Pauză de libertate

Cu treburi prin Timişoara am dat o fugă, ca tot românul, la Viena. Mi-am luat o pauză de libertate. Doar câteva zile. Fără televizor fără radio, fără ziare, fără internet. Am revenit ca după un pelerinaj la un loc sfânt, chit că la Viena n-am intrat în nici o biserică. Sau ca după o şedinţă de tratament într-o staţiune balneo. În ultima vreme am realizat că o fugă afară din România, fie şi până la Mako, Ruse ori Vârşeţ, e ca o cură. Adică binefăcătoare. Pentru noi, ăştia, patrioţii, care nu ne putem lipsi totuşi de România, care nu putem emigra din diverse motive. Unul ar fi naţionalismul dobândit, probabil, încă de la naştere.

Aş fi vrut să vă povestesc despre cât de frumoasă e Viena. Despre cât de şocantă e diferenţa dintre viaţa noastră şi ceea ce se întâmplă imediat ce treci graniţa. Despre ţiganii întâlniţi în capitala Austriei. Despre civilizaţia străzii, alta decât cea pe care o percepem noi, aici, în ţărişoara noastră. V-aş fi plictisit, însă, cu siguranţă. Ştiţi cu toţii diferenţele care separă România de Occident. Chiar şi cei care nu au călătorit în Vest cunosc deosebirile de cultură, de mentalitate, de educaţie, de percepţie a lucrurilor simple până la urmă.

Ce să vă povestesc? Că între Ungaria şi Austria nu mai există graniţă? Că nimeni nu m-a “somat” cu farurile pe autostrăzile care încep imediat după Szeged, deşi, în unele cazuri se impunea? Că, deşi am avut abonament, n-am văzut, timp de 48 de ore, în mijloacele de transport în comun vieneze nici un controlor? Că, în unele locaţii, alimentele sunt mai ieftine decât în România?

Mai bine vă povestesc despre Grădina Zoologică, care m-a impresionat mai mult decât pe fetele mele şi unde am văzut pentru prima oară rinoceri şi pinguini. Despre Praterul care tocmai îşi trăgea obloanele şi plapuma pe el. Despre maiestuosul Schonbrunn, ori despre impresionanta clădire a Operei. Oricum, am făcut prea multe în cele două zile pline cât am stat în Viena. Cu doi copii care s-au comportat admirabil, alergând cot la cot alături de doi oameni mari din zori şi până-n seară, fără să fie deranjaţi că mănâncă pe fugă, că mai trag câte un pui de somn între două destinaţii, sau că porţia de desene animate a fost redusă la zero.

Ar trebui să vă mai povestesc şi despre şocul pe care îl are un estic atunci când vede capitala unui fost imperiu plină de supuşii altora. Asiatici, arabi, africani, toţi au împânzit Viena. Parcă ar fi Londra. Nu mai punem la socoteală ţiganii care cerşesc în limba română şi care îşi motivează alegerea spunând: “Ce să facem, mamă. Tu nu ştii cum e la România. E greu, mamă. Ce să facem acolo? Stăm şi noi pe acilea, mai facem un ban”. Toleranţa şi bunul simţ s-ar putea să-i coste într-o zi pe austrieci. Acelaşi lucru l-aş putea spune şi despre germani, ori englezi. Francezii au deja mari probleme.

S-ar putea să exagerez, dar cred că al treilea război mondial a început deja! Paşnic, la prima vedere. Europa e din ce în ce mai eterogenă. Mult prea eterogenă. Acesta e aspectul care m-a şocat cel mai mult la Viena. Şi nu doar în Austria, ci şi în Germania, în Anglia, pentru că tot am amintit de ele mai sus. E un subiect foarte interesant. “Asta se va întâmpla şi la noi, cât de curând”, mi-a spus doamna Anişoara. Şi, sincer, mi s-a făcut pielea ca de găină.