Petrolul – Steaua

Un tânăr suporter ploieştean, cu un ID de messenger foarte interesant, îmi reproşa, pe un ton civilizat, că am cam uitat să scriu despre Petrolul, deşi am promis la un moment dat că o voi face mai des. Mi-am recunoscut greşeala. A urmat un dialog destul de lung. Am vrut, ca şi în alte cazuri (Bogdan “rpsu” ştie), să văd de unde izvorăşte dragostea asta nebună pentru Petrolul, la nişte copii care au deschis ochii cu Bercea, cu Luca, oamenii care ar trebui judecaţi într-o bună zi pentru genocid împotriva populaţie “galben-albastre”. Parcă am mai spus asta. Şi am rămas uimit de felul de a gândi al noii generaţii de suporteri petrolişti. Petrolişti născuţi şi nu făcuţi, scuzaţi “blasfemia”, aceşti tineri mi-au dat o adevărată lecţie de viaţă.

Recunosc faptul că dezamăgirile trăite în ultimii 15 ani în ceea ce priveşte Petrolul îmi creaseră o stare ciudată, greu de explicat. Un sentiment al neputinţei m-a stăpânit multă vreme. E greu când ai impresia, la un moment dat, că lupţi singur împotriva tuturor. E foarte greu când eşti ameninţat, sabotat, tăvălit de ziariştii de casă. Este inimaginabil de greu atunci când ai impresia că nu se mai poate face nimic. Că totul e pierdut şi că unica soluţie de salvare e, eventual, să ceri azil politic în altă galaxie.

Duminică, la Ploieşti, se joacă Petrolul-Steaua. Steaua II, dar, pe moment,contează mai puţin. Iniţial am vrut să scriu câte ceva despre întânirile dintre Petrolul şi Steaua de pe vremuri. A ieşit însă altceva. Dar nu îmi pare rău. Sunt convins că cei mai tineri, dar şi cei mai bătrâni petrolişti au înţeles ce am vrut să spun. Le mulţumesc puştilor care m-au trezit din letargie. Şi, ca vechi petrolist, le cer doar atât: Iubiţi necondiţionat Petrolul.