adi dobre’s blog

Just another WordPress.com weblog

Unirea Urziceni

Sincer, n-am vrut să scriu despre victoria Unirii Urziceni pe “Ibrox Park” dintr-un motiv simplu. Au să vorbească specialiştii de au să răguşească. Da, da, specialiştii! Cum care? Ăia care zilnic fac specialuri şi speţiale, cu Iancu, cu Porumboiu, cu Turcu, cu Becaliii invitaţi permanenţi. Ăia care scriu zilnic doar ştiri de cancan, specialiştii în diversiuni şi în fonfleuri. Ăia care nu scriu o dată o cronică de meci ca lumea. Ăia pentru care faptul că Ienei a spus despre Gigi că e paranoic e mai important decât o afirmaţie a aceluiaşi Ienei, conform căreia fotbalul românesc nu are nicio strategie. Ăia care îi confundă pe Brandan cu Bruno Fernandez şi pe Bilaşco cu Arlauskis.

D’aia n-am vrut să scriu. Le-am văzut însă feţele fotbaliştilor de la Urziceni la final şi m-am răzgândit. Am zis să scriu măcar o propoziţie, două. Pentru Bilaşco, pe care îl ştiu de când era junior. Pentru portarul Tudor, pe care îl ştiu cu mult timp înainte să devină unul dintre favoriţii lui Gigi Neţoiu la echipele patronate sau sponsorizate de securist. Pentru Onofraş, alături de care am mers la Erevan, acum vreo 10-12 ani, când juca cu Braşovul în UEFA. Pentru Apostol, care pare un băiat cu capul pe umeri. Pentru Frunză, fotbalistul făcut vânzător de Porumboiu acum câţiva ani. Şi nu în ultimul rând pentru Meme Stoica, ăla de acum mulţi ani, de la Galaţi, care venea lângă mine la masă şi mă întreba: “Domnu’ Adi, şpriţ sau sec?”.

octombrie 20, 2009 - Scris de adidobre | Uncategorized | | 7 Comentarii

7 Comentarii »

  1. e splendid ce a facut Unirea pe Ibrox…prevad un mare refresh la trupa scotiana…;)) Si mai ales se vede lipsa lui Berry Ferguson…era omu ala care lega jocu…

    Comentariu�Comentarii de cosmin | octombrie 21, 2009 | Răspunde

  2. Ce-o fi fost in sufletul tau de comentator specialist al primei ligi scotiene? Tot postul a fost super, dar finalul e magnific. O tempora!

    Comentariu�Comentarii de Dragos Trestioreanu | octombrie 21, 2009 | Răspunde

  3. Acum te mai invita la sprit? Pe Barry l-au mazilit odata cu scandalul de la nationala, niste inconstienti! Ce-au fost jucatorii de la Urziceni si ce-au ajuns… Dane, pleaca mai repede din Romania!!!

    Comentariu�Comentarii de mariusfrancisc | octombrie 21, 2009 | Răspunde

  4. Domnul Dobre profit de ocazia victoriei Urziceniului la Glasgow si vreau sa va zic ca intamplator am citit pe blogul dumneavoastra cateva randuri scrise cu suflet despre familia Tache din Constanta ( benzile de muzica ale lui DJ Petre , Nea John , Tanti Evantia …) , sa stiti ca bunica mea din partea mamei a fost sora Evantiei , si am citit ca nu i-ati putut gasi deloc dupa revolutie , acum aveti adresa mea de mail si eu numarul de telefon al lui Gigi, cu respect Vasile Tivichi

    Comentariu�Comentarii de Vasile Tivichi | octombrie 21, 2009 | Răspunde

  5. Si mie mi-a placut finalul postului :)

    Comentariu�Comentarii de Prahova24hours | octombrie 21, 2009 | Răspunde

  6. zi şi de peşte, era gustos, era gustos? :) )
    auzi, ce dreaq sa scrii despre “marea victorie”, despre “uimirea europei”? să ne revenim cu firea, au fost totuşi 3 goluri deviate, ca să nu le zic autogoluri

    Comentariu�Comentarii de cronicaru' | octombrie 22, 2009 | Răspunde

  7. In primul rand vreau sa spun ca urmaresc Sport 1 de foarte multa vreme si cred ca e cel mai bun canal de sport din Romania. Am si Digi insa desi oferta de fotbal este mai buna calitatea comentariilor ma face sa prefer un meci de Ligue 1 sau Eredivisie decat sa vad ceva din Il Calcio sau Primera Division.
    Va felicit pentru ceea ce faceti insa as vrea sa va intreb un lucru. De ce unul ca dumneavoastra sau ca alti comentatori de la Sport 1, mie personal mai imi plac mult si Cosmin Petrescu sau Catalin Carnu nu merg sa cometeze la TVR? Cred ca ar urca enorma calitatea comentariilor la Champions League.
    Ma bucur ca v-am gasit blogul si o sa il citesc cu placere.

    Comentariu�Comentarii de Marian Mihalcea | octombrie 23, 2009 | Răspunde


Lăsați un comentariu