Cenaclul Flacara

L-am sunat duminica, putin dupa prinz, pe poetul Adrian Paunescu. Ca sa-i urez “La multi ani”. “Ce faceti, maestre?”, l-am intrebat. “Uite, pe aici, prin gara asta”, mi-a raspuns. Adrian Paunescu a implinit duminica 65 de ani. Aveam impresia ca are mai mult. Nu stiu de ce. Poate nu as fi scris nimic despre Adrian Paunescu, daca in aceasta noapte, butonind telecomanda, nu as fi dat, absolut intimplator, peste un film despre Cenaclul Flacara. Si am retrait mai bine de o ora niste vremuri demult uitate, peste care praful s-a transformat in beton. I-am revazut pe Nicu Alifantis, Vasile Seicaru, Ducu Bertzi, dar mai ales pe Stefan Hrusca, tinar si extrem de simpatic cu acel nas acvilin, inca virgin in fata chirurgiei plastice. Mi-am amintit ca in acele vremuri, de la sfirsitul anilor ’70 si inceputul anilor ’80, Cenaclul Flacara se numara printre singurele distractii ale tinerilor. Prinsese atit de tare la public, incit autoritatile comuniste au inceput sa se teama probabil, ca Paunescu ar putea manipula masele. Si cum totul are un sfirsit pe lumea asta, Cenaclul Flacara a murit si el. Intr-o simbata noapte, in vara lui ’85, la Ploiesti, pe stadionul Petrolul, atunci cind natura dezlantuita, inconstienta si prostia si-au unit albiile.

 

La Economic

Mi-ar fi placut sa lucrez la departamentul Economic al oricarui ziar din Romania. Sunt convins ca peste tot e la fel de bine. As fi fost bagat in seama de toate colegele, toata lumea ar fi ris chiar si la cea mai proasta gluma pe care as fi spus-o si nu as fi asteptat ziua de salariu ca cei mici pe Mos Craciun. As fi fost un om important, ce mai. As fi avut contacte doar cu oameni potenti, adevarate exemple de reusita in afaceri. Ca doar nu ma apucam acum sa scriu despre cei care nu se pricep la afaceri sau despre firmele cu probleme. Cum ar fi fost sa abordez subiecte de genul: “Metro nu va mai spune pofta buna, pentru ca a dat faliment”. Sau “La Cramele Vincon, vinul este botezat”. Sau “Abatorul de la Popesti Leordeni proceseaza animale aduse deja moarte”. Nuuuu. In treburile astea cu economia, trebuie musai sa fim optimisti. Tinara economie de piata romaneasca trebuie incurajata, nu criticata. Eeeeee. Ce mi-ar fi placut sa lucrez la departamentul Economic. Vine Pastele… N-as mai fi facut calcule care dau mereu cu minus. As fi avut acum miel. Poate chiar o turma. As fi avut cozonac. As fi avut de toate. Dar ce sa-i faci? Nu toti suntem “norocosi”…. Mi-ar fi placut cred pina la urma sa lucrez chiar si la Politic. Ma lipeam ca marca de scrisoare de un personaj la moda si m-as fi transformat rapid in bancomat, vorba lui nea Traian. Sa stiti, insa, ca nici la Sport nu e rau. Citi baieti buni nu s-au facut oameni scriind si nu facind sport? Multi, va spun eu. Foarte multi. Ca doar nu faci bani din articole cu si despre Plesu, Liiceanu sau Mihailescu. Sa fim seriosi. Eeeeeee, ce mi-ar fi placut sa lucrez la Economic.

 

In noapte

Maninc brinza cu rosii. Ca gigi becali. Mi-ar placea si niste ceapa verde, dar imi e lene sa o curat, sa o spal si sa o pun in farfurie. Scriu. Maninc brinza cu rosii, ca gigi becali. Am mai zis-o, scuze. Ma uit pe geam si-mi vad locul de parcare, atribuit de primarie, ocupat de acelasi Matiz jegos. Pe vh1 classic cinta Metallica: “Enter Sandman”. Imi arunc o privire. Ce videoclip idiot. Imi vine in gind golul lui Nakamura, din Celtic - Rangers, 2-1. Mie dor de fetele mele, pe care azi le-am deportat la Falastoaca. N-ati auzit de Falastoaca, celebra localitate din judetul Giurgiu? Ma gindesc la ele si spal rufe. Nu io, masina de spalat. Nevasta e in oras. Socializeaza. Cu colegii de serviciu. Vine acasa, spune ca e obosita, se baga in pat si adoarme in 30 de secunde. Pe pariu. Mie dor de fetele mele. Mie dor de Petrolul. De ala care a luat ultima oara Cupa. De ala al lui Simaciu, Toporan si Butufei, care a promovat in 1977. Maninc rosii cu brinza, ca machedonii. Sunt fericit. Am citeva zile libere. Adio stiri de coloana, clasamente, diagrame si meciuri facute de la televizor. Ma duc sa ma uit la un film. Dar acum scriu. Am de ales intre “Zbor deasupra unui cuib de cuci” si “Vatel”, cu Gerard Depardieu. Il aleg pe nasos. E urit, dar e bun. Ma uit din nou pe fereastra. Matizu’ e tot acolo. Ce or face fetele mele? Sunt liber. Doar citeva zile. Dar liber. Maninc brinza cu rosii, ca miliardarii.