul!

Apocalipsa arbitrajului romanesc

Imi amintesc de meciul Petrolul – Viitorul Scornicesti, 0-1, din sezonul 1978-1979, cind gazarii mei erau facuti terci acasa de o brigada de arbitri (jur ca nu mai stiu cine a condus acea partida) obligata sa traga cu oaspetii. Putinii care isi mai aduc aminte pot depune marturie ca atunci, la Ploiesti, Revolutia putea incepe. Cu mai bine de un deceniu mai devreme! Lumea innebunise. In momentul in care Petrolului i-a fost anulat un gol perfect valabil (Scornicestiul conducea prin golul lui Soarece) a inceput revolta. Sticle, gradene si tot felul de obiecte au inceput sa zboare spre teren. Fotbalistii din Scornicesti (jucau la echipa din satul ceausestilor Petre Petre, Soarece, Anghel) stateau la mijlocul terenului, ca oile, obisnuiti probabil cu astfel de scene. Recunosc ca, in ciuda faptului ca tata ne-a scos de acolo, pe mine si pe fratele meu, foarte repede, acele imagini socante mi-au ramas pe retina pentru tot restul vietii.

Imi amintesc, eram in liceu, cind, la un meci Petrolul – Victoria, am plins in tribuna tot meciul, revoltat de arbitrajul lui Alexandru Mustatea. Gol anulat Petrolului (Cr. Ene), decizii in favoarea adversarului, o maniera cu care ne obisnuisem totusi in acei ani, dar Mustatea intrecuse orice masura. Era insa fustrarea unui pusti care nu intelegea ca ordinele sunt ordine, iar acestea trebuiesc executate, nu discutate. Era frustrarea unui pusti, care nu peste mult timp, poate si din acest motiv, iesea in strada la Revolutie.

Auzeam la colt de strada, la Dealu Mare, acolo unde se stringeau microbistii ploiesteni pe vremuri, de asa zisul “Corp de Balet” al lui Marin Barbulescu, despre care lume a uitat.

Peste ani, am stat la povesti cu arbitrii care “furau”  inainte de 1989. Chiar si cu cei din “Corpul de Balet”. Povesteau cu o nonsalanta incredibila. Faptele lor de arme, care au siluit cariere, vise, ierarhii, erau acum simple povesti vinatoresti. Apoi am asistat la ofensiva din anii “90 a sacalilor arbitrajului romanesc, pusi pe imbogatire. Frica si rusinea disparusera odata cu Ceausescu. Am asistat la sedinte tehnice la care, dupa mai multe spritzuri, observatorul meciului de a doua zi ii ruga pe arbitri sa nu isi bata joc de munca gazdelor, extrem de primitioare de altfel. Arbitrii ajunsesera sa faca legea in fotbalul romanesc, sub stricta supraveghere a FRF, a LPF, a tuturor presedintilor de cluburi. Am scris pina am behait de toate nenorocirile din fotbalul romanesc. Nu ne-a bagat nimeni in seama. Multi dintre jurnalisti s-au adaptat si ei si au preferat sa nu inoate contra curentului. Au aparut apoi fiii de arbitri, nepotii, finii, nasii, vecinii de scara, cumetrii, verii, etc. Arbitrajul romanesc evoluase, devenise o mare afacere. Si uite unde a ajuns.

Imi amintesc cum in decembrie, anul trecut, la Londra, vorbeam cu nea Costica Vilcea, fostul de acum sef al CCA si fost portar al Petrolului in anii “70 (despre care am scris la un moment dat ca a fost dat afara de la echipa dupa ce el si Florian Dumitrescu vindusera citeva meciuri). Iar nea Costica imi spunea, acum, la Londra: “Adi, daca as spune tot ce stiu…” Poate acum, pentru ca nu mai are ce pierde, nea Costica va spune magariile pe care le-a facut, dar si la ce presiuni a fost supus de sefii de la FRF, mai ales, in ultima perioada, de lupii tineri pripasiti in jurul lui Mircea Sandu.

Imi amintesc, eram in clasa a 12-a, de un meci in Giulesti. Am fost cu prietenul meu Dan Iordache si cu tatal sau (Dumnezeu sa-l ierte). Mari petrolisti! Era prima oara cind aveam curajul sa merg pe Giulesti. In acei ani, cind Petrolul si Rapid stateau mai mult prin B, rivalitatea era extreama. De data asta era insa un meci de A. Am condus cu 1-0, dar un anume Ion Craciunescu le-a dat rapidistilor doua penalty-uri absolut gratuite. Tirban le-a transformat si Rapid a batut cu 2-1. Geaca de fis, care a stat uda de ploaie inca vreo trei zile, a fost dovada trecerii mele prin Giulesti in fata microbistilor de la Dealu Mare care ma priveau cu respect.

Si imi mai amintesc, cum, dupa exact 10 ani de la acel eveniment, in “95, acelasi arbitru a tras cu Rapidul pina nu a mai putut intr-o finala cu Petrolul. Dumnezeu a facut insa dreptate! Acelasi arbitru, angajat la magazinele Samsung ale lui George Copos, da acum lectii de morala si e privit ca singurul salvator al arbitrajului romanesc. Vai mama noastra…