Unirea Urziceni

Sincer, n-am vrut să scriu despre victoria Unirii Urziceni pe “Ibrox Park” dintr-un motiv simplu. Au să vorbească specialiştii de au să răguşească. Da, da, specialiştii! Cum care? Ăia care zilnic fac specialuri şi speţiale, cu Iancu, cu Porumboiu, cu Turcu, cu Becaliii invitaţi permanenţi. Ăia care scriu zilnic doar ştiri de cancan, specialiştii în diversiuni şi în fonfleuri. Ăia care nu scriu o dată o cronică de meci ca lumea. Ăia pentru care faptul că Ienei a spus despre Gigi că e paranoic e mai important decât o afirmaţie a aceluiaşi Ienei, conform căreia fotbalul românesc nu are nicio strategie. Ăia care îi confundă pe Brandan cu Bruno Fernandez şi pe Bilaşco cu Arlauskis.

D’aia n-am vrut să scriu. Le-am văzut însă feţele fotbaliştilor de la Urziceni la final şi m-am răzgândit. Am zis să scriu măcar o propoziţie, două. Pentru Bilaşco, pe care îl ştiu de când era junior. Pentru portarul Tudor, pe care îl ştiu cu mult timp înainte să devină unul dintre favoriţii lui Gigi Neţoiu la echipele patronate sau sponsorizate de securist. Pentru Onofraş, alături de care am mers la Erevan, acum vreo 10-12 ani, când juca cu Braşovul în UEFA. Pentru Apostol, care pare un băiat cu capul pe umeri. Pentru Frunză, fotbalistul făcut vânzător de Porumboiu acum câţiva ani. Şi nu în ultimul rând pentru Meme Stoica, ăla de acum mulţi ani, de la Galaţi, care venea lângă mine la masă şi mă întreba: “Domnu’ Adi, şpriţ sau sec?”.